luni, 22 noiembrie 2021

Dăruiește celor dragi un produs cu suflet!

Vă invităm să intrați în spiritul Sărbătorilor de iarnă cu generozitate și cu dorința de a face fapte bune, participând la Târgul de cadouri organizat de Asociația Stea începând cu această săptămână, de luni până vineri în intervalul 12.00 – 14.00, în fața Hotelului Aurora, Piața Libertății din Satu Mare.

Achiziționând unul sau mai multe produse artizanale realizate de tineri în cadrul atelierului de croitorie și creație organizat în cadrul Asociației Stea, aveți ocazia să faceți o faptă bună. Contribuiți sub formă de donație la susținerea educației copiilor din cartierul Sătmărel și totodată oferiți celor dragi cadouri de Crăciun realizate cu multă dăruire, pentru un scop nobil.

Târgul de creație organizat în cadrul proiectului “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare vă oferă posibilitatea de a alege cadourile potrivite pentru cei dragi: fulare adulți și copii, sacoșe pictate manual, traverse masă, set suporturi pahare pentru masa de Crăciun, etc. Scopul acestui eveniment la care au contribuit 15 tineri din comunitatea vulnerabilă din Sătmărel este ca din banii obținuți să- i folosescă pentru proiectul lor de vuluntariat care constă în realizarea unei biblioteci pentru copiii din comunitatea lor, oferindu-le acestora cărți noi de povești adaptate pe diferite grupe de vârstă, stimulându-I să îndrăgească lectura.

Produsele pot fi comandate și online pornind de la site-ul www.asociatiasteasm.ro și a pagina de facebook a Asociației Stea: www.facebook.com/SteaSatuMare, cu posibilitate de livrare la domiciliu pe raza municipiului Satu Mare.


„Alegând cadourile pe care vrei să le faci celor dragi de la Târgul nostru de cadouri pui și tu o părticică de suflet în munca de capacitare a tinerilor din Sătmărel. Fii parte alături de noi la bucuria de a contribui la proiectul de voluntariat al celor 15 tineri care dăruiesc roadele muncii lor pentru sprijinirea educației copiilor din medii vulnerabile. Împreună putem să-i încurajăm să fie perseverenți pe calea dezvoltării personale și a abilităților de muncă” – Mirela Molnar, asistent social Asociația Stea.

 

Citește mai mult

marți, 16 noiembrie 2021

EduMotivation: descoperim meseria de profesor de dans

Binecunoscuta profesoară de dans Judith Mikle Cordea i-a încântat astăzi pe copiii de la Centrul de zi al Asociației Stea atât cu povestea ei despre cum a ales această meserie cât și cu talentul inconfundabil, provocându-I pe cei mici să se miște în ritmul muzicii.

Fondatoare, alături de soțul ei, a Clubului Regal Dance, Aleea Târnavei nr.2, Judith a descoperit pasiunea pentru dans când și-a întâlnit soțul, dansator profesionist, în urmă cu 22 de ani.

Judith i-a încurajat pe copiii de la Stea să continue să meargă la școală și să învețe dar și să-și urmeze pasiunile, punând accent pe ceea ce le place să facă sau spre ce anume au chemare.

Chiar dacă timpul a trecut foarte repede, cei mici s-au bucurat să cunoască o persoană care a ales să-și dedice timpul și energia învățănd copiii și adolescenții să danseze vals, tango, country, dansuri moderne etc. și care și-a transformat pasiunea într-o afacere.

De ce dansăm totuși? Dansul este benefic pentru minte, trup și suflet. Dansăm pentru fitness. Dansăm pentru o minte mai limpede. Dansăm pentru stabilitate emoțională și lista de beneficii poate continua.

EduMotivation este un program de activități extracurriculare pentru dezvoltarea psihosocială a copiilor care trăiesc în zone marginalizate, finanțat de CCFD – Terre Solidaire. Prin aceste activități, Asociația Stea își propune să lărgească orizonturile și perspectivele de viitor ale celor mici, oferindu-le modele de succes din comunitate.

Obiectivele proiectului sunt prevenirea abandonului școlar timpuriu, creșterea stimei de sine, dezvoltarea abilităților, a cunoștințelor și a motivației copiilor pentru incluziune socio-profesională, asigurarea accesului la modele pozitive și dezvoltarea la acești copii a sentimentului de aparteneță la societate.

 

Citește mai mult

vineri, 5 noiembrie 2021

EduMotivation: descoperim meseria de profesor


“Nu obliga un copil să învețe cu forța ori prin asprime, ci îndeamnă-l spre ceea ce îi amuză mintea astfel încât să fii capabil ca și dascăl să descoperi cu acuratețe talentul specific fiecăruia”, Aristotel

Copiii de la Stea s-au bucurat ieri de o zi antrenantă, amuzantă dar și educativă în aceeași măsură. Invitata noastră la activitatea din proiectul „EduMotivation – educație pentru viitor„ a fost Renata Inovan, profesoară de muzică la școlile cu clasele I – VIII “Avram Iancu” și Bălcescu-Petofi” din Satu Mare.

Cu o experiență de 17 ani ca și profesor și de peste 20 de ani ca și voluntar la organizații și centre de plasament, Renata stăpânește perfect tehnica de a se face plăcută și ascultată. A fost nevoie de doar 10 minute ca invitata noastră să câștige admirația copiilor de la centru și să le capteze atenția pe toată durata activității.

Profesoara le-a oferit celor mici exact ceea ce au avut ei nevoie: energie pozitivă, umor, ritm, dans și cântece, toate legate în mod perfect cu informații despre meseria de profesor de muzică în special, cadru didactic în general. Prezentarea meseriei ei a fost una interactivă și axată pe avantaje . “A fi dascăl presupune multe responsabilități însă este locul de muncă care îți oferă posibilitatea de a petrece mai mult timp cu familia. De asemenea, ești un fel de șef la clasa ta, mai ales dacă ești diriginte sau învățător”, le-a transmis aceasta celor mici.

Unii sunt născuți pentru a fi dascăli și  modele pentru elevii lor prin atitudine, caracter și profesionalism. Inovan Renata-Daniel este unul dintre acești oameni cu har de care este atât de mare nevoie pentru motivarea copiilor.

Copiii prezenți la activitate au plecat acasă cu zâmbetul de buze și cu o imagine mai mult decât pozitivă și admirativă față de un

profesor ADEVĂRAT care a reușit să-i motiveze și să le arate o altă pagină a ceea ce înseamnă meseria de dascăl, diferită de cele mai multe ori de cea cu care ei sunt obișnuiți.

EduMotivation este un program de activități extracurriculare pentru dezvoltarea psihosocială a copiilor care trăiesc în zone marginalizate, finanțat de CCFD – Terre Solidaire. Prin aceste activități, Asociația Stea își propune să lărgească orizonturile și perspectivele de viitor ale celor mici, oferindu-le modele de succes din comunitate.

Obiectivele proiectului sunt prevenirea abandonului școlar timpuriu, creșterea stimei de sine, dezvoltarea abilităților, a cunoștințelor și a motivației copiilor pentru incluziune socio-profesională, asigurarea accesului la modele pozitive și dezvoltarea la acești copii a sentimentului de aparteneță la societate.

Citește mai mult

joi, 4 noiembrie 2021

Un exemplu de independență financiară și de profesionalism pentru tinerii dornici să învețe o meserie

 

Croitoria Marcela SRL – D din Satu Mare a fost astăzi gazda tinerilor de la Asociația Stea implicați în proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare.

Marcela Pop, proprietara micii afaceri independente, le-a povestit vizitatorilor ei despre începuturile în meseria de croitor și etapele prin care a trecut pentru a deveni ceea ce este astăzi: independentă din punct de vedere financiar și un bun profesionist. “Cel mai important aspect în meseria aceasta este să cultivi arta răbdării. Este esential să faci bine ceea ce faci. Nu iese din prima, desfaci și refaci, chiar și de 10 ori dacă e nevoie. Așa ajungi profesionist. Chiar și acum, dupa zeci de ani de experiență, mai greșesc. Dar corectez de câte ori e nevoie, până iese perfect!”, le-a spus Marcela tinerilor.

A făcut ucenicie în tinerețe timp de 9 luni după care s-a angajat la o fabrică. De-a lungul timpului a lucrat în diverse fabrici apoi a ales să-și facă meseria pe cont propriu. Ea le-a spus tinerilor că fiecare dintre ei poate face acest lucru dacă este pasionat de această profesie. “Puteți veni să învățați croitoria la mine la atelier, sunt dispusă să vă arăt, am avut mulți ucenici care acum lucrează pe cont propriu. Este o profesie frumoasă din care se poate trăi bine. Desigur, există perioade mai grele, mai ales cele de început, până îți faci o clientelă, însă totul depinde de voi”, i-a încurajat Marcela.

Vizita face parte din activitățile de orientare către ocupație și carieră la care participă 15 tineri cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani de etnie romă.

Proiectul de tineret are ca scop creșterea gradului de pregătire pentru incluziune socială a tinerilor marginalizați prin dezvoltarea de competențe cu asigurarea de oportunități concrete pentru ca aceștia să devină persoane active în comunitatea sătmăreană. Combinând atelierele de creație organizate la centrul de zi cu activitățile de educație non-formale, tinerii dobândesc atât competențe profesionale cât și abilități personale precum autocunoașterea, stima de sine etc.

Citește mai mult

joi, 28 octombrie 2021

Activitate de orientare către ocupație și carieră la INEDIT

 

Tinerii de la Stea au avut o experiență inedită, ca și brandul cu care au făcut cunoștință în această săptămână.

“Inedit” este o afacere de familie, inițiată în anii ’90, dedicată creațiilor vestimentare după design propriu atât pentru femei cât și pentru bărbați. Colecțiile INEDIT cuprind ținute lucrate cu grijă, confortabile, moderne, dinamice, produse în serii scurte și ediții limitate, de o calitate superioară.

Beneficiarii Asociației Stea incluși în proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare, au vizitat fabrica de confecții și showroom-ul brandului INEDIT, în cadrul activităților de orientare către ocupație și carieră.

Sorina Tulan, fondatoarea renumitului brand, le-a prezentat tinerilor procesul de creație și producție: “De la desenul pe care îl realizăm până la produs se produce magia. Totul e magie. Croitoria este o meserie frumoasă și dacă o înveți, poți câștiga foarte bine”.

Aceasta le-a transmis vizitatorilor îndemnul de a învăța meseria și de a persevera, insuflându-le ideea de independență financiară ca rezultat al acestui process vocațional.

Tinerii au fost atrași de desenele văzute și de vizualizarea produsului final. Au fost totdată încântați să observe munca din spatele produselor minunate expuse în showroom și au avut ocazia să atingă materiale, să admire colecțiile și să se bucure de o primire prietenoasă și încurajatoare din partea echipei Inedit.

“Această vizită a reprezentat un moment de introspecție și de lărgire a orizonturilor pentru beneficiarii noștri. Au văzut cum e munca în echipă, ce înseamnă puterea de concentrare și atenție la detalii, au văzut creații deosebite care ar putea ieși și din mâinile lor dacă continuă să învețe acest meșteșug. Ariana mi-a spus după această vizită că nu va mai vorbi și deranja pe alții la atelierul de la centru iar Claudia este decisă să comande o mașină de cusut mică pentru a începe să coase acasă. Asta înseamnă că ne-am atins scopul”, a afirmat asistentul social Diana Săvianu.

Proiectul de tineret are ca scop creșterea gradului de pregătire pentru incluziune socială a tinerilor marginalizați prin dezvoltarea de competențe cu asigurarea de oportunități concrete pentru ca aceștia să devină persoane active în comunitatea sătmăreană. Combinând atelierele de creație organizate la centrul de zi cu activitățile de educație non-formale, tinerii dobândesc atât competențe profesionale cât și abilități personale precum autocunoașterea, stima de sine etc.


Citește mai mult

marți, 26 octombrie 2021

Excursie de dezvoltare personală pentru tinerii de la Stea

 

Dezvoltarea personală înseamnă descoperirea și exploatarea unor resurse proprii care să sporească semnificativ calitatea vieții.

În vederea potențării intervenției în domeniul autocunoașterii și dezvoltării personale, tinerii incluși în proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare, au participat la o serie de activități speciale realizate în natură printr-o excursie de o zi.

Alături de cei 15 beneficiari și doi asistenți sociali, Mirela Molnar și Diana Tarța, la întâlnirea care a avut loc în localitatea Mujdeni, a participat și psihologul Cornelia H., cu o vastă experiență profesională în munca cu tinerii din mediile vulnerabile. Aceasta a construit un program de activități atât de grup cât și de reflecție personală, adaptat nevoilor lor.

Călătoria de autocunoaștere, de antrenare a capacității de a se focaliza asupra lucrurilor pozitive din viața fiecăruia și de a identifica aspirații personale de viitor la care au participat pentru prima dată în viața lor i-a făcut să conștientizeze că este în puterea fiecăruia să acționeze pentru un viitor mai bun.

Citește mai mult

joi, 21 octombrie 2021

Fabrica de confecții OTTO HERMANN și-a deschis porțile pentru tinerii dornici să învețe o meserie

 

Fabrica de confecții textile OTTO HERMANN și-a deschis astăzi porțile pentru tinerii proveniți din comunitatea marginalizată din Sătmărel, incluși în proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare.

Firma OTTO HERMANN a fost lansată în anul 2000 iar doi ani mai târziu au apărut primele colecții, cu piață de desfacere în Ungaria, SUA și România.

Cunoscutul brandul OTTO HERMANN este unul de lux, dedicat sexului frumos, colecțiile sale fiind apreciate atât la nivel național cât și internațional. Otto Hermann este fondatorul acestui brand care îi poartă numele, fiind specializat în domeniul confecțiilor în Germania, unde a și lucrat în domeniu mai mulți ani.

El i-a întâmpinat pe tinerii de la Asociația Stea și le-a oferit informații atât despre procesul de producție cât și despre oportunitățile pe care le oferă celor care sunt în căutarea unui loc de muncă, inclusiv pregătirea necesară. A urmat o vizită a fabricii unde tinerii au putut observa pas cu pas etapele de transformare a materialelor în obiecte vestimentare desăvîrșite. Au atins materialele, au pus întrebări, au admirat rochiile, paltoanele, pantalonii și alte produse deja realizate, pregătite pentru export și chiar și-au exprimat intenția de a răspunde invitației lui Otto Hermann de a intra în domeniul confecțiilor textile.

“La atelierul de croitorie de la Stea ei învață elementele de bază însă deseori, dacă le explicăm că trebuie să descoase un obiect creat de ei pentru că nu este bine cusut, sau nu este drept sau din varii motive, ei opun rezistență. Vizita de astăzi și faptul că au văzut produse finite pe care a fost aplicată o bulină deoarece nu sunt conforme, îi ajută să înțeleagă de ce este obligatoriu ca atunci când realizezi ceva, mai ales la un loc de muncă, să respecți indicațiile și să faci cât mai bine acel lucru, altfel lucrezi de două ori la acel lucru și pierzi din timpul alocat altei sarcini”, a spus Mirela Molnar, asistent social responsabil de proiect.

Proiectul de tineret are ca scop creșterea gradului de pregătire pentru incluziune socială a tinerilor marginalizați prin dezvoltarea de competențe cu asigurarea de oportunități concrete pentru ca aceștia să devină persoane active în comunitatea sătmăreană. Combinând atelierele de creație organizate la centrul de zi cu activitățile de educație non-formale, tinerii dobândesc atât competențe profesionale cât și abilități personale precum autocunoașterea, stima de sine etc.

Citește mai mult

miercuri, 20 octombrie 2021

EduMotivation - despre meseria la care primești zilnic îmbrățișări

 

Copii, spuneți-mi la care loc de muncă din lume mergi zilnic și primești îmbrățisări?”, i-a întrebat invitata noastră din această săptămână la centrul de zi.

Mirela Angheluș este educatoare de 24 de ani iar fiecare zi la serviciu îi aduce fericire, deși provocările acestei meserii nu lipsesc. Acest om frumos cu suflet mare a ales acest drum din iubire pentru cei mici.

În prima parte a activității, Mirela le-a povestit cum a ales această profesie și care au fost pașii pe care i-a făcut în domeniul educației pentru a-și împlini visul. Cu o blândețe nativă și cu o răbdare pe măsură, educatoarea a răspuns tuturor întrebărilor și curiozităților copiilor prezenți la centru. La întrebarea lui Luca dacă este grea viața de educatoare, Mirela i-a răspuns zâmbind: “Dacă alegi să faci în viață ceea ce-ți place, totul este mai ușor. Căci o meserie făcută cu pasiune îți aduce rezultate, satisfacții și multă bucurie în suflet”.

Întrebată ce face atunci când un copil o supără, este mofturos sau violent cu cei din jur, Mirela le-a împărtășit celor prezenți care sunt metodele ei de rezolvare a situației. În primul și în primul rând stă de vorbă separat cu acel copil și încearcă să afle ce anume i-a produs starea respectivă, pentru că este foarte important să-l înțeleagă. Dacă acel copilaș nu cooperează, apelează la creioane și foi, astfel încât acesta să-și poată exprima nemulțumirea desenând. Dacă copilul este agresiv Mirela îl pune să facă mișcare, exerciții fizice care să-l tempereze sau ies în curtea grădiniței dacă vremea le permite. Pe scurt, Mirela le-a arătat ascultătorilor ei modalități de rezolvare a conflictelor aplicabile atât în familie cât și la școală sau în comunitatea din care aceștia fac parte.


Cea de-a doua parte a activității Mirela le-a spus o poveste fără carte și le-a citit o carte fără poveste despre o bibliotecă mare în care noaptea cărțile povesteau între ele. Din prima poveste, cei mici au descoperit că mărul este o căsuță roșie, fără ușă și fără ferestre, cu o stea în mijloc. Mirela le-a și demonstrat acest lucru, spre uimirea copiilor, oferindu-le tuturor câte un măr roșu pe care l-a tăiat pe orizontală, steluța apărând în mod perfect dintre cele două bucăți.

Cartea fără poveste”, scrisă de Carolina Rabei, le-a câștigat admirația celor mici care au descoperit că și cărțile au viață, au sentimente și își doresc să fie citite. La afirmația uneia dintre cărțile vorbărețe cum că pe ea n-a citit-o nimeni niciodată și nici măcar nu știe ce fel de carte este, Pavel care a savurat fiecare fir al acțiunii din carte, a exclamat cu tristețe: “Sărmana de ea, o citesc eu”.

EduMotivation este un program de activități extracurriculare pentru dezvoltarea psihosocială a copiilor care trăiesc în zone marginalizate, finanțat de CCFD – Terre Solidaire. Prin aceste activități, Asociația Stea își propune să lărgească orizonturile și perspectivele de viitor ale celor mici, oferindu-le modele de succes din comunitate.

Citește mai mult

miercuri, 13 octombrie 2021

Pentru prima dată în viață, într-un atelier de croitorie

 

O meserie cu tradiție, care îmbină creativitatea, meșteșugul, simțul estetic și precizia, croitoria se numără printre cele mai vechi ocupații din lume.

Deși necesită o serie de abilități, cum ar fi răbdarea, atenția la detalii, îndemânarea etc., meseria de croitor este foarte solicitată pe piața locurilor de muncă atât pentru fabrici cât și pentru ateliere și studio-uri de creație însă cel mai mare avantaj îl are posibilitatea creării unui atelier propriu, acasă.

 

Beneficiarii de la centrul de zi incluși în proiectul  “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“ finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare au vizitat astăzi, pentru prima dată în viață, un atelier de croitorie.

Gazda tinerilor a fost firma ADALIN” – confecții textile care propune îmbrăcăminte pentru bărbați, de la ţinute de cocktail, din materiale pretenţioase, până la rafinametul fracului „AdalinȚ și costume unicat sau de serie moderne. Ghidul vizitatorilor a fost însăși proprietara afacerii, Lucia Amariei. Aceasta le-a prezentat tinerilor echipamentele, mașinile speciale folosite dar și procesul de transformare al unui material simplu într-un produs vestimentar deosebit.

Pasionată din adolescență de croitorie, Lucia Amariei adoră să coase la mașină. Au trecut 29 de ani de când are această afacere de familie și clienți în toată România și spune că a reușit să rămână pe piață deoarece a pus suflet și calitate  în creațiile sale. Tinerii noștri au ascultat-o fascinați iar Anca, Valentina și Andrea și-au exprimat dorința de a se perfecționa și a începe să creeze propriile creații vestimentare. Adrian a rămas neclintit lângă una dintre croitoresele din atelier care cosea la mașina un detaliu de sacou iar ceilalți beneficiari au pus întrebări atât ghidului cât și croitoreselor prezente.

Proiectul de tineret are ca scop creșterea gradului de pregătire pentru incluziune socială a tinerilor marginalizați prin dezvoltarea de competențe cu asigurarea de oportunități concrete pentru ca aceștia să devină persoane active în comunitatea sătmăreană. Combinând atelierele de creație organizate la centrul de zi cu activitățile de educație non-formale, tinerii dobândesc atât competențe profesionale cât și abilități personale precum autocunoașterea, stima de sine etc.

Citește mai mult

luni, 11 octombrie 2021

Tinerii învață să cheltuiască în mod responsabil

 

“Nu-mi plac banii pentru că se câștigă greu și se cheltuie repede” – Valentina (17 ani)

“Dacă am bani mai mulți merg să-mi cumpăr pantaloni și adidași” – Adrian (16 ani)

“Nu prea am bani în mână așa că nu mă pricep la ei, îi cheltui dacă am poftă de ceva sau îmi trebuie o haină” – Anca (18 ani)


După atelierul de croitorie de astăzi, beneficiarii incluși în proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“ finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare au participat la activitatea de dezvoltare a competențelor privind gestionarea resurselor.

În urmă cu 3 săptămâni, aceștia au aflat ce înseamnă un buget, ce reprezintă noțiunile de “venituri” și “cheltuieli”, cum se ține evidența cheltuielilor și care sunt beneficiile contabilizării acestora. Tot atunci, ei au primit fiecare câte un carnețel pentru notarea fiecărui ban primit/cheltuit.

La activitatea de astăzi, tinerii au făcut un rezumat al monitărizării veniturilor și cheltuielilor lor din ultima perioadă însă concluzia a fost că impulsul lor de a cheltui pe moment banii pe care îi au este mai puternic decât grija de a economisi sau a cheltui inteligent.

“Problema majoră în rândul persoanelor vulnerabile este că ei cheltuie tot ce au pe moment, pe necesitățile de moment fără a se gândi la viitor. Majoritatea tinerilor și adulților lucrează cu ziua sau ocazional, în strainătate, pe timpul verii. Vin acasa cu bani iar în decurs de câteva zile rămân fără nimic. Este foarte greu să-i facem să înțeleagă mai ales pe tineri și adolescenți că și banii puțini pot fi suficienți dacă sunt cheltuiți în mod responsabil. Faptul că nu au educație financiară și nu știu să-și gestioneze resursele ACUM, nu înseamnă că nu o vor putea face. Vom lucra pe acest aspect și vom fi perseverenți în a-i învăța și obișnui cu optimizarea managementului resurselor financiare”, a afirmat Mirela Molnar, asistentul social responsabil.


Citește mai mult

luni, 4 octombrie 2021

ȘAHUL, MIJLOC DE INCLUZIUNE PRIN SPORT

60 de copii și tineri dintre care 40 provenind din medii defavorizate din județele Satu Mare, Vaslui și Iași, vor participa la un program inovativ ce combină antrenamentele și competițiile de șah cu activități de dezvoltare personală, menite să le crească motivația pentru educație și capacitatea de a face față cu succes provocărilor din viața de zi cu zi.

Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Gambit Huși implementează în perioada 15 septembrie 2021 – 14 martie 2022 proiectul “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah” pornind de la constatarea faptului că există o discrepanță enormă între oportunitățile de dezvoltare ale copiilor din medii vulnerabile și cele ale altor copii. Pe lângă problemele generate de lipsurile materiale, una dintre cele mai mari dificultăți este absența sprijinului de care copiii au nevoie pentru a-și descoperi punctele forte și a ajunge să înțeleagă că le stă în putere să-și construiască un viitor mai bun. În comunitățile în care trăiesc, nimeni nu crede cu adevărat în posibilitatea de a ieși din sărăcie prin educație, astfel încât, există o adevărată prăpastie între copiii din medii defavorizate și ceilalți copii în ceea ce privește parcursul școlar.Acesta este un mare semnal de alarmă întrucât viitorul lor este lipsit de perspective de mai bine, în condițiile în care, majoritatea abandonează școala înainte de a termina 8 clase.

Scopul proiectului este creșterea incluziunii sociale a copiilor din comunitățile vulnerabile din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare și 6 localități din județele Vaslui și Iași, print-un program inovativ de folosire a șahului ca instrument de empowerment care oferă unui grup de 60 de copii din medii sociale diferite, oportunități de dezvoltare a abilităților cognitive, emoționale și de interacțiune pozitivă prin sport.

Având la bază capitalizarea experienței dobândite de Asociația Stea printr-un proiect anterior care a pus bazele unui program de dezvoltare a abilităților de viață ale copiilor prin șah, proiectul de față propune o nouă abordare. Timp de 6 luni, prin punerea în comun a know-howului profesioniștilor din social cu cel al antrenorilor de șah din cadrul celor două ONG-uri din România, va fi asigurată construirea și testarea a unei metodologii de empowerment și incluziune prin șah. Astfel, cei 60 de copii din județele Satu Mare, Vaslui și Iași vor participa până în martie 2022 la antrenamentele săptămânale de șah, combinate cu activități de dezvoltare personală folosind metode de educație nonformală. Două competiții și o tabără de șah vor oferi ocazii valoroase de interacțiune pozitivă prin sport pentru 200 de copii din medii diferite susținând incluziunea celor vulnerabili. Iar la finalul proiectului, metodologia construită va fi împărtășită cu factorii interesați din social și sport pentru a putea fi scalată la nivelul alor regiuni.

“Având în vedere multiplele dificultăți cu care se confruntă, copiii cu care noi lucrăm sunt obișnuiți să fie etichetați ca fiind «copii cu probleme de comportament și rezultate școlare slabe» și ajung să creadă că nu pot mai mult. Ei au mare nevoie de oportunități prin care să trăiască experiența succesului obținut cu forțe proprii și tocmai acest lucru este posibil prin șah. Acest sport s-a dovedit a fi unul dintre mijloacele cele mai valoroase prin care am reușit să aducem la suprafață potențialul pe care il au acești copii. Experiența noastră de până acum arată că pe măsură ce încep să câștige partide de șah, copiii devin motivați să progreseze iar interesul lor pentru activitățile propuse și pentru școală crește. Ne dorim ca din ce în ce mai mulți copii să aibă acces la astfel de oportunități de dezvoltare, a declarat Cristina Bala, directorul Asociației Stea.

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Gambit Hușiși finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundațiapentru Dezvoltarea Societății Civile.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a programului „În stare de bine”.

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc



Citește mai mult