joi, 3 ianuarie 2013

În “Anul european al cetăţenilor” copiii de la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” din Turţ învaţă să devină cetăţeni activi prin voluntariat


Comisia Europeană (CE) urmeză să lanseze în data de 10 ianuarie la Dublin Anul 2013 – “Anul european al cetăţenilor” având ca obiective :
  • creşterea gradului de conştientizare cu privire la valorile şi drepturile cetăţenilor Uniunii şi cu privire la posibilităţile oferite de UE; 
  • sporirea cunoştinţelor cetăţenilor despre participarea la viaţa democratică a UE.
Astfel, se urmăreşte pe de o parte, promovarea cetăţeniei europene şi a democraţiei, inclusiv dezvoltarea înţelegerii Uniunii Europene, a valorilor sale şi a contribuţiei sale la viaţa zilnică a cetăţenilor, şi, pe de altă parte, responsabilizarea cetăţenilor în a juca un rol deplin în viaţa democratică a UE.

Asociaţia noastră şi-a propus să continue în 2013 acţiunile vizând transmiterea valorilor civice şi educarea copiilor şi tinerilor pentru a fi capabili să înţeleagă şi să-şi asume rolul de cetăţean în primul rând în comunitatea în care trăiesc, pentru a fi capabili pe viitor să-şi exercite drepturile, să-şi asume obligaţiile şi să acţioneze participând la viaţa democratică a Uniunii Europene.

Unele dintre acţiunile demarate în acest sens şi care vor continua în anul 2013 se desfăşoară în cadrul unui parteneriat încheiat la finele anului 2012 cu Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Turţ. Prin acesta, copiii din clasele VIII-a B şi a VI-a B, îndrumaţi de dirginţii, Nemet Stelian şi Gherman Nicoleta, se implică într-o serie de acţiuni comune organizate împreună cu Asociaţia Stea până la finele anului şcolar 2012-2013. Una dintre cele mai importante lecţii pe care copiii o învaţă este aceea că : „a fii cetăţean înseamnă printre altele să te preocupe şi să faci ceva pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea în care trăieşti”.
Un prim pas în acest sens a însemnat informarea elevilor cu privire la voluntariat printr-o prezentare realizată în decembrie 2012 de către directoarea Asociaţiei Stea la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Turţ. Prin aceasta, copii, au descoperit ce este voluntariatul şi care sunt beneficiile pe care le pot obţine prin implicarea în astfel de activităţi, ghidaţi de celebrul motto  :

„Pentru că dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei”
Mahatma Ghandi

De asemenea, copii au aflat despre oportunităţile de implicare ca voluntari în acţiunile desfăşurate de Asociaţia Stea având posibilitatea de a-şi folosi energia în mod constructiv prin realizarea unor acţiuni în folosul copiilor şi tinerilor străzii, care nu au avut şansa de a se naşte într-o familie care să-i sprijine în mod corespunzător. Ei au înţeles că o astfel de experienţă le poate aduce multe beneficii ajutându-i să devină mai responsabili şi dezvoltându-le o serie de abilităţi şi competenţe care pe viitor le vor fi deosebit de utile în viaţa profesională precum: comunicarea, munca în echipă, creativitatea, rezolvarea de probleme, asumarea de responsabilităţi.
Iar ecoul acestei întâlniri nu a întârziat să apară. Insufleţiţi de dorinţa de a acţiona, copiii de la Turţ s-au implicat activ în campania de solidaritate iniţiată de Asociaţia Stea cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Ei şi-au mobilizat familiile şi prietenii adunând o serie de bunuri (alimente, haine şi jucării) pentru copiii şi tinerii străzii şi s-au pregătit cu un moment artistic pentru a-i întâlni în cadrul unei vizite la centrul de zi în ajun de Sărbători. Astfel, în data de 19 decembrie, copiii şi tinerii străzii au primit cu mare bucurie în mijlocul lor grupul de colindărorii de la Turţ însoţiţi de către cei doi diriginţi, prezentându-le la rândul lor o parte a programului artistic pregătit pentru spectacolul de Crăciun şi dăruindu-le ornamente artizanale confecţionate manual în cadrul atelierelor de creaţie organizate la centrul de zi.
Acţiunea comună s-a dovedit a fi deosebit de constructivă pentru toţi participanţii. Pe de o parte, pentru copiii şi tinerii străzii această întâlnire a oferit oportunitatea de a se simţi apreciaţi de către grupul de vizitatori, experienţă deosebit de importantă pentru creşterea stimei lor de sine, iar pe de altă parte, copiii de la Turţ au avut ocazia să înţeleagă mai bine dificultăţile prin care trec copiii şi tinerii străzii, dându-şi seama de propria lor şansă şi fiind sensibilizaţi să acţioneze pentru reducerea discriminării şi creşterea implicării oamenilor din comunitate pentru rezolvarea problemelor sociale.
Astfel, acţiunile comune nu se vor opri aici. Şi în 2013 sunt prevăzute o serie de întâlniri şi activităţi în cadrul cărora copiii de la Turţ urmează să revină la centrul de zi al Asociaţiei Stea cu ocazia „Şcolii Altfel” şi a menifestărilor prilejuite de sărbătorirea Paştelui, dar şi copiii şi tinerii străzii vor avea ocazia să fie primiţi la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Turţ în cadrul unor activităţi comune de socializare, întreceri sportive şi momente artistice.
Citește mai mult