vineri, 25 februarie 2011

Actiune de recrutare de voluntari la Livada Mica

Participarea voluntarilor la activitatile centrului de zi a devenit un lucru esential datorita impactului crescut pe care activitatile educative il au atunci cand copiii si tinerii strazii au posibilitatea de a primi mai multa atentie individuala, astfel ca, echipa Asociatiei Stea a pornit o noua campanie de atragere de voluntari. Multumita prietenului Asociatiei Stea, parintele Blideran Olimpiu, care ne-a intermediat intalnirea, in data de 22 februarie 2011, am avut ocazia sa ne adresam tinerilor din Livada Mica, membrii ai “Ligii tinerilor ortodoxi”.
In cadrul acestei intalniri s-au facut diverse activitati de cunoastere si auto-cunoastere precum si discutii privitoare la activitatea Asociatiei Stea. Pe tot parcursul intalnirii, cei prezenti au putut viziona fotografii realizate in timpul activitatilor din centrul de zi. Feed-backul primit din partea participantilor a fost unul pozitiv, aratandu-se motivati de a se implica in activitatile realizate in cadrul centrului de zi, ba chiar propunand idei noi de activitati. La finalul intalnirii majoritatea celor prezenti si-au declarat interesul pentru voluntariat in cadrul asociatiei noastre. De mentionat este si faptul ca aceeasi tineri au organizat si primirea echipei de teatru (compusa din tineri si copii ai strazii, beneficiari ai serviciilor Asociatiei Stea) cu ocazia prezentarii piesei care a avut loc in luna ianuarie 2011 in Livada Mica. Speram ca aceste actiuni comune sa fie inceputul unei frumoase colaborari in cadrul careia sa putem realiza cat mai multe proiecte care sa ajute copiii si tinerii care traiesc pe strada sa-si construiasca un prezent si un viitor mai bun.
Campania de recrutare de voluntari continua si in perioada urmatoare. Asteptam cu mare drag orice persoana cu deschidere fata de ideea de a-si petrece in mod costructiv timpul liber intrucat voluntariatul la Asociatia Stea nu este doar o cale de a ajuta pe cei ce au nevoie ci este mai ales o oportunitate de dezvoltare personala.
Citește mai mult

miercuri, 23 februarie 2011

A treia întâlnire a Comitetului Naţional format din profesionişti care lucrează în România cu copiii străzii

Luni, 21 februarie 2011, Asociaţia Stea a organizat la Satu Mare cea de treia întâlnire a Comitetului Naţional de pilotaj al proiectului de parteneriat Leonardo da Vinci nr: LLP-LdV/2009/RO/101 intitulat „Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi copiii în stradă”.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii” şi reuneşte diferiţi profesionişti care lucrează cu copiii în stradă în Franţa, România, Italia şi Spania, cu scopul de realiza un schimb de experienţă în vederea armonizării practicilor de intervenţie socială şi de formare profesională existente în ţările partenere, favorizării dezvoltării cooperării transnaţionale şi ameliorării răspunsurilor aduse problemelor copiilor străzii.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai majorităţii organizaţiilor care fac parte din Comitetul Naţional de pilotaj al proiectului : Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS), din Bucureşti, Organizaţia Salvaţi Copiii filiala Iaşi, Fundaţia Vis de Copil din Arad, Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare (Centrul Social de Urgenţă Satu Mare), Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, Centrul de Asistenţă şi Intervenţie a Victimelor Traficului de Persoane, Abuzului, Neglijării şi Exploatării din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare.
Grupul de specialişti a avut ca principală activitate analiza şi interpretarea datelor obţinute în urma aplicării chestionarelor din prima partea a studiului cu privire practicile profesionale şi metodele de intervenţie folosite de organizaţiile şi instituţiile care lucrează cu copiii străzii în România. Aceeaşi activitate este derulată şi de către partenerii străini în Franţa, Italia şi Spania, rezultatele obţinute urmând să fie prezentate în cadrul primei părţi a publicaţiei finale comune ce va apărea în luna iunie 2011 şi care va permite realizarea unei comparaţii între sistemele de intervenţie cu copiii străzii existente în diferitele ţări punând în valoare modele de bună practică identificate. S-a discutat şi despre conţinutul primelor capitole din publicaţia finală fiind împărţite responsabilităţile în acest sens între specialiştii prezenţi în funcţie de domeniul de expertiză al fiecăruia.

Tot în cadrul acestei întâlniri au fost definitivate detaliile cu privire la realizarea celei de a doua părţi a studiului, cea focalizată pe analiza programelor de formare pentru personalul care lucrează cu copiii străzii. Pe lângă organizaţiile şi instituţiile care lucrează în acest domeniu şi care sunt deja implicate în studiu, pentru partea a doua, dorim să invităm să ni se alăture şi organismele sau instituţiile prestatoare de cursuri şi programe de formare interesate de a dezvolta domeniul pregătirii specialiştilor ce lucrează cu copiii străzii.
O altă activitate a grupului de lucru a vizat pregătirea următoarei reuniuni transnaţionale din cadrul proiectului ce va avea loc în luna aprilie la Bucureşti şi Satu Mare. Sunt aşteptaţi reprezentanţi ai organizaţiilor partenere din Franţa, Italia şi Spania, într-un schimb de experienţă cu privire la sistemul de intervenţie şi serviciile sociale destinate copiilor străzii şi programele de formare pentru specialiştii din acest domeniu.
Cea a de a doua parte a zilei de lucru a fost destinată diseminării modelelor de bună practică identificate de către participanţii la mobilităţile ce au avut loc în luna ianuarie 2011 la Roma în ceea ce priveşte modul de lucru şi programele de formare ale profesioniştilor italieni. De asemenea, participanţii au dezbătut asupra nevoilor de formare a personalului care lucrează cu copiii străzii în cadrul organizaţiilor şi instituţiilor prezente şi şi-au împărtăşit experienţa în domeniul programelor de instruire internă pe care le aplică.
Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune de lucru pe monitorizarea implementării proiectului şi actualizarea calendarului activităţilor de parteneriat.

-------------------------------------------------------------------------------------------------
Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Citește mai mult

marți, 14 decembrie 2010

VERNISAJ EXPOZIŢIE FOTOGRAFIE « Faţă în faţă cu drogurile »



Miercuri, 15 decembrie 2010 începând cu ora 16, la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie cu tematică antidrog: FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU DROGURILE.
Expoziţia de fotografie este parte integrantă a proiectului „Faţă în faţă cu drogurile” finanţat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin intermediul Programului european „Tineret în acţiune”, implementat în perioada martie 2010 – martie 2011.


Proiectul este o initiativa a unui grup informal de tineri satmareni, compus din 2 tineri de liceu din cadrul Colegiului National „Mihai Eminescu” si 2 tineri care activeaza in cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare si este coordonat de Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare in parteneriat cu Asociatia Stea Satu Mare.

În cadrul acestui proiect, pe parcursul a şase luni au fost organizate ateliere de creaţie fotografică, film de scurt metraj şi spot publicitar, ateliere ce au avut ca scop: sprijinirea tinerilor voluntari în formarea de competenţe şi abilităţi necesare realizării de materiale educative cu tematică antidrog.

Fotografiile expuse sunt realizate în cadrul atelierului de fotografie, sub îndrumarea şi coordonarea artistului ALEXANDRU ARDELEAN, de către şase tineri artişti sătmareni: ARDELEAN GABRIELA IOANA, AVRAM LORENA ANCA, CÂMPAN BEATRIX PUŞA, GYORFI HENRIETTA, NAGY BERNARD, VAIDA CĂTĂLIN VASILE.
Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor pînă în data de 31 decembrie 2010, la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti”, iar în perioada ianuarie-martie 2011 fotografiile vor fi expuse în liceele din municipiul Satu Mare.

Responsabil de proiect: Boca Ştefania, specialist educaţie CPECA SM, tel 0261-710900.
Citește mai mult

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Prima întâlnire a Comitetului Naţional format din profesionisti care lucreaza in Romania cu copiii strazii

În perioada 27-28 septembrie 2010 s-a desfăşurat la Satu Mare prima întâlnire a Comitetului Naţional de pilotaj al proiectului de parteneriat Leonardo da Vinci nr: LLP-LdV/PAR/2009/RO/101 intitulat „La formation des professionnels travaillant avec les enfants des rues et dans la rue” (Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi copiii în stradă).

Proiectul reuneşte diferiţi profesionişti care lucrează cu copiii în stradă în Franţa, România, Italia şi Spania, cu scopul de realiza un schimb de experienţă în vederea armonizării practicilor de intervenţie socială şi de formare profesională existente în ţările partenere, favorizării dezvoltării cooperării transnaţionale şi ameliorării răspunsurilor aduse problemelor copiilor străzii.
Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii”, administrat în România de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
La prima întâlnire a Comitetului Naţional de Pilotaj al acestui proiect desfăşurată la Satu Mare au participăt reprezentanţi ai unor organizaţii şi instituţii din Bucureşti, Iaşi, Arad, Baia Mare şi Satu Mare cu o importantă experienţă de muncă în domeniul serviciilor sociale având ca public ţintă copiii străzii :
• Organizatia Umanitara Concordia : Bucureşti
• Asociaţia Sprijinirea Integrarii Sociale (ASIS) : Bucureşti
• Organizaţia Salvaţi Copiii filiala Iaşi
• Fundaţia Vis de Copil : Arad
• Fundaţia de Voluntari Somaschi : Baia Mare
• Asociaţia GIR 2003 Satu Mare
• Asociaţia Stea : Satu Mare
• Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare
(Centrul Social de Urgenţă Satu Mare)
• Centrul de Prevenire Consiliere şi Evaluare Antidrog Satu Mare
• Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare
Comitetul Naţional urmăreşte :
• Realizarea unei evaluări a programelor de formare destinate profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi copiii în stradă în Franţa, România, Spania şi Italia.
• Stabilirea de recomandări în vederea ameliorării formării în diferitele ţări partenere prin elaborarea şi dezvoltarea unor metodologii şi a unor criterii comune de formare profesională în acest domeniu.
• Stabilirea de legături solide între profesioniştii şi organizaţiile/instituţiile participante la proiect.
Prima întânire a Comitetului Naţional s-a axat pe :
• Constituirea Comitetului Naţional şi stabilirea modului de funcţionare a acestuia.
• Prezentarea unor modele de bună practică în munca cu copiii străzii folosite de organizaţiile şi instituţiile participante la întâlnire şi realizarea unui schimb de experienţă cu privire la soluţiile pe care proesioniştii prezenţi le folosesc în munca lor pentru a intervenii in domenii specifice muncii cu copii si tinerii strazii : aducţii, probele de comportament, dezvoltarea deprinderilor de viata independenta, modele de scusses în integrarea profesională, colaborarea cu diferiţi parteneri.
• Diseminarea de către Asociaţia Stea a modelelor de bună practică identificate în cursul vizitelor ce au avut loc cu prilejul primei vizite transnaţionale din Franţa.
• Construirea cadrului de desfăşurare a studiului naţional cu privire la practicile profesionale şi a formării personalului care lucrează cu copiii străzii.
Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
Citește mai mult

duminică, 26 septembrie 2010

Invitatie Conferinta de presa 28 septembrie 2010


Asociaţia Stea are deosebita plăcere de a vă invita la Conferinţa de presă de prezentare a proiectului de parteneriat Leonardo da Vinci nr: LLP-LdV/PAR/2009/RO/101 intitulat „La formation des professionnels travaillant avec les enfants des rues et dans la rue” (Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi copiii în stradă). Proiectul îşi propune să reunească diferiţi profesionişti care lucrează cu copiii în stradă în Franţa, România, Italia şi Spania, cu scopul de realiza un schimb de experienţă în vederea armonizării practicilor de intervenţie socială şi de formare profesională existente în ţările partenere, favorizării dezvoltării cooperării transnaţionale şi ameliorării răspunsurilor aduse problemelor copiilor străzii. Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul "Invatare pe Tot Parcursul Vietii", administrat in Romania de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale.

Conferinţa de presă se desfăşoară în cadrul primei întâlniri a Comitetului Naţional de pilotaj al acestui proiect, format din reprezentanţi ai unor organizaţii şi instituţii din Bucureşti, Iaşi, Arad, Baia Mare şi Satu Mare cu o importantă experienţă de muncă în domeniul serviciilor sociale având ca public ţintă copiii străzii. Scopul acestuia este de a realizarea la nivel naţional un studiu asupra practicilor profesionale existente si a stării programelor de formare pentru profesioniştii care sunt în contact cu copiii străzii şi copiii de pe stradă.

Conferinţa de presă va avea loc în data de 28 septembrie în sala de conferinţe a Hotelului Perla, din Satu Mare, str. Liviu Rebreanu nr.26., între orele 12.30 – 13.00.

Pe această cale vă invităm să veniţi alături de noi, să descoperiţi oportunităţile oferite de Programul Leonardo da Vinci şi să intraţi în contact cu partenerii noştri naţionali.

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0361-884330, mobil : 0743174169. Persoană de contact: Cristina-Maria Bala, Director, E-mail: asociatiastea@gmail.com.

Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia sau Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
Citește mai mult

luni, 20 septembrie 2010

Studiu european în domeniul modelelor de bună practică şi a formării personalului care lucrează cu copiii străzii în Romania, Franţa, Italia şi Spania

COMUNICAT DE PRESĂ 20.09.2010

Asociaţia Stea face un apel către toate organizaţiile, instituţiile şi profesioniştii care lucreză cu copiii străzii din România, să se alăture unei iniţiative europene de a realiza un studiu cu privire la practicile profesionale folosite în domeniul muncii de asistenţă socială cu acest tip de public şi a stării programelor de formare profesională existente pentru personalul care lucrează cu copiii străzii.

Această acţiune porneşte de la constatrea faptului că nu doar în România, ci şi în alte ţări din Uniunea Europeană, profesioniştii care lucrează cu “copiii străzii” (sau “copiii aflaţi pe stradă”) manifestă o nevoie stringentă de a avea instrumente practice de lucru care să fie adaptate caracteristicilor specifice ale acestui tip de public. Totodată se constată că, deşi în munca lor aceşti profesionişti sunt confruntaţi în diferitele ţări cu realităţi adesea similare, ei au trecut prin programe de formare profesională foarte diferite.

Acest studiu se desfăşoară la nivelul a 4 ţări europene (România, Franţa, Italia şi Spania) în cadrul proiectului de Parteneriat Leonardo da Vinci nr: LLP-LdV/2009/RO/101 intitulat „La formation des professionnels travaillant avec les enfants des rues et dans la rue” (Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi copiii în stradă) implementat în România de către Asociaţia Stea şi realizat cu sprijinul financiar primit prin programul „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii”.

Studiul urmăreşte identificarea diferiţilor profesionişti (asistenţi sociali, educatori, pedagogi de stradă, peer educatori,…) aflaţi în contact cu copiii străzii, analizarea principalelor aspecte ale formării profesionale ale acestora şi formularea unor recomandări cu scopul de a ameliora sistemul de formare profesională şi de asistenţă socială a copiilor în stradă.

Un document final, redactat de către partenerii din cele 4 ţări, va prezenta rezultatele proiectului şi va fi adresat profesioniştilor şi organismelor interesate din diferitele ţări. Acesta urmează să fie lansat în cadrul unei conferinţe ce va avea loc în iulie 2011 la Paris.

Adresăm pe această cale o invitaţie către toate organizaţiile, instituţiile şi profesioniştii din România interesaţi să participe la iniţiativa noastră, să contacteze Asociaţia Stea la e-mail : asociatiastea@gmail.com sau telefon 0361-884330, mobil : 0743174169, persoană de contact Cristina-Maria Bala, coordonator proiect. Data limită : 8 octombrie 2010.

Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
Citește mai mult

Ateliers de créations artisanales – un moyen de développer les aptitudes de vie des enfants et jeunes des rues

Les activités de créations artisanales ont démarré il y a plus de deux mois dans le cadre du centre de jour de l'Association Stea, et les enfants et jeunes des rues font déjà des progrès remarquables, tant sur le plan des techniques artisanales qui leur sont transmises qu'au niveau de leur aptitude à travailler et à interagir avec les autres participants et formateurs dans le cadre d'activités de groupes.

Durant cette période, les enfants et jeunes ont continué la pratique de la poterie en expérimentant des techniques de plus en plus compliquées. Les activités ont été d'autant plus intéressantes que les formateurs se sont efforcés de plonger les participants dans une atmosphère de travail entrainante en leur expliquant des points historiques liés aux pratiques artisanales. Les enfants et jeunes des rues ont été enchantés d'expérimenter la fabrication de différents objets en argile à travers des techniques archaïques utilisées par nos ancêtres avant l'invention du tour de potier.

Pendant la deuxième moitié du mois d'août, nous avons commencé à réaliser des excursions avec les enfants et les jeunes, dans le but de récolter différents matériaux végétaux qui nous servirons lors des prochains ateliers artisanaux. Ce sont les formateurs de l'association culturelle Aranykapu qui ont préparé le travail, en nous expliquant quelles étaient les plantes à collecter, comment les reconnaître et où trouver des spécimens de la qualité requise pour les ateliers, comment les couper, les collecter et les stocker, et l'utilisation que nous en ferons. Les enfants et jeunes ont été intéressés lorsqu'ils ont découvert qu'il s'agissait de plantes qu'ils connaissaient et avaient souvent vues dans la nature, mais dont ils ignoraient, pour la plupart d'entre elles, les possibles utilisations.

D'autre part, les assistants sociaux de Stea ont utilisé les excursions comme des activités pratiques d'éducation comportementale dans le cadre desquelles les enfants et jeunes ont eu l'occasion d'exercer les règles de comportement transmises au centre de jour dans des conditions proches de la vie réelle, avec un contrôle réduit de la part des éducateurs.

La fin de cette période a été marquée par le passage à un nouveau type de matériau pour les ateliers artisanaux : la laine. Ce choix a d'abord été motivé par les conditions de travail de la laine, et il nous était d'autant plus agréable de profiter du beau temps d'été qui nous permet encore de faire les activités sur la superbe terrasse couverte que nous avons à disposition au centre de jour.

Tout comme pour le premier atelier de poterie, où il avait aussi été question d'un premier contact avec un nouveau matériau, la formatrice a d'abord laissé les participants découvrir les propriétés de la laine, en commençant par un contact avec la matière brute. Les enfants et les jeunes ont appris qu'il existait différents types de laine qui se distinguent d'abord par leur texture et leur couleur en fonction des animaux desquels elles proviennent. Cette observation a éveillé l'intérêt des participants et entrainé une discussion sur l'élevage des animaux et le processus d'obtention de la laine. Ils sont ensuite passés à l'expérimentation d'une première technique de travail manuel de la laine, afin d'obtenir du feutre (textile).

Par différents mouvements de rotation des paumes, avec des intensités différentes de pressage, en suivant les instructions précises et en utilisant de l'eau et du savon, les enfants et les jeunes ont chacun obtenu à la fin de l'atelier une balle de feutre, chacune de taille et de densité différentes. Conformément aux indications du formateur, le but a été d'obtenir une balle la plus dense possible afin qu'une fois jetée à terre, elle puisse rebondir le plus haut possible - chose peu aisée à réaliser, et qui a mis à l'épreuve la patience de certains des participants. Toutefois, personne ne s'est découragé dans la mesure où l'atmosphère de travail de groupe a été agréable, les enfants et jeunes étant encouragés à continuer au fur et à mesure qu'ils voyaient la laine s'uniformiser et les zones inesthétiques dues au mélange des strates initiales disparaître.

Alors que dans le cas des objets en argile, il n'existait aucun critère clair permettant de définir quelle création était la plus réussie, chacune étant originale et belle dans son genre, cette fois-ci les indications du formateur concernant les caractéristiques recherchées pour les balles de feutre ont éveillé l'esprit de compétition des participants, augmentant ainsi l'enjeu de l'atelier. Il s'est agi d'une compétition positive, les enfants et jeunes essayant à qui mieux mieux d'impressionner le formateur et leurs collègues avec leur création.

Pour les assistants sociaux de Stea, une bonne surprise a été de voir que P.C., 26 ans, a réalisé l'un des plus beaux objets. En effet, cette dernière abandonne en général très vite dans la mesure où elle a une estime d'elle-même très faible et est peu disposée à faire des efforts lorsque survient une difficulté.

Du point de vue des assistants sociaux, les ateliers artisanaux sont devenus un excellent moyen pour développer chez les enfants et jeunes des rues leur aptitude à communiquer et à travailler en groupe, pour permettre l'acquisition de nouvelles connaissances sur le milieu environnant et la société ainsi que pour permettre l'amélioration de l'estime de soi.

Aux activités de créations artisanales de cette période ont participé au total 21 enfants et jeunes des rues entre 9 et 35 ans qui fréquentent le centre de jour, ainsi que deux jeunes de l'appartement social de l'association Stea.

Ces activités se déroulent dans le cadre du projet „atelier occupationnel pour le soutien à l'intégration des enfants et jeunes des rues”, financé par la Fondation Soros Romania, par l'intermédiaire du programme „Fonds d'Urgence”, et confinancé par le Conseil Local de Satu Mare par l'intermédiaire du SPAS Satu Mare et les associations Popica Onlus (Italie) et Croire Que Tout Est Possible (France).
Citește mai mult

duminică, 12 septembrie 2010

Atelierele de creţie meşteşugărească – un mijloc de dezvoltare a abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor străzii

După mai bine de două luni de la pornirea activităţilor de creaţie meşteşugărească în cadrul centrului de zi al Asociaţie Stea, copiii şi tinerii străzii fac progrese remarcabile atât la capitolul de tehnici meşteşugăreşti învăţate cât şi la cel de dezvoltare a abilităţilor de a lucra şi de a relaţiona cu ceilalţi participanţi şi cu formatorii în cadrul activităţilor de grup.

În această perioadă copii şi tinerii au continuat să înveţe să lucreze cu lutul avansând la experimentarea unor tehnici din ce în ce mai complicate. Activităţile au fost cu atât mai interesante cu cât formatorii s-au străduit să introducă participanţii într-o atmosferă de lucru specială povestindu-le aspecte legate de istoria meşteşugurilor. Copiii şi tinerii străzii au fost fascinaţi să experimenteze fabricarea de diferite recipiente din lut prin tehnici arhaice folosite de strămoşii noştri înainte de inventarea roţii olarului.

În a doua jumătate a lunii august am început realizarea de excursii cu copii şi tinerii pentru recoltarea de diferite materiale vegetale pe care le vor folosi la viitoarele ateliere meşteşugăreşti. Pregătirea prealabilă a fost realizată tot de către formatorii de la Asociaţia Culturală Aranykapu care ne-au explicat care sunt plantele care se culeg în această perioadă, cum arată şi unde le găsim pe cele de calitatea de care avem nevoie, cum trebuie tăiate, culese şi depozitate şi la ce anume urmează să le folosim. Copii şi tinerii au fost interesaţi să descopere că este vorba de plante pe care ei le cunosc (pipirig, papură, vetrice, coada şoricelului, scai-vânăt) şi le văd adesea în natură, dar despre majoritatea dintre ele nu ştiau la ce pot fi folosite.

Pe de altă parte, asitenţii sociali de la Stea au folosit excursiile ca activităţi practice de educaţie comportamentală în cadrul cărora copiii şi tinerii au avut ocazia să exerseze regulile de comportament învăţate la centrul de zi în condiţii apropiate de experienţa de viaţă reală, cu control redus din partea educatorilor.

Finalul acestei perioade a fost marcat de trecerea la un nou tip de materie pentru atelierele meşteşugăreşti. Este vorba de lână. Această alegere a fost motivată în primul rând de condiţiile de prelucrare a acesteia, iar în cazul nostru, este cel mai bine să profităm de timpul frumos de vară care ne permite incă să lucrăm pe minunata terasă acoperită pentru activităţi pe care o avem la dispoziţie la centrul de zi.

Ca şi în cazul primului atelier de lucru cu lutul, şi de această dată, fiind vorba de primul contact cu o nouă materie, formatoarea a urmărit în primul rând ca participanţii să descopere proprietăţile lânei din punctul de verdre a celui ce urmează să o folosească pentru a crea ceva, începând cu atingerea acesteia în formă brută. Copii şi tinerii au învăţat că există diferite tipuri de lână care se deosebeşte în primul rând prin textură şi culoare în funcţie de animalele de la care provine. Această observaţie a trezit interesul participanţilor pentru o discuţie legată de creşterea animalelor şi procesul de obţinere a lânei. Ei au trecut apoi la experimentarea unei prime tehnici de prelucrare manuală a acesteia pentru obţinerea pâslei.

Prin diferite mişcări de rotire cu palmele la diferite intensităţi de presare, urmărind instrucţiuni precise şi folosindu-se de apă şi săpun, copiii şi tinerii au obţinut la finalul atelierului câte o minge de pâslă de diferite mărimi şi desităţi de materie. Conform indicaţiilor formatorului, scopul a fost obţinerea unei mingi cât mai dense care la aruncare pe sol să sară cât mai tare, lucru nu tocmai uşor de obţinut şi care a pus la încercare răbdarea unora dintre participanţi. Însă, nimeni nu s-a descurajat întrucât atmosfera de lucru în grup a fost una plăcută, copii şi tinerii fiind încurajaţi să continue pe măsură ce vedeau că lâna se uniformizează şi dispar zonele inestetice de îmbinare a straturilor iniţiale.

Dacă în cazul obiectelor de lut nu a existat un criteriu clar prin care cineva ar fi putut stabili care este cea mai reusită creaţie, fiecare fiind originală şi frumoasă în felul ei, de această dată, indicaţiile formatorului privind caracteristicile urmărite ale mingii de pâslă, au trezit spiritul de competiţie a participanţilor crescând miza atelierului. A fost vorba de o competitivitate pozitivă, copiii şi tinerii încercând, care mai de care, să impresioneze formatorul şi ceilalţi colegi cu produsul său.

Pentru asistenţii sociali de la Stea a fost o surpriză să o vadă pe P.C. de 26 de ani printre cei cu rezultate cele mai bune, ea fiind adesea persoana care abandonează cel mai uşor întrucât are o stimă de sine foarte scăzută şi nu prea este dispusă să facă un efort atunci când întâmpină greutăţi.

Din puctul de vedere al asitenţilor sociali, atelierele meşteşugăreşti au devenit un mijloc excelent de aţiune în direcţia dezvoltării unor abilităţi de comunicare şi de lucru în grup la copii şi tinerii străzii, a dobândirii de noi cunoştinţe despre mediul înconjurător şi societate şi a creşterii stimei de sine a acestora.

La atelierele de creaţie meşteşugărească din această perioadă au participat un număr total de 21 copii şi tineri ai străzii cu vârste cuprinse între 9 şi 35 de ani care frecventează centrul de zi şi 2 tineri din locuinţa protejată a Asociaţiei Stea.

Aceste activităţi se desfăşoară în cadrul proiectului “Atelier ocupaţional pentru sprijinirea incluziunii copiilor şi tinerilor străzii”, finaţat de către Fundaţia Soros România, prin intermediul programului “Fondul de Urgenţă” şi confinaţat de către Consiliul Local Satu Mare prin intermediul SPAS Satu Mare şi asociaţiile Popica Onlus din Italia şi Croire Que Tout Est Possible din Franţa.
Citește mai mult

luni, 16 august 2010

Proiect european : “Formarea profesioniştilor care lucrează cu copii străzii şi pe stradă”

COMUNICAT DE PRESĂ 16.08.2010

Parteneriat european pentru îmbunătăţirea practicilor de intervenţie şi a formării profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii în Romania, Franţa, Italia şi Spania

Asociaţia STEA din Satu Mare derulează în calitate de partener, proiectul european intitulat “Formarea profesioniştilor care lucrează cu copii străzii şi pe stradă”. Acesta este realizat cu sprijin financiar primit prin programul “Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii” fiind un proiect de parteneriat Leonardo da Vinci (LLP-LdV/PAR/2009/RO/101).

Proiectul care se desfăşoară în perioada 2009-2011, îşi propune să reunească diferiţi profesionişti care lucrează cu copiii în stradă, în cele 4 ţări europeene, cu scopul de a realiza un schimb de experienţă, de a armoniza practicile de intervenţie socială şi de formare profesională existente în aceste ţări, de a favoriza dezvoltarea cooperării transnaţionale şi de a ameliora răspunsurile aduse problemelor copiilor străzii.


Principalele activităţi ale proiectului sunt realizarea de mobilităţi transnaţionale în ţările partenere oferind posibilitatea diferiţilor profesionişti care lucrează cu copiii străzii sau copii pe stradă să se întâlnească, să intre în contact cu realitatea acţiunilor întreprinse de fiecare partener pe tema în chestiune, să analizeze modele de bună practică şi disfuncţionalităţile existente în fiecare ţară şi să facă propuneri pentru a dezvolta instrumente comune de formare pentru profesioniştii din diferitele ţări, confruntaţi cu realităţi adesea similare dar având metode de formare diferite.


Prima întâlnire transnaţională avut loc la Paris în perioada 24-28 mai 2010, fiind găzduită de asociaţia La Voix de l’Enfant, coordonator al proiectului. Obiectivele acesteia au vizat cunoaşterea partenerilor, reactualizarea calendarului activităţilor de parteneriat, stabilirea modului de lucru în comun şi identificarea unor aspecte principale cu privire la situaţia şi modul de lucru cu copiii străzii a profesioniştilor de la Paris. În acest sens, cei doi reprezentanţi ai Asociaţiei Stea, împreună cei ai celorlaţi parteneri străini (Save The Children din Italia şi Associacio Catalana per la Infancia Maltractada din Spania) au realizat vizite de teren la asociaţiile pariziene care se ocupă de problematica vizată (Arc 75, Hors la Rue, Solidarite Enfance Roumanie) şi la un centru de formare profesională în domeniul profesiilor educative şi sociale. De asemenea, au avut diferite reuniuni de lucru cu : responsabilii pentru protecţia copilului şi munca cu copiii străzii în cadrul Primăriei Parisului, un judecător de copii de la Paris, un avocat şi un jurist care lucrează cu minori izolaţi din Franţa, directorul asociaţiei „Parcours d’Exil” care oferă asistenţă medicală şi psihologică adulţilor şi copiilor victime ale torturii, violenţei sau nerespectării Drepturilor Omului.


Următoarea reuniune transnaţională, programată în luna octombrie 2010, va avea loc la Barcelona permiţând aprofundarea de către asociaţiile partenere a modelelor de bună practică a profesioniştilor spanioli.


La ora actuală, partenerii din fiecare ţară sunt în curs de a organiza Comitete Naţionale formate din reprezentanţi ai unor organizaţii şi instituţii care lucrează cu copiii străzii şi de a realiza la nivel naţional un studiu asupra practicilor profesionale existente si a stării programelor de formare pentru profesioniştii care sunt în contact cu copiii străzii şi copiii de pe stradă.


Un document final, redactat de către toţi partenerii, va prezenta rezultatele proiectului şi va fi adresat profesioniştilor şi organismelor interesate din diferitele ţări. Acesta urmează să fie lansat în cadrul unei conferinţe ce va avea loc în iulie 2011 la Paris.


Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.


Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0361-884330. Persoana de contact: Cristina Bala, Director, E-mail: asociatiastea@gmail.com.
Citește mai mult

marți, 10 august 2010

Copiii şi tinerii străzii de la centrul de zi - mici meşteşugari în devenire

La mai bine de o lună de la demararea proiectului “Atelier ocupaţional pentru sprijinirea incluziunii copiilor şi tinerilor străzii”, activităţile de iniţire în diferite tehnici meşteşugăreşti realizate sub îndrumarea formatorilor de la Asociaţia Culturală Aranykapu din Satu Mare au devenit una dintre activităţile preferate ale copiilor şi tinerilor străzii care frecventează centrul nostru de zi.


Într-adevăr, una dintre zilele săptămânii când înregistrăm un număr de beneficiari peste media obişnuită este de regulă cea prevăzută pentru activităţile meşteşugăreşti. Acest lucru se datorează cu siguranţă priceperii formatorilor, care au ştiu încă de la prima întâlnire să-i fascineze pe copii şi tineri, intoducându-i într-o atmosferă propice creaţiei şi încurajându-i să-şi dea frâu liber imaginaţiei.

Nu întâmplător, alegerea materiei prime pentru prima etapă de activităţi a căzut asupra lutului. Datorită proprietăţilor sale de a fi mânuit cu uşurinţă acesta a asigurat obţinerea de rezultate remarcabile încă de la primul contact al copiilor şi tinerilor cu el, oferind un prilej bun de a pune în valoare creativitatea fiecăruia.

Toţi participanţi s-au descuract nesperat de bine încă de la prima activitate. Menită să ofere formatorilor o primă imagine despre capacităţile participanţilor, aceasta nu a avut o temă impusă, ci fiecare a fost lăsat să modeleze liber. După doar câteva minute de ezitare şi multe întrebări adresate formatorilor, copii şi tinerii s-au pus pe treabă. O parte dintre ei au cerut ajutor pentru a încerca să realizeze modele de vase de lut ca cele pe care le-au mai văzut, alţii au confecţionat mici obiecte cu forme de animale, plante şi mobilier în miniatură, iar unii dintre ei şi-au folosit imaginaţia pentru a crea sculpturi abstracte cărora au asociat explicaţii umitoare. Nu mică ne-a fost mirarea când, la întrebarea legată de ce reprezintă creaţia sa cu multe forme interesante, Z, de 29 ani a răspuns : “Deşertul”.

Şi următoarele activităţi au fost la fel de interesante, copiii şi tinerii fiind iniţiaţi în diferite tehnici de lucru cu lutul, învăţând treptat să lucreze pe o temă dată. Una dintre cele mai apreciate a fost confecţionarea de bijuterii cu motive florale şi forme decorative în relief.

Observaţiile personalului educativ al centrului de zi au relevat efectul benefic pe care aceste activităţi le au asupra copiilor şi tinerilor noştri. Spre deosebire de alte ateliere la care ei nu reuşesc să îşi focalizeze atenţia de cât un timp relativ scurt, la activităţile meşteşugăreşti este foarte interesant de remarcat faptul că, pe măsura începerii lucrului, participanţi devin din ce în ce mai calmi şi intră treptat într-o stare de concentrare asupra propriei creaţii. Deşi activitatea se desfăşoară în grup, timp de câteva momente, putem observa la fiecare dintre ei existenta unei relaţii individuale cu materia şi cu produsul pe care îl realizează.


La reuşita activităţilor meşteşugăreşti din această perioadă, la care au participat 18 copii şi tineri de la centrul de zi şi 2 din locuinţa protejată, a contribuit şi finalizarea lucrărilor de realizare a unui acoperiş pentru terasa centrului de zi, permiţând deja desfăşurarea ultimelor activităţi în aer liber, feriţi de razele toride ale soarelui.

Proiectul “Atelier ocupaţional pentru sprijinirea incluziunii copiilor şi tinerilor străzii” este finaţat de către Fundaţia Soros România, prin intermediul programului “Fondul de Urgenţă” şi confinaţat de către Consiliul Local Satu Mare prin intermediul SPAS Satu Mare şi asociaţiile Popica Onlus din Italia şi Croire Que Tout Est Possible din Franţa.
Citește mai mult