luni, 19 septembrie 2016

Festivalul voluntariatului la Satu Mare

                



           Asociația Stea, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare și Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu”, împreună cu organizații și instituții de și pentru tineret, pregătește Festivalul voluntariatului, un eveniment la care sunt invitați să participe atât organizațiile neguvernamentale din municipiu, instituții publice cât și persoanele interesate de posibilitatea de a face voluntariat în Satu Mare.

          Astfel, în data de 29 septembrie a.c., începând cu ora 13.00, în Parcul central din Piața Libertății se va da startul activităților de promovare a voluntariatului, animate de programe artistice (muzică și dans), ateliere de educație non-formală și concursuri distractive pentru vizitatori.

       Evenimentul face parte din proiectul “Voluntariat – resursă pentru comunitate !” finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare ce are ca scop creșterea gradului de implicare a tinerilor sătmăreni în viața comunității precum și promovarea voluntariatului ca valoare personală și resursă comunitară în județul Satu Mare.

            Evenimentul se dorește a fi o sărbătoare a schimbărilor pozitive pe care oamenii le fac pentru cei din jur prin implicare pentru o comunitate mai bună.

„ Până în prezent și-au manifestat deja dorința de implicare mai multe organizații și instituții locale : Asociatiei Gutenberg - Organizatia tinerilor vorbitori de limba germana din Satu Mare, Asociația Act 4 U, Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Crucea Roșie Română, filiala Satu Mare, Fundația FARA, filiala Foyer Satu Mare, SamStudia - Organizația Tinerilor și Studenților Sătmăreni și Serviciul Public de Asistență Socială Satu Mare.
Așteptăm cu drag alături de noi organizațiile sau instituțiile din orice domeniu de activitate care doresc să implice voluntari în acțiunile lor. Mulțumim tuturor celor care aleg să dea curs invitației noastre, și Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare pentru susținere în realizarea acestui proiect”. (Diana Joldoș-Bretan, reprezentant Asociația Stea.

Despre Asociaţia Stea                         
Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.


Pentru implicare în pregătirea și realizarea Festivalului Voluntariatului și alte detalii vă stăm la dispoziţie la telefon 0751909535, persoana de contact: Diana Joldoș-Bretan, referent relații externe.
Citește mai mult

luni, 12 septembrie 2016

Tinerii de la Active YOUth for Europe, in ajutorul Asociatiei STEA


         Un grup format din 30 de tineri, provenind din Bulgaria, Croatia, Cehia, Letonia si Romania, au organizat sambata o actiune menita sa ajute Asociatia Stea atat pe partea promovarii voluntariatului cat si in informarea satmarenilor cu privire la posibilitatea de a cumpara de la serele asociatiei legume 100% naturale.
         Ideea actiunii, care s-a desfasurat in pasajul Corneliu Coposu, le-a venit tinerilor dupa ce acestia au vizitat pentru prima data Centrul de zi al Asociatiei Stea la inceputul saptamanii trecute.
         Vizita lor a facut parte din proiectul realizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara judetul Satu Mare, proiect intitulat "Active YOUth for Europe " și este un schimb de experienta la care participa tineri cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, din cinci tari.
        Impresionati de activitatea beneficiarilor la Gradina Stea, precum si de activitatile cu copiii din comunitatile sarace, acesti tineri s-au gandit sa dea o mana de ajutor. Astfel, timp de cateva ore, acestia au distribuit pliante si, in acelasi timp, au oferit trecatorilor cate o rosie pentru degustare.
        Toate cele 50 de kilograme de rosii oferite satmarenilor au fost achitate de catre tineri, din banii adunati de ei insisi.
Multumim ADI judetul Satu Mare si tututror celor implicati in aceasta actiune frumoasa.

Grădina Stea este un proiect sponsorizat de Fundația PACT, cu sustinerea financiara a OMV Petrom, in cadrul programului de finantare ”Idei din Țara lui Andrei”.



Citește mai mult

joi, 8 septembrie 2016

Puterea de a zâmbi și iubi, după 28 de ani de suferință

          Cine ajunge s-o cunoască, o îndrăgește instantaneu. E mereu cu zâmbetul pe buze și în căutare de atenție și afecțiune. Se numește V.K, are 28 de ani, și face parte din programul de terapie prin horticultură al Grădinii Stea.
           Povestea ei este una nefericită, de când a venit pe lume. A fost abandonată la naștere și a crescut într-un centru de plasament. Nu știe cum e să fie mângâiată, nu știe ce înseamnă MAMA și TATA, nu i-a șters nimeni niciodată lacrimile, copilaș fiind, atunci când suferea. Nu i-a alinat nimeni durerea sufletească și fizică atunci când supraveghetorii de la centru sau copiii mai mari o băteau. Îndura și tăcea.
            Primea bătaie pentru că nu ceda felul 2 unuia mai mare sau că refuza să spele chiloții și ciorapii celor trecuți de vârsta pubertății. Primea bătaie atunci când greșea, de la cei în grija cărora se afla.
            A făcut doar 8 clase din pricina problemelor mentale de care suferă iar la 18 ani s-a trezit în stradă, fără o direcție în viața. „Dormeam pe unde puteam, pe bănci în parcuri, prin scări de bloc. Cerșeam ca să-mi cumpăr ce aveam nevoie”, își amintește V.
Frigul și condițiile mizere îndurate și-au pus amprenta pe sănătatea mentală și fizică a fetei. Dovadă, chiar și în timpul verii, la peste 30 de grade, V. se-mbracă cu cel puțin două rânduri de haine.
Timp de patru ani a pribegit pur și simplu, căutând un loc în care să fie primită și ajutată. Apoi a găsit oameni cu suflet la Adăpostul de Noapte din subordinea Primăriei, unde a primit un pat, iar ziua a ales să vină la Centrul de zi al Asociației Stea. Îi place să se implice la activitățile de la centru, să participe la acțiunile organizate în comunitate, a fost în tabere etc. Dar cel mai mult îi place ...”să ud grădina, să am grijă de legumele de la sere, să curăț de buruieni”, spune tânăra.
             La întrebarea care a fost momentul cel mai urât pe care l-a trăit, răspunsul a venit repede : “Când am fost bătută!”. Se-ntristează și continuă: “Bătută de soartă. Iar eu nu am nici o vină că am probleme cu capul. Știi, cu noi lumea se comportă urât câteodată. Dar voi aveți suflet și ne ajutați. Și cel mai mult îmi place că ne-ați dus în Franța în excursie și vreau să mai merg acolo, cu voluntarii francezi. Ei ne iubesc”, adaugă V.
             Datorită demersurilor personalului de la Adăpostul de Noapte, tânăra a obținut un loc la Azilul de bătrâni iar situația ei s-a aranjat in sfârșit. Este fericită acum pentru ca dimineața vine la Asociația Stea iar dupa-masa se retrage în locul numit „acasă”.

Timp de 28 de ani, V. a îndurat multe nedreptăți, suferințe, umiliri. Dar cu ajutorul celor din jur, și-a găsit un loc al ei și o muncă la Grădina Stea care o împlinește sufletește. Vrea ca viața ei să rămână așa pentru că acum se simte utilă și mândră de ceea ce face.

Grădina Stea este un proiect sponsorizat de Fundația PACT, cu sustinerea financiara a OMV Petrom, in cadrul programului de finantare ”Idei din Țara lui Andrei”.
Citește mai mult

Intalnire de lucru pe tema voluntariatului




           Miercuri, 8 august 2016, sala de ședințe a Centrului de Agrement Ștrand Satu Mare, a găzduit o primă întâlnire organizată de Asociația Stea cu reprezentanți ai 7 ONG-urilor și instituțiilor din municipiu care au răspuns invitației de promova împreună oportunitățile de implicare și de dezvoltare personală deschise tinerilor sătmăreni. 
        Întâlnirea face parte din proiectul “Voluntariat – resursă pentru comunitate!”, finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare ce are ca scop creșterea gradului de implicare a tinerilor sătmăreni în viața comunității precum și promovarea voluntariatului ca valoare personală și resursă comunitară în județul Satu Mare.
        Temele abordate au fost promovarea ofertelor de voluntariat ale ONG-urilor și instituțiilor locale cu activități de și pentru tineret în rândul elevilor și a comunității sătmărene și crearea de oportunități de participare a tinerilor în acțiuni cu valoare socială pe timpul derulării proiectului.
         De asemenea, s-au pus bazele pregătirii Festivalului voluntariatului, eveniment public care se va desfășura în Parcul Central din Satu Mare la sfârșitul acestei luni prin care organizațiile neguvernamentale și instituții locale de și pentru tineret vor prezenta sătmărenilor activitățile și proiectele lor, cu scopul de a atrage voluntari. 
Evenimentul se dorește a fi o sărbătoare a schimbărilor pozitive pe care oamenii le fac pentru cei din jur prin implicare pentru o comunitate mai bună.
Mulțumim tuturor celor care au dat curs invitației noastre și Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare pentru susținere în realizarea acestui proiect.


Citește mai mult

miercuri, 7 septembrie 2016

Tineri din cinci țări, în vizita la Asociația Stea

            Un grup de 30 de tineri împreună cu coordonatorii a vizitat astăzi Centrul de zi al Asociației STEA. Tinerii, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, din Bulgaria, Letonia, Cehia, Croația și Satu Mare, participă la un schimb de experiență în cadrul proiectului realizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitara județul Satu Mare, intitulat sugestiv "Active YOUth for Europe".
            Directorul Cristina Bala le-a facut o scurtă prezentare a Asociației Stea și a misiunii ong-ului, după care au fost oferite informații și detalii despre Grădina Stea, proiectul de suflet pentru 7 tineri beneficiari care provin din medii defavorizate.
Cei prezenți la această întâlnire s-au arătat interesați de activitatea de grădinărit, au cerut informații suplimentare și pliante, iar câțiva și-au arătat interesul de a cumpăra legume bio de la serele noastre.
Acest proiect este sponsorizat Fundația PACT, cu susținerea financiară a OMV Petrom, în cadrul programului de finanțare "Idei pentru țara lui Andrei".
Citește mai mult

luni, 5 septembrie 2016

Despre voluntariat, cu Pauline Coudurier din Franta

                   Stagiul ei de voluntariat se apropie de final. Un an, și-a dedicat timpul și energia exclusiv copiilor și tinerilor proveniți din mediul străzii, beneficiari ai Asociației Stea.
                    Se numește Pauline Coudurier, are 22 de ani, a absolvit facultatea de ....... și a ales să facă voluntariat în România, la Asociația Stea, prin Serviciul Civic – un program al statului francez care oferă tinerilor oportunitatea de a câștiga experiență în domeniul de interes.
                     Deși avea experiență cu persoane din mediile defavorizate, practicând voluntariatul și în Franța (in timpul facultății), venirea la Satu Mare i-a provocat oarecum emoții: „Veneam într-o țară străină și îmi făceam griji în legătură cu comunicarea. Știam că vom lucra cu copiii și aveam emoții că nu știam cum ne vom înțelege”, povestește Pauline.
Temeriile s-au risipit rapid însă deoarece a fost primită cu brațele deschise iar limbajul non-verbal a ajutat-o să comunice și să se împrietenească cu beneficiarii Asociației Stea.

Prima impresie...
               “Sunt atât de deschiși, de prietenoși, de fericiți să te cunoască încât dispar fricile. Toți vorbeau cu mine, vroiau să-mi povestească despre ei, iar eu nu înțelegeam nimic”, își amintește Pauline.
                Timp de un an a fost aici, 100% pentru ei. Ca voluntar, a venit să ajute, să ofere, să descopere o altă cultură, să învețe o altă limbă, să experimenteze situații cu care se va confrunta pe viitor, în meseria de asistent social. Și așa cum spune chiar ea, “să-și împarta viața cu copiii și oamenii care trăiesc la limita existenței”.
                 Și cum mereu se-ntâmplă ca atunci când oferi, să primești înzecit mai mult, Pauline nu face excepție de la regulă. Și o spune cu ochii înlăcrimați și cu regretul că i-a mai rămas puțin timp la Asociația Stea:
“Am venit aici să ofer însă am primit mult mai mult. Mi-au oferit multă afecțiune și multă fericire. Este fantastic că ei, care trăiesc în condiții uneori de neimaginat, pot fi fericiți mereu, nu își pierd speranța niciodată, o iau de la început zi de zi, neavând aproape nimic. Și se bucură de orice. Aici am învățat multe lucruri, să apreciez mai mult ceea ce am, să reciclez, să valorific fiecare obiect”.
Pauline consideră că fiecare tânăr ar trebui să facă voluntariat, indiferent de organizația pe care o alege.
“Este ceva superb în a oferi momente de bucurie, atenție, de a împărtăși cunoștințele pe care le ai cu cei care au nevoie de ele. Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce primești în schimb. Voluntariatul este și o experiență de viață care cu siguranță ajută pentru un viitor loc de muncă”.
Au fost momente și momente. Și bune, și rele. Nu e ușor să lucrezi cu cei care trăiesc la limită. Însă cine cunoaște cu adevărat un om al străzii, cine lucrează cu ei, nu –i mai uită niciodată. Iar Pauline, așa ca mulți alții care ne-au trecut pragul, va pleca cu amintirea unor clipe care și-au pus amprenta pe sufletul ei. Iar o parte din el va rămâne aici, la cei care timp de un an au fost familia ei.






Citește mai mult

marți, 30 august 2016

Alfabetizare, jocuri interactive si voie-buna la Centrul de zi

             
                De fiecare data cand copiii vin la Centrul de zi, Asociatia STEA se umple de zambete si bucurie. Sunt nerabdatori sa inceapa activitatile pregatite de voluntarii francezi impreuna cu asistentul social, Diana Tarta. Indiferent de programul la care participa, ei se implica cu mult entuziasm dar si seriozitate.
              Astazi, 30 septembrie, copiii cu varste cuprinse intre 7 si 13 ani, provenind din medii defavorizate, au petrecut cateva ore departe de saracia si mizeria in care isi duc traiul zilnic. Au participat la jocuri de cunoastere, de memorie si jocuri de societate, precum si la exercitii de alfabetizare si dezvoltare a abilitatilor de viata.
“Ne place sa venim la centru. Dupa ce mancam, facem activitati si ne jucam cu voluntarii. Mie imi place cel mai mult sa scriu si sa desenez. Aici avem de toate, creioane, carioci, caiete “, a spus Ancuta L., 13 ani
Citește mai mult

luni, 29 august 2016

Voluntariatul – o resursă pentru comunitatea sătmăreană

Asociația Stea anunța realizarea în perioada august – noiembrie 2016 a proiectului „Voluntariat - resursă pentru comunitate!”, ce are ca scop creşterea gradului de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii şi promovarea voluntariatului ca valoare personală şi resursă comunitară în judeţul Satu Mare. Acesta este un proiect de tineret finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare. Valoarea proiectului este de 13185 lei, din care 11925 lei sunt asigurați de către DJTS Satu Mare.
Proiectul se adresează tinerilor cu vârste între 15 și 24 ani, tinerilor cu oportunități reduse, ONG-urilor și instituțiilor cu activități de și pentru tineret și comunității locale urmărind dezvoltarea unui cadru favorabil de punere în valoare în mod eficient a resurselor, a nevoilor și a oportunităților tinerilor din comunitatea sătmăreană prin educaţie non-formală şi voluntariat activ.
Activitățile principale cuprind: o campanie de informare a tinerilor cu privire la oferta ONG-urilor şi instituţiilor publice locale pentru activităţi de educaţie nonformală şi voluntariat; un curs de educație non-formală pentru 20 de tineri interesați să se implice în desfăşurarea în cadrul proiectului a unor acţiuni de educaţie nonformală în sprijinul tinerilor cu oportunități reduse din Satu Mare; un concurs de fotografie pe teme de interes pentru tineri (prevenirea și combaterea consumului de droguri, antidiscriminarea, prevenirea și combaterea delicvenţei juvenile) și un Festival al Voluntariatului având ca scop creşterea gradului de sensibilizare a oamenilor din comunitate cu privire la importanţa și beneficiile implicării în activităţi de voluntariat.
Proiectul oferă o cale de a descoperi faptul că voluntariatul înseamnă mult mai mult decât o activitate caritativă, este o experiență ce are potențialul de a contribui în mod seminificativ la dezvoltarea personală și profesională a celor implicați, prin abilitățile și competențele pe care aceștia și le dezvoltă în timpul activităților realizate. Voluntariatul asigură căi de a cunoște persoane care împărtășesc aceleași valori, crează cadrul potrivit pentru implicarea activă în viața comunității și aducerea unei contribuții la rezolvarea unor probleme existente în societate. Voluntariatul cultivă valori, dezvoltă atitudini pozitive, capacitează oamenii să înfăptuiască schimbări benefice în jurul lor.
„Pot să spun că pentru mine voluntariatul este un mod de viață, de dezvoltare persoanlă, o experiență cu ajutorul căreia ajungi să vezi lumea cu alți ochi. Te implici, ajuți oameni, îți faci prieteni, iar toate acestea s-au transformat în cazul meu într-un loc de muncă prin care fac ceea ce sunt convinsă că este menirea mea. Îmi doresc ca și alți tineri să aibă posibilitatea să descopere oportunitățile oferite de voluntariat” -  Tarța Diana, coordonator voluntari, Asociația Stea.

Despre Asociaţia Stea                        
Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.
Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0743174169, persoana de contact: Diana Tarța, coordonator voluntari sau va rugăm să accesați : www.asociatiasteasm.ro

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Proiect de tineret finanțat de către DJST Satu Mare
Citește mai mult

vineri, 26 august 2016

Copilărie cruntă, viitor incert și o pasiune comună: Grădina Stea

      Copilărie cruntă, viitor incert și o pasiune comună: Grădina Stea

               Poveștile de viață a sufletelor din spatele proiectului de economie sociala

         Una dintre cele mai pasionate de munca la Grădina Stea este P.C. Are 32 de ani și trăiește de mică pe străzi. Provenită dintr o familie numeroasă, la o varstă fragedă (nu-și amintește la cați ani), P. este dată la un centru de plasament. La 7 ani revine în sânul familiei insă primește o nouă lovitură: părinții ei mor iar fetița ajunge pe stradă împreună cu sora ei mai mare cu 2 ani. Astfel începe lupta pentru supraviețuire: “Am locuit o perioadă la o femeie in curte, într-un fel de căsuță. Ca să ne lase să dormim acolo trebuia să-i ducem in fiecare zi 50 de lei. Așa că am început să cerșim ca să nu dormim pe străzi. Când ne era foame și nu ne ajungeau banii din cerșit să plătim și la femeia aia dar să ne luăm și de mâncare, mergeam la blocuri și ceream la oameni ce aveau prin frigider”, își amintește P.
           În timp ce copiii de vîrsta lor se bucurau de jucării, dragoste in familie, torturi la aniversări, cadouri sub brad de Crăciun, fetițele se chinuiau să supraviețuiască. După ce nu au mai fost primite în curtea femeii care le găzduise, surorile s-au adăpostit într-o centrală dezafectată unde au petrecut perioade lungi de timp. Cerșeau, măturau sau curățau curțile de buruieni pe la casele oamenilor ca să adune marunțiș pentru cele necesare.
           Anii au trecut iar problemele lor mentale s au agravat din cauza conditiilor de trai. Așadar integrarea lor devenise imposibila. Insa destinul lor s-a schimbat intr o zi:
Cerșeam la semafor la Burdea când au venit niște voluntari francezi impreună cu un angajat de la Asociația Stea. Ne-au adus de mâncare și au povestit cu noi. Ne-au chemat la Centrul de zi și așa am ajuns noi aici”, povestește tânăra.
După câțiva ani în sânul familiei Stea, P. și-a găsit pasiunea, aceea de a lucra la serele Grădinii Stea. “Îmi place foarte mult ce fac acolo, nu vreau să mă despart niciodată de grădină și de doamna Mirela (asistent social)”, concluzionează tânăra.
Vise, dorințe, planuri de viitor?
“Cea mai mare dorință este să am o căsuță a mea, de unde să nu mă scoată nimeni niciodată. Dar cu pensia de handicap de 270 lei pe care o primesc nu pot să-mi iau chirie. Asta mi-ar place, să am casa mea și să lucrez în continuare la Grădina Stea”.

Proiect sponsorizat de Fundația PACT, cu sustinerea financiara a OMV Petrom, in cadrul programului de finantare ”Idei din Țara lui Andrei”.

Citește mai mult

vineri, 29 iulie 2016

Coșul de legume agroecologice este disponibil pentru sătmăreni

Asociația Stea anunță lansarea activității de economie socială ce aduce în casele sătmărenilor legumele de calitate produse cu multă dăruire în cadrul Grădinii STEA. Cu această ocazie, persoanele interesate să descopere detalii despre această activitate sunt așteptate la un eveniment festiv de pornire a vânzărilor organizat în data de 1 august 2016, de la ora 11.00 la grădina de pe strada Curtuiuș din Satu Mare.

Grădina Stea este o activitate de economie socială care are ca obiectiv să furnizeze legume gustoase și sănătoase clienților din Satu Mare, contribuind simultan la incluziunea socială a 7 tineri din medii defavorizate. Aceștia beneficiază de un program de terapie prin horticultură care contribuie la dezvoltarea abilităților lor de viață, îi reponsabilizează și îi pregătește pentru integrarea prin muncă și le oferă o oportunitate esențială de a-și pune în valoare capacitățile ducând la creșterea stimei lor de sine.
Tinerii cultivă legume și plante aromatice pe un teren de 1437 mp situat în Satu Mare pus la dispoziție gratuită Asociației Stea de către Consiliul Local Satu Mare prin intermediul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, activitatea de terapie prin horticultură fiind realizată în parteneriat. Cultivarea se face folosind tehnici de agroecologie învățate de la parteneri din Franța, fără folosirea de insecticide sau pesticide nepermise in agricultura ecologică.


Din Grădina STEA se comercializează o gamă variată de legume și plante aromatice sub forma unor coșuri de legume ce cuprind minim 4 tipuri de produse de sezon și cântăresc între 5 și 8 kg. Componența cosurilor va varia săptămânal în funcție de cantitatea legumelor proaspete, coapte pe plantă, respectiv cererea pieței. În funcție de cantitatea de producție obținută, pe lângă coșuri, clienții vor avea posibilitatea să comande legume și plante aromatice cu amănuntul. Informații privind oferta de coșuri și legume vor fi disponibile pe site-ul www.gradinastea.ro, pe facebook: https://www.facebook.com/gradinastea/ și la telefon: 0743174169, unde se vor prelua comenzi. Pe raza municipiului Satu Mare, produsele comandate vor fi livrate direct la domiciliul, la birou sau la o altă adresă indicată de clienți. Livrările se vor face de două ori pe săptămână în zilele de marți și vineri în intervalul orar 14.00 – 18.00. Cu diferite ocazii, sătmărenii interesați vor putea să vină să își culeagă legumele și direct de pe plantă oferind o bună oportunitatea familiilor cu copii să descopere lumea grădinarilor.

„Am pus mult suflet în munca noastră la Grădina STEA care oferă acestor tineri deosebiți cu care lucrăm zi de zi oportunitatea de a realiza lucruri frumoase și de a întrezări un viitor ma bun. Sunt foarte mândră de ei și de progresele pe care le fac. Pentru ca aici și-au regăsit speranța și se simt bine, ei sunt foarte harnici, iar plantele sunt îngrijite cu multă atenție, doar prin procedee naturale. Astfel, recolta noastră oferă cu adevărat un răspuns pentru toți cei interesați de o nutriție sănătoasă, iar prin cumpărarea produselor noastre, sătmărenii pot asigura continuitatea și dezvoltarea acestei activități de economie socială, atât de importantă pentru tinerii care fără o susținere adecvată sunt condamnați să trăiască la marginea societății”, a declarat Mirela Molnar, asistentul social responsabil de programul de terapie prin horticultură.

Aceste activități sunt realizate în cadrul proiectului „Grădina STEA”, sponsorizat de Fundația PACT cu suținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”.

Despre Asociaţia Stea
Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0743174169, persoana de contact: Cristina Bala, coordonator implementare proiect sau va rugăm să accesați : http://itla.taraluiandrei.ro/ideidin-tla , www.fundatiapact.ro și www.asociatiasteasm.ro
Citește mai mult

miercuri, 27 iulie 2016

In curand lansam Cosul de legume - cultivate prin tehnici de agroecologie, coapte pe plantă și proaspăt culese

Am pus mult suflet în munca noastră la Grădina STEA ! 
Recolta de legume cultivate prin tehnici de agroecologie (fără chimicale, ierbicide sau pesticide), coapte pe plantă și proaspăt culese, este pregătită pentru dumneavoastră. 
În zilele următoare vom da startul la comenzi pentru coșurile de legume. 
Vă așteptăm cu drag să deveniți clienții activității noastre de economie socială ! 
Este soluția ideală pentru toți cei interesați de o nutriție sănătoasă și contribuie în același timp la construirea unui viitor mai bun pentru tineri din medii defavorizate.









Proiectul „Grădina STEA” este sponsorizat de Fundația PACT cu suținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”.
Citește mai mult