Copilărie cruntă, viitor incert și o pasiune comună: Grădina Stea

      Copilărie cruntă, viitor incert și o pasiune comună: Grădina Stea

               Poveștile de viață a sufletelor din spatele proiectului de economie sociala

         Una dintre cele mai pasionate de munca la Grădina Stea este P.C. Are 32 de ani și trăiește de mică pe străzi. Provenită dintr o familie numeroasă, la o varstă fragedă (nu-și amintește la cați ani), P. este dată la un centru de plasament. La 7 ani revine în sânul familiei insă primește o nouă lovitură: părinții ei mor iar fetița ajunge pe stradă împreună cu sora ei mai mare cu 2 ani. Astfel începe lupta pentru supraviețuire: “Am locuit o perioadă la o femeie in curte, într-un fel de căsuță. Ca să ne lase să dormim acolo trebuia să-i ducem in fiecare zi 50 de lei. Așa că am început să cerșim ca să nu dormim pe străzi. Când ne era foame și nu ne ajungeau banii din cerșit să plătim și la femeia aia dar să ne luăm și de mâncare, mergeam la blocuri și ceream la oameni ce aveau prin frigider”, își amintește P.

           În timp ce copiii de vîrsta lor se bucurau de jucării, dragoste in familie, torturi la aniversări, cadouri sub brad de Crăciun, fetițele se chinuiau să supraviețuiască. După ce nu au mai fost primite în curtea femeii care le găzduise, surorile s-au adăpostit într-o centrală dezafectată unde au petrecut perioade lungi de timp. Cerșeau, măturau sau curățau curțile de buruieni pe la casele oamenilor ca să adune marunțiș pentru cele necesare.

           Anii au trecut iar problemele lor mentale s au agravat din cauza conditiilor de trai. Așadar integrarea lor devenise imposibila. Insa destinul lor s-a schimbat intr o zi:

“Cerșeam la semafor la Burdea când au venit niște voluntari francezi impreună cu un angajat de la Asociația Stea. Ne-au adus de mâncare și au povestit cu noi. Ne-au chemat la Centrul de zi și așa am ajuns noi aici”, povestește tânăra.

După câțiva ani în sânul familiei Stea, P. și-a găsit pasiunea, aceea de a lucra la serele Grădinii Stea. “Îmi place foarte mult ce fac acolo, nu vreau să mă despart niciodată de grădină și de doamna Mirela (asistent social)”, concluzionează tânăra.

Vise, dorințe, planuri de viitor?

“Cea mai mare dorință este să am o căsuță a mea, de unde să nu mă scoată nimeni niciodată. Dar cu pensia de handicap de 270 lei pe care o primesc nu pot să-mi iau chirie. Asta mi-ar place, să am casa mea și să lucrez în continuare la Grădina Stea”.

Proiect sponsorizat de Fundația PACT, cu sustinerea financiara a OMV Petrom, in cadrul programului de finantare ”Idei din Țara lui Andrei”.