luni, 20 septembrie 2021

Un sigur pas de la "NU POT!" la "AM REUȘIT!"

 Începând de săptămâna trecută am dat startul atelierelor de creație la centrul de zi, combinate cu activități de educație nonformală pentru tineret.

Astfel, 15 tineri din comunitatea marginalizată din Sătmărel au început atelierul de croitorie, în cadrul căruia au învățat și au exersat cum se folosește mașina de cusut electrică, după care au experimentat cusutul liniilor drepte.

Sceptici la început dar și neîncrezători în propriul potențial, tinerii au trecut în decurs de câteva ore de la afirmațiile “Nu pot”, “Nu știu”, “Eu nu cred că pot învăța asta” la exclamațiile “Am reușit!”, “Vreau să fac și asta!”, “Vreau să mai cos!”.“Stima lor de sine este scăzută iar majoritatea dintre ei nu își cunosc adevăratul potențial. Pe deasupra, vin și cu problemele și cu conflictele de la ei din comunitate iar dezvoltarea competențelor sociale și de relaționare, construirea de relații eficiente, comunicarea în echipă, în paralel cu atelierele de meșteșugărit, este impetuos necesară pentru un climat calm și un mediu de lucru echilibrat”, a spus Molnar Mirela, asistent social.

Activitățile fac parte din proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune”, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare (DJST SM) în cadrul Concursului local de proiecte de tineret 2021, și derulat în perioada 6 septembrie – 26 noiembrie 2021.

0 Comments