duminică, 12 septembrie 2021

Activități de informare pentru implicarea tinerilor în ateliere de dezvoltare a competențelor pentru incluziune

Săptămâna aceasta colegele noastre asistent social, Mirela Molar și Diana Săvianu au realizat activități de informare a tinerilor din comunitatea vulnerabilă din cartierul Sătmărel cu privire la oportunitatea de a se implica în proiectul “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune”, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare (DJST SM) în cadrul Concursului local de proiecte de tineret 2021.

Sunt deschise înscrierile pentru un grup de 15 tineri (14 – 35 de ani) care până în 26 noiembrie 2021 vor participa la o serie de ateliere de creație organizate la centrul de zi al asociației Stea, combinate cu activități de educație nonformală pentru tineret prin care tinerii vor dobândi competențe și abilități personale, profesionale și antreprenoriale esențiale, precum gestionarea resurselor ; autocunoaștere, stimă de sine, proiectare în viitor ; competențe sociale și de relaționare ; orientare către ocupatie și carieră. Activitățile vor fi bazate pe metode de educație nonformală prin experimentare şi tehnici interactive stimulând interesul şi capacitatea tinerilor de asimilare de cunoştinţe și aplicarea acestora în viața de zi cu zi.

Proiectul implică și construirea și realizarea împreună cu cei 15 tineri a unei campanii de responsabilitate civică pentru a susține cauza educației copiilor din Sătmărel, care să cuprindă până la finalul proiectului, realizarea unui târg de produse artizanale cu obiectele artizanale create de către tineri.

Tinerii din Sătmărel s-au arătat foarte interesați de aceste oportunități, astfel încât începând de săptămâna viitoare primii dintre ei sunt așteptați să înceapă programul de educație nonformală la Satu Mare.


 

0 Comments