joi, 9 septembrie 2021

EduMotivation: descoperim noi meserii și ne lărgim orizonturile

 

"Trenul accelerat pornește peste 5 minute de la linia 2, în direcția Baia Mare...... Vă rugăm să poftiți în vagoane".

Copiii din comunitatea marginalizată din Sătmărel au avut parte în această săptămână de o experiență interesantă la Gara Satu Mare. Majoritatea dintre ei doar au auzit de trenuri însă niciodată nu au fost călători cu adevărat.

Proiectul nostru EduMotivation a făcut posibilă vizita copiilor în mijlocul întregului proces feroviar, de la peron până la camerele tehnice, de la casa de bilete și până la compartimentele trenurilor. Un mecanism complex, o armată de oameni care își îndeplinesc sarcinile pentru siguranța călătorilor.

Ghidul noastru a fost chiar șeful Gării Satu Mare care le-a povestit copiilor despre meseriile de conductor, sef de tren, impiegat de miscare, controlor, mecanic de locomotivă. Acesta le-a exemplificat fiecare meserie în parte și care sunt condițiile necesare pentru a urma această profesie. A pus accent pe educație, pe faptul că fără studii nu se poate face o carieră în domeniu iar școala reprezintă punctul de pornire spre orice vis.

Copiii au primit bilete adevărate iar odată urcați în tren, apariția controlorului care le-a verificat pe fiecare în parte a stârnit admirația copiilor. “Nenea în uniformă” le-a explicat celor mici că orice serviciu se plătește iar faptul că cineva și-ar permite să călătorească fără bilet ar atrage amenzi care depășesc cu mult costul unui bilet cumpărat.

Punctul culminant l-a reprezentat mutarea șinelor de la panoul de control, un procedeu pe care copiii l-au savurat din plin mai ales că demonstrația a avut loc special pentru ei.

EduMotivation este un program de activități extracurriculare pentru dezvoltarea psihosocială a copiilor care trăiesc în zone marginalizate, finanțat de CCFD – Terre Solidaire. Prin aceste activități, Asociația Stea își propune să lărgească orizonturile și perspectivele de viitor ale celor mici, oferindu-le modele de success din comunitate.


Cu sprijinul unor profesioniști, companii și instituții din Satu Mare, copiii de la Centrul de zi au ocazia să descopere ce înseamnă să lucrezi în diferite domenii, sunt susținuți să-și identifice aspirațiile în domeniul profesional și mai ales, să conștientizeze importanța școlii pentru a le putea atinge.

Obiectivele acestui proiect sunt prevenirea abandonului școlar timpuriu, creșterea stimei de sine, dezvoltarea abilităților, a cunoștințelor și a motivației copiilor pentru incluziune socio-profesională etc.

0 Comments