luni, 2 august 2021

Gabriel, noul voluntar al Asociației Stea din comunitatea defavorizată din Sătmărel

 

Semeni o faptă, culegi un obicei.

Semeni un obicei, culegi un caracter.

Semeni un caracter, culegi un destin!”, Dalai Lama

 L-am cunoscut pe Gabriel în 2011, când avea doar 5 ani. Cu ochișorii lui rotunzi și cu aspectul firav, Gabi venea la Stea, unde mama lui era beneficiară la Centrul de zi. Este singurul copil al Mariei și al lui Carol. Condiția familiei a fost și este una precară deoarece ambii părinți au handicap locomotor, prin urmare posibilitățile lor au fost mereu condiționate de acest aspect.

Echipa de la Asociația Stea l-a îndrăgit mereu deoarece era un copil isteț și cu mult bun-simț, câteodată foarte timid și introvertit. La fel de iubit este si de către familia lui, mai ales de bunicii săi paterni care au contribuit la educația și creșterea băiatului. Părinții lui Gabi, cunoscând importanța educației, au dorit ca acesta să meargă la școală. Gabi a participat și la activitățile de la Centrul de zi de-a lungul anilor iar în momentul în care echipa Stea a propus tinerilor cu vârste de la 15 ani în sus din comunitatea defavorizată din Sătmărel de a deveni voluntari pe perioada vacanței de vară, Gabriel a fost primul care s-a înscris în programul de instruire.

Astfel, până la începerea noului an școlar, Gabi ajută echipa Stea și voluntarii francezi în pregătirea, organizarea și derularea activităților la tabăra pe timp de zi EducActiv de la Căminul cultural din Sătmărel, organizată în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare.

“Am devenit voluntar la Stea și-mi place să ajut echipa. Am grijă de cei mici, am sarcini de îndeplinit. Nu zic, câteodată mă doare capul, dar încerc să fac ce am de făcut cât mai bine. Vorba aceea, dacă nu încerc, nu știu ce pot”, spune Gabriel.

Gabriel urmează să intre în clasa a VIII după care își dorește să învețe o meserie. “Nu vreau să rămân la 8 clase, îmi doresc să învăț automecanică, mă pasionează să stau să meșteresc și să repar. Acasă mi-am reparat singur drujba, a durat câteva zile dar am tot asamblat-o și am tot desfăcut-o până am reușit să-i găsesc problema”, ne povestește mândru Gabriel.

Gabi a ajuns la rândul lui să întoarcă atenția, grija și ajutorul primite în timp de la echipa Stea și voluntarii de la centru. Acum este sprijin pentru asistenții sociali, este responsabil și implicat în a face bine pentru semenii săi. Iar noi suntem mândri de el și recunoscători pentru alegerea făcută.

0 Comments