luni, 14 iunie 2021

Conferință internațională „Bune practici educative și parteneriat public-privat pentru drepturile copiilor din zone marginalizate”

 

Asociația Stea, cu sprijinul organizațiilor și instituțiilor membre ale „RISDEM –Rețea de inovare socială privind drepturile copiilor marginalizați„ organizează în data de 16 iunie 2021, în intervalul 10:00 – 12:00 conferința internațională Bune practici educative și parteneriat public-privat pentru drepturile copiilor din zone marginalizate”.

Această conferință își propune să promoveze atitudini pro-active în rândul factorilor interesați din domeniul social și educațional, folosind forța exemplelor pozitive, ale modelelor de bune practici existente la nivel local, național și internațional și a rezultatelor obținute (de exemplu: copii din medii defavorizare care cu sprijinul profesoniștilor din centrele de zi și a mediatorilor școlari au ajuns să aibă un parcurs educațional de succes).

Pentru a reuși acest lucru, experții lectori din cadrul: Fundației Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj (FDP Cluj); Organizației Pirita Children– Copiii din Pirita; Asociației Scoala de Valori; Asociației Grupul de Acțiune Locală Baia Mare; Fundației People to People împreună cu Asociația Stea și reprezentanți ai două organizații din Franța : Ecole Enchantille și Rencont’roms nous, vor avea contribuții active în punerea în comun a know-how-ului și favorizarea inovației sociale în domeniul asigurării respectării dreptului la educație a copiilor care trăiesc în medii defavorizate.

Invitatul nostru special, este domnul Joseph Giustiniani, atașat de cooperare în cadrul Ambasadei Franței în România și director adjunct al Institutului Francez din România.

Sunt invitați de asemenea, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor non gurvernamentale, ai comunităților marginalizate, profesioniști din domeniul social, cadre didactice și alte organisme publice sau private.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului « Rețea de inovare socială privind drepturile copiilor marginalizați : RISDEM », cu sprijin financiar din partea Ambasadei Franței în România și Institutului Francez din România, fiind unul dintre proiectele laureate în cadrul concursului de proiecte dedicat consolidării societății civile românești, dar și cu ajutor din partea partenerilor francezi, asociațiile Aide et Action, Grenoble Isère Roumanie și Solidarité Enfance Roumanie.

În contextul proiectului, Conferința Internațională, își propune următoarele:

  • ·        Identificarea și promovarea unor strategii eficiente de comunicare și colaborare interinstituțională;
  • ·        Identificarea modelelor de bune practici și a unor noi metode în vederea susținerii dreptului la educație al tuturor copiilor;
  • ·        Promovarea importanței intervenției multidisciplinare în mod deosebit în mediile defavorizate;
  • ·        Stimularea dezbaterii publice pe tema îmbunătățirii implementării în România a Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului

Participanții, asistenții sociali, cadre didactice, psihopedagogi, mediatori școlari și lectorii invitați au o experiență relevantă în domeniul social-educativ, astfel că, prin intervențiile lor vor evidenția bunele practici identificate pe plan național și internațional și vor sublinia importanța unei intervenții coerente și necesitatea includerii realității sociale ale copiilor vulnerabili într-o metodologie eficientă, adaptată acestor realități pentru prevenirea abandonului școlar și asigurarea unui parcurs educațional reușit.


Evenimentul va fi organizat online, participarea fiind gratuită. Înregistrarea la conferință se poate face până în data de 15 iunie 2021 prin accesarea următorului formular : https://forms.gle/twc8bn7uwSXJK2qFA

Detalii suplimentare pot fi obținute de la Asociaţia Stea, persoană de contact Diana Bretan – responsabil comunicare, diana.bretan@asociatiasteasm.ro, telefon: 0751909535.


 

0 Comments