Asociația Stea organizează marți, 7 martie a.c., la
sediul de pe Octavian Goga 14, un work-shop de mediatizare a modelelor de
bune-practici descoperite în cadrul unei vizite de studiu la Oslo, Norvegia, în
perioada 20-24 februarie 2017. Cele două teme ale work-shopului sunt
antreprenoriatul social și dezvoltarea de servicii sociale și de bază la
nivelul comunității, modalități de lucru cu grupuri dezavantajate.
La
acest eveniment sunt invitați să participe profesioniști și voluntari
interesați de domeniile sus-menționate, din cadrul instituțiilor și
organizațiilor sătmarene. Locurile sunt limitate, înscrieri se fac pe adresa de
email asociatiastea@gmail.com,
până luni, 6 martie a.c.
Directorul Asociației Stea, Cristina Bala, împreună cu
asistentul social Diana Tarța au avut oportunitatea de a se număra printre
reprezentanții organizațiilor finanțate în cadrul Fondului ONG în România, care
au fost selectate pentru a participa în perioada 20 – 24 februarie 2017 la două
dintre vizitele de studiu organizate de către Fundația pentru Dezvoltarea
Societății Civile la Oslo, în Norvegia. Aceste schimburi de
experienţă au fost finanţate prin EEA
and Norway Grants. Cristina
Bala a făcut parte din grupul celor 15 antreprenori sociali din România care au
descoperit perspectiva norvegiană asupra antreprenoriatului social, în timp ce
Diana Tarța a participat la vizita de studiu privind dezvoltarea de servicii
sociale și de bază la nivelul comunității și modalități de lucru cu grupuri
dezavantajate. Acestea mărturisec faptul că experiențele au fost deosebit de
interesante oferind bogate surse de inspirație prin ideile inovatoare aplicate
în Norvegia ca răspuns la provocările din domeniul social.
„Această vizită de studiu a reprezentat o excelentă
oportunitate de dezvoltare profesională pentru mine în sectorul
antreprenoriatului social, domeniu care reprezintă unul dintre principalele
obiective strategice de dezvoltare ale Asociației Stea. A fost o experiență
extrem de motivantă ce mi-a permis să descopăr soluții inovatoare la probleme
sociale experimentate de către organizațiile și instituțiile vizitate în
Norvegia, dar și de către celelalte organizații din România cu a căror
reprezentanți am avut privilegiul să particip la această vizită de studiu. Am
revenit cu multe informații despre modele de bună practică identificate pe care mă
pregătesc să le transmit colegilor din cadrul organizațiilor și instituțiilor
partenere din Satu Mare.” – Cristina Maria Bala.
0 Comments