marți, 14 februarie 2017

Cursuri pentru tinerii implicați în proiectul Grădina Stea

           Una dintre activitățile la care participă tinerii beneficiari ai Centrului de zi implicați în proiectul Grădina Stea este și cursul de grădinărit care se desfășoară de două ori pe săptămână și este susținut de voluntarul francez, Adrien Aldebert.
           Temele prezentate astăzi au fost repicarea răsadurilor și copilirea legumelor. Atât tinerii care fac parte din proiectul sponsorizat de Fundația PACT, cu susținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”, cât și alți tineri care vin la Centrul de zi al Asociației Stea și care și-au manifestat interesul pentru horticultură, au învățat ce înseamnă repicarea și copilirea plantelor, cum se realizează, ce metode se pot folosi sau ce este de evitat astfel încât munca lor să dea roade.
           Cursul a fost unul interesant pentru cei prezenți iar la final, aceștia au putut să pună întrebări, să ceară lămuriri și chiar să facă o simulare a procedurilor învățate.

           Echipa Grădinii Stea se pregătește intens pentru începerea semănatului pe terenul pus la dispoziție de Primăria Satu Mare, unde pe lângă dezvoltarea abilităților de viață, formarea competențelor profesionale în domeniul cultivării plantelor, membrii acesteia au parte și de un program de terapie prin horticultură și consiliere individuală.

0 Comments