joi, 13 septembrie 2012

Asociatia Stea va reprezenta Romania la Paris in cadrul turneului mondial « Fraternty Cup » 2012


Fraternity Cup reprezinta un eveniment exceptional, cu o puternica misiune de promovare a valorilor de solidaritate si cetatenie, avand o importanta latura de actiune sociala si pedagogica, la care participa in fiecare an aproximativ 100 de copiii apartinand unor medii defavorizate din diferite tari ale lumii.
Este vorba de un turneu inedit de fotbal organizat pe parcursul a zece zile, la care participa echipe formate din cate 6 copii cu varste intre 11 si 13 ani (3 baieti si 3 fete), insotiti de cate 2 educatori din fiecare tara. Dincolo de competitia sportiva, Fraternity Cup este o extraordinara oportunitate pentru participantii din diferite colturi ale lumii de a se intalnii si de a participa la un ansamblu de actiuni de schimb de experienta si  activitati educative, civice si culturale care abordeaza teme precum diversitatea socială și culturală, integrarea prin sport, respingerea discriminării și a violenței.
Evenimentul este organizat de catre asociatia franceza federativa La Voix de l’Enfant care are ca scop « sa asculte si sa apere toti copii aflati in orice fel de dificultate, de pretutindeni », impreuna cu asociatiile membre Laureus Sport for Good, Parcours d'exil si Korhom.
Fraternity Cup urmareste promovarea dialogului intercultural, a egalitatii, a valorilor de solidaritate, a tolerantei, a respectului de sine si pentru cei din jur, a non violentei si luptei impotriva discriminarii.
La editia din 2012, care va avea loc in perioada  26 octombrie – 5 noiembrie la Paris, Romania va fi reprezentata de o echipa de copii din cadrul Asociatiei Stea in parteneriat cu asociatia franceza Solidarite Enfance Roumanie, fiind una din cele 15 delegatii venite din 12 tari (Maroc, Rwanda, Madagascar, Argentina, Brazilia, Israel, Palestina, Romania, Bosnia Hertegovina, India, Nepal si Franta) pentru a participa la acest eveniment.
Grupul de 6 copii de la Asociatia Stea este in plina pregatire legata de acest eveniment, responsabilul centrului de zi coordonand o serie de activitati prin care copii invata lucruri noi si isi exprima punctul de vedere in ceea ce priveste conceptul de cetatenie si aspecte importante privind drepturile omului precum : discriminarea, violenta, excluziunea sau egalitatea de gen.
Ei vor avea ocazia sa isi impartaseasca opiniile cu ceilalti copii care participa la eveniment in cadrul unor ateliere pe tema : « Exista o dimensiune universala a cetateniei ? ». De asemenea, in cadrul deplasarii la Paris, copiii, impreuna cu educatorii, vor realiza un proiect prin intermediul caruia, la intoarcere, sa se promoveze valorile civismului si a luptei impotriva discriminarii, in comunitatea din care fac parte.
Din programul vizitei la Paris mai fac parte si alte activitati sportive, precum atelierele de initiere in rugby si alte sporturi pe care multi dintre participanti nu au avut ocazia sa le practice in tara lor, precum si o serie de vizite la unele obiective din Paris : turnul Eiffel, Parcul Asterix, Cetatea stiintei si a industriei, primaria Parisului.
Ziua de 4 noiembrie este consacrata unui meci de tip gala cu participarea unor importante personalitati din lumea sportului, culturii si societatii civile, precum si unui spectacol intercultural care va avea loc la Paris menit sa atraga atentia asupra tuturor problematicilor legate de cetatenie, civism si drepturile omului.

0 Comments