marți, 26 iulie 2011

Conferinţa naţională „Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi în stradă”






În data de 28 iulie 2011, Asociaţia Stea organizează Conferinţa „Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi în stradă”, în cadrul proiectului de parteneriat Leonardo da Vinci nr: LLP-LdV/PAR/2009/RO/101, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul "Invăţare pe Tot Parcursul Vieţii".
Scopul evenimentului este acela de a promova modelele de bune practici în ceea ce priveşte sistemul de intervenţie şi formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi în stradă identificate pe parcursul proiectului în Franţa, Italia, Spania şi România, de a dezbate împreună cu participanţii priorităţile de acţiune cu privire la nevoile de formare specifică a profesioniştilor din România şi de a continua schimbul de experienţă şi reflecţia cu privire la modalităţile concrete de îmbunătăţire a programelor de formare existente în ţara noastră.
Conferinţa va avea cu începere de la ora 9,30 la Hotel Astoria din Satu Mare, Strada Kogălniceanu nr.1.
Cu această ocazie va avea loc şi lansarea versiunii în limba română a publicaţiei finale, realizate în cadrul proiectului de parteneriat Leonardo da Vinci nr: LLP-LdV/PAR/2009/RO/101 „La formation des professionnels travaillant avec les enfants des rues et dans la rue” (Formarea profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi copiii în stradă), care este un instrument în care specialiştii din domeniu vor găsi informaţii cu privire la sistemele de intervenţie cu copiii străzii (politici sociale, cadrul legislativ, servicii publice şi private) existente în România, Franţa, Italia şi Spania şi starea actuală a formării iniţiale şi continue a profesioniştilor care lucrează cu copiii străzii şi în stradă. De asemenea, publicaţia prezintă rezultatele muncii partenerilor din cele patru ţări care, pe parcursul schimburilor de experienţă realizate în cei doi ani de implementare a proiectului, au identificat nevoile de formare a profesioniştilor din acest domeniu şi au elaborat recomandări de îmbunătăţire a formării, respectiv propuneri cu privire la conţinutul de bază a programelor de formare specializată necesară dezvoltării unor competenţe specifice pentru o mai bună adaptare a intervenţiei la nevoile şi caracteristicile copiilor străzii şi în stradă.
Prin intermediul meselor rotunde organizate în cadrul acestui eveniment dorim să avem un schimb de informaţii şi de bune practici cu participanţii, pe de o parte, cu privire la serviciile sociale destinate reducerii amplorii fenomenului copiii străzii şi pe de altă parte, la formarea profesioniştilor din domeniu. Astfel, invităm participanţii la conferinţă să prezinte acţiunea lor cu copiii străzii şi programele de formare (internă şi / sau externă) la care au acces angajaţii şi voluntarii proprii, sau cele furnizate pentru alţi profesionişti din domeniu.
Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0361-884330. Persoana de contact: Cristina-Maria Bala, Director, E-mail: asociatiastea@gmail.com.

0 Comments