Un grup de 6 copii şi tineri ai străzii (4 fete şi 2 băieţi) cu vârste între 9 şi 26 ani au participat în data de 6 august la o vizită la gradiniţa „Dumbrava Minunată” din Satu Mare. Şi această activitate s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Acces pentru toţi la viaţă”, dând posibilitatea copiilor şi tinerilor străzii să socializeze, de această dată, cu copii fără probleme sociale şi să demonstreze încă o dată că au dobândit bune abilităţi de relaţionare cu ceilaţi şi respectă cât se poate de bine regulile de comportament politicos şi decent.
Încă de la sosire, copiii şi tinerii noştri au fost fascinaţi de decorul şi materialele de care dispune grădiniţa. Nu este de mirare faptul că, deşi două dintre fete au peste 20 de ani, prima lor dorinţă a fost aceea de a încerca echipamentele din spaţiul de joacă aflat în curtea grădiniţei. Astfel intrarea în lumea copilăriei s-a făcut direct, iar diferenţa considerabilă de vârstă între beneficiarii noştri şi copii de la grădiniţă nu a fost un impedinent nici pentru comunicare, nici pentru realizarea de activităţi comune.
Vizita a continuat cu un tur al grădiniţei realizat sub îndrumarea doamnei director care a explicat musafirilor cum se desfăşoară programul celor mici şi a răspuns cu mare răbdare tuturor întrebărilor. Copiii şi tinerii străzii ne-au mărturisit că nu au văzut niciodată un loc atât de frumos.
Au urmat o serie de activităţi manuale comune cu copii de la grădiniţă, desfăşurate în aer liber : la fiecare masă de lucru, sub îndrumarea unui cadru didactic, tinerii şi copii participat la ateliere de modelat ipsos şi argilă şi au confecţionat din hârtie colorată diferite flori şi măşti. Pe tot parcursul programului, copiii şi tinerii de la Asociaţia Stea au fost foarte atenţi cu „colegii” lor mai mici, iar gazdele, la rândul lor, şi-au manifestat simpatia şi au fost foarte comunicativi.
-->La ora 12 au servit cu toţii prânzul împreună, după care vizitatorii de la Asociaţia Stea s-au retras, încântaţi de ziua petrecută la Grădiniţa „Dumbrava Minunată” şi mulţumind organizatorilor. -->Proiectul „Acces pentru toţi la viaţă” este finanţat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.03.03 - Integrarea in societate a tinerilor apartinand minoritatilor si grupurilor dezavantajate si de Guvernul României, implementat de Centrul de Resurse CREST în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Satu Mare, Asociaţia Handicapaţilor Fizic Satu Mare, Fundaţia Down Carei şi Asociaţia „Părinţi pentru Copii” Satu Mare.
Asociatia Stea are misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Stea susține educația copiilor, asigură educație parentală și sprijină adulții în integrarea în muncă sau antreprenoriat.
Contact
Bulevardul Octavian Goga Nr.14, 440217 Satu Mare 0361884330 0743174169 asociatiastea@gmail.com
Susține EDUCAȚIA copiilor din mediile defavorizate sprijinind financiar acţiunile noastre prin Unicredit Ţiriac Bank:
Cont Lei : RO 12 BACX 0000 0030 2050 9000
Cont Euro : RO 82 BACX 0000 0030 2050 9001
Completează formularul pe care ți-l punem la dispoziție iar 3,5 la sută din impozitul pe venitul tău vor fi redirecționați înspre Asociația Stea. Nu te costă nimic!
Partenaire
Materialele
publicate pe acest blog sunt proprietatea Asociaţiei Stea şi nu pot fi
copiate sau preluate fără acordul scris din partea acesteia.
0 Comments