Acţiunea se înscrie în programul Asociaţiei STEA de intervenţie socială în vederea sprijinirii integrării sociale a copiilor şi tinerilor străzii. Tabăra oferă un cadru propice derulării unor activităţi socio-educative cu rol de socializare şi stabilire a unei legături de suport care se află la baza muncii de asistenţă socială cu aceşti copii şi tineri.
Principalul finanţator al acestei acţiuni este Asociaţia SOS din Toulouse, o mică asociaţie creată de studenţi francezi de la Şcoala de Comerţ din Toulouse. Această instituţie are o îndelungată tradiţie de susţinere a unor acţiuni sociale din România însă este pentru prima dată când un grup de studenţi se deplasează la faţa locului pentru a se implica direct în acţiunile realizate cu beneficiarii serviciilor sociale la a căror finanţare participă.
În primul semestru al acestui an universitar, grupul format din Sylvain Ledez, Celia Sauermann, Julien Adde, Florent Muller, Jean De Lasse şi Claudia Mevel au derulat diverse acţiuni de strângere de fonduri pentru a realiza tabăra cu copiii şi tinerii străzii. Ei au contact Asociaţia Samtoul şi Asociaţia Stea în vederea pregătirii taberei şi au ajuns la Satu Mare în cursul zilei de 14 februarie pentru a participa şi la pregătirea efectivă a programului de activităţi şi a detaliilor logistice legate de tabără.
Asistenţii sociali de la Asociaţia Stea au selectat şi însoţit pentru tabără un grup de 7 copii şi tineri ai străzii cu vârste între 11 şi 33 de ani, dintre cei care participă cu regularitate la activităţile realizate la biroul asociaţiei şi cei care se află în perioada de pregătire pentru o viitoare integrare în locuinţa protejată a Asociaţiei Stea. Ca de fiecare dată, principala condiţie pentru a putea participa la tabără a fost renunţarea la consumul de droguri şi respectarea regulilor de comportament.
Derularea taberei a fost posibilă prin implicarea celor 6 voluntari de la Toulouse, prin importantul sprijin logistic oferit de Asociaţia Samtoul, prin munca asistenţilor sociali de la Asociaţia Stea şi nu în ultimul rând prin ajutorul efectiv al celor două voluntare străine care sunt zi de zi cu Asociaţia Stea, Cristina Cayetano din Satele Unite (voluntar Peace Corps) şi Maelle Launay din Franţa (stagiară).
1 Comments: