marți, 18 aprilie 2023

Despre modă, stil și bun-gust, cu fashion designerul Zita Pop

“Important este nu să fiți la modă ci să vă găsiți stilul. Adică modul în care vă îmbrăcați să vă facă să vă simți bine, confortabil și să vă avantajeze. Nu tot ce este la modă ni se potrivește”, le-a transmis copiilor de la Asociația Stea renumitul designer Zita Pop.

Unul dintre domeniile cele mai apreciate de copiii de la centrul de zi a fost croitoria. Pe lângă vizitele la cele mai renumite fabrici de confecții din Satu Mare unde au putut admira întreg procesul de transformare a unui material într-o piesă vestimentară, cei mici s-au bucurat de prezența la Asociația Stea a unor invitați care i-au inspirat și motivat să-și dorească mai mult pentru viitorul lor. Unul dintre invitați a fost Zita Pop, fashion designer recunoscută pe plan internațional mai ales datorită hainelor realizate din materiale neconvenționale. Absolventă a Universității de Artă și Design Cluj Napoca, Zita a reușit cu o ușurință remarcabilă să capteze atenția celor mici asupra domeniului în care profesează.

Ne-a arătat istoria modei, a fost fain să vedem în imagini cum pe vremuri oamenii purtau o bucată mare de material alb pe ei și cum am ajuns la hainele pe care le purtăm amu. Ne-a spus să ne găsim stilul, ce ni se potrivește pentru că nu tot ce este la modă ne poate face să arătăm bine”, povestește Luca (12 ani).

Zita Pop le-a pregătit copiilor pentru a doua parte a întâlnirii desene cu manechine, urmând ca cei mici să-și lase imaginația să zboare și să creeze ținute diverse. A fost momentul în care, fără prea multe întrebări sau intervenții, copiii s-au conectat sută la sută cu talentele lor din interior iar rezultatele au fost peste măsura așteptărilor. “Ce a ieșit din mâinile lor la partea practică a activității, wow, nu am cuvinte să descriu: cum au desenat, au lipit, au ales si combinat culori, au creat niște ținute de revistă. Asta pentru că Zita Pop i-a încurajat să-și lase imaginația să lucreze și să aibă încredere în ei înșiși”, afirmă Katalin Gabriș, asistent social.

Rezultatele activității cu fashion designerul Zita Pop demonstrează din nou cât de multe talente și abilități, uneori necunoscute, zac în interiorul copiilor vulnerabili de la Stea și cât de important este ca aceștia să aibă oportunități de a și le descoperi. Astfel de oportunități sunt oferite de programul EduMotivation, din cadrul proiectului “Și EU pot! IMAGINEZ, CRED și CONSTRUIESC un VIITOR de SUCCES!”.  

Așadar, invităm persoane pasionate de meseriile lor să se alăture comunității celor care fac ceva concret pentru un viitor mai bun, devenind modele pentru copiii și tinerii din mediile defavorizate. Împărtășește povestea ta și inspiră un copil vulnerabil de la Asociația Stea să creadă în capacitățile sale de a deveni un bun profesionist urmând calea educației pentru a-și atinge aspirațiile.

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității de a-și construi un viitor de succes şi susținerea incluziunii a 110 copii și tineri vulnerabili, din două dintre comunitățile cele mai marginalizate din Satu Mare și Baia Mare în decurs de 24 de luni prin crearea unor mecanisme puternice de intervenție care să susțină abilitarea romilor, acționând sinergic asupra reducerii decalajelor privind accesul la educație, oportunitățile de dezvoltare, participarea la viața comunității și creșterii nivelului de acceptare a romilor.

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați

www.asociatiasteasm.ro.

 Despre Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita

Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita este o asociație de voluntari care a luat naștere în martie 2020, după 4 ani de implicare voluntară în sprijinul copiilor din cea mai săracă comunitate marginalizată din Baia Mare. Misiunea asociației este de a ajuta copiii din această comunitate să aibă acces la educație.

 Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro . Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eegrants.ro.

Citește mai mult

duminică, 22 ianuarie 2023

Micii constructori cu vise mari

“Când o să fiu mare o să-mi construiesc o casă cu etaj, cu baie înăuntru și cu sobă în fiecare cameră ca să fie cald. O să-mi fac și gard roată casa și o să o vopsesc în albastru” (Alex, 12 ani)Copiii de la Asociația Stea au descoperit luna aceasta un domeniu cu un potențial mare de locuri de muncă viitoare dar și extrem de util din punctul de vedere al competențelor deprinse de cei mici: CONSTRUCȚII-ARHITECTURĂ.

Cu sprijinul invitaților profesioniști în domeniu, copiii au aflat care sunt diferitele meserii specifice temei studiate, ce fac arhitecții, topografii, inginerii constructori, șefii de șantier și muncitorii.  De asemenea, copiii au învățat să realizeze o schiță a unei clădiri, să construiască o machetă conform schiței, au aflat care sunt riscurile de a construi o casă fără a urma pașii obligatorii pentru siguranța și legalitatea construcției.

“Atunci când vă găsiți pasiunea, când vă place să faceți ceva foarte mult, mergeți pe acel fir. Dacă faceți o meserie din hobby-ul vostru, munca va deveni o plăcere pentru tot restul vieții. Iar atunci cînd iubești ceea ce faci, ești un om fericit. Asta am făcut eu”, le-a transmis profesoara Irina Florea de la Colegiul Național “Ioan Slavici” care i-a inițiat în tainele proiectării.

Unul dintre invitații din această lună, topograful Foris Oszkar, le-a stârnit interesul cu instrumentele de măsurare pe care le-a prezentat celor mici, aceștia având posibilitatea să privească prin teolit și să înțeleagă la ce folosesc măsurătorile topografice.

“N-am fost un elev de nota 10 și nici nu am știut când eram la școală ce vreau să devin. Nu e niciodată tarziu să-și descoperi pasiunea. Eu am descoperit -o la 19 ani. Atunci am realizat că dacă mi doresc să am o viață mai bună, trebuie să fac ceva. Nu renunțați la școală, este cea mai importantă pentru viitorul vostru”, i-a încurajat  topograful Oszkar Foris.

Aceste activități se desfășoară în cadrul programului „ONG de exercițiu”, parte a proiectului “Și EU pot! IMAGINEZ, CRED și CONSTRUIESC un VIITOR de SUCCES!”. Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității de a-și construi un viitor de succes şi susținerea incluziunii a 110 copii și tineri vulnerabili, din două dintre comunitățile cele mai marginalizate din Satu Mare și Baia Mare în decurs de 24 de luni prin crearea unor mecanisme puternice de intervenție care să susțină abilitarea romilor, acționând sinergic asupra reducerii decalajelor privind accesul la educație, oportunitățile de dezvoltare, participarea la viața comunității și creșterii nivelului de acceptare a romilor.

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita

Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita este o asociație de voluntari care a luat naștere în martie 2020, după 4 ani de implicare voluntară în sprijinul copiilor din cea mai săracă comunitate marginalizată din Baia Mare. Misiunea asociației este de a ajuta copiii din această comunitate să aibă acces la educație.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro . Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eegrants.ro.

Citește mai mult

miercuri, 14 decembrie 2022

CUPA MOȘ CRĂCIUN LA ȘAH

Asociația Stea în colaborare cu Asociația “Pionul Campion” Satu Mare organizează CUPA MOȘ CRĂCIUN LA ȘAH. Concursul va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 10.00, în incinta Galeriei Auchan Satu Mare. La acest eveniment sunt invitați să participe atât copiii începători cât și cei avansați, categoriile de vârstă fiind U6, U8, U10 și U12.

“Cupa Moș Crăciun la șah” are ca scop principal să ofere oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copiii care provin din medii sociale diferite, promovând astfel solidaritatea și incluziunea socială a celor aflați în dificultate.

Din 2019 de când au descoperit “sportul minții”, copiii de la Stea au avut o evoluție remarcabilă, aceștia ajungând să participe la concursuri naționale și internaționale, devenind campioni la șah. „Sunt multe lucruri care îi separă pe copiii proveniți din mediile vulnerabile și ceilalți copii. Șahul este însă un sport care îi unește, se crează legături, iar stima de sine a copiilor de la Stea crește datorită acestor interacțiuni și a oportunităților de câștig cu forțe proprii în cadrul competiției de șah”, a afirmat directoarea Asociației Stea, Cristina Bala.

Structura concursului: Turneul A: bătălia pionilor, special pentru copiii care au început recent șahul și-și doresc să participe la concurs;

                                      Turneul B: adresat copiilor care știu să mute piesele, care pot juca o partidă fără însă a da șah mat. Victoria va fi stabilită prin numărarea valorii pieselor capturate sau șah mat dacă acesta va avea loc;

                                       Turneul C: adresat copiilor care știu să joace o partidă de șah și au cunoștințele necesare pentru a da ȘAH MAT;

                                       Turneul D: adresat copiilor care știu să joace o partidă de șah și au cunoștințele necesare pentru a da șah mat.

Partidele se vor juca în sistem elvețian, 15 minute pentru fiecare jucător. Turneul este OPEN la fiecare categorie de vârstă. Premierea se va face pe categorii de vârstă, separat fete și separat băieți. Se vor juca 5 runde.

Premierea va avea loc la 30 de minute după finalul ultimei runde, copiii vor primi trofee, diplome și dulciuri. Data limită de înscriere este de 16 decembrie 2022, la numărul 0746750775 Mircea Sălăjan.

Pentru informații suplimentare: telefon 0751909535, Diana Bretan, Asociația STEA.

Evenimentul este organizat cu sprijinul CCFD-Terre Solidaire, în cadrul proiectului Edu-E-Inclusion, prin care susținem dezvoltarea cognitivă și a abilităților de viață a copiilor din Sătmărel prin acces la o gamă largă de programe de educație non-formală și cursuri care-i pregătesc pentru meseriile viitorului.

Citește mai mult

vineri, 9 decembrie 2022

Copii, părinți, echipă și Consiliu Director – împreună construim viitorul centrului de zi Stea

Echipa Stea a participat la sfârșitul lunii noiembrie la un team-building în județul Bihor alături de 4 membri ai consiliului director al organizației și un membru prezent online. Scopul întâlnirii a fost acela de a lucra împreună la o planificare a creșterii calității și dezvoltării serviciului social pe care Asociația Stea îl furnizează.

Evenimentul a fost focalizat pe actualizarea planului propriu de dezvoltare a centrului de zi Stea pentru copii pornind de la imput-ul obținut de la beneficiari prin focus-grupurile și întâlnirile unu la unu organizate în ultimele 3 luni. Sub coordonarea managerului serviciului social, Cristina Bala, toți cei prezenți au realizat împreună un exercițiu de planificare strategică privind centrul de zi folosind ca metodă Teoria Schimbării.

În cadrul întâlnirii au fost abordate în mod particular și apecte privind bunăstarea echipei centrului de zi și creșterea sutenabilității organizației non guvernamentale.

„Suntem recunoscători tuturor celor care susțin misiunea centrului de zi Stea și ne bucurăm că am avut ocazia în ultimele 4 luni să aducem alături de noi o bună parte din principalii factori interesați într-un proces de reflecție comună despre creșterea calității și a impactului muncii noastre. Există foarte mult potențial la copiii cu care lucrăm și împreună cu ei, cu părinții acestora, cu echipa și Consiliul Director Stea, ne-am unit forțele să găsim cele mai bune soluții de empowerment. Împreună reușim să schimbăm încotro se îndreptă viitorul copiilor din Sătmărel”, Cristina Bala, director Asociația Stea.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Cu recunoștință și grijă de sine ne construim viitorul împreună” al cărui obiectiv general este dezvoltarea capacității organizaționale a serviciului social "Centrul de zi Stea" prin implicarea în decurs de 4 luni a principalilor factori interesați în creșterea calității serviciilor și planificarea dezvoltării serviciului social. Proiectul este finanțat de Organizația Umanitară CONCORDIA, în cadrul programului Green Light Funds- CentreZI.RO.  

Detalii suplimentare despre proiect pot fi obținute de la Asociația Stea, persoană de contact Diana Bretan – responsabil comunicare, la numărul de telefon 0743174169 sau e-mail: diana.bretan@asociatiasteasm.ro        

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație, capacitare și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre CONCORDIA România

CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova), Odobești (județul Dâmbovița) și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.org.ro.

Citește mai mult

luni, 5 decembrie 2022

Cu recunoștință și grijă de sine ne construim viitorul împreună

“La Stea doamnele ne respectă și vorbesc frumos cu noi, nu ne lovesc și ne explică frumos dacă nu înțelegem ceva”, spune Mihaela (11 ani) pentru care „Centrul de zi Stea pentru copii aflați în risc de separare de părinți” este a doua casă. „De câteva ori am fost bolnavă și nu am putut să vin. N-a fost bine, tot am simțit că lipsește ceva, nu știu să vă explic prea bine. De abia am așteptat apoi să primesc cartonaș de la Kata neni ca să pot veni la activități. Foarte multe am învățat de când umblu aici”, povestește fetița.

În perioada 1 septembrie - 9 decembrie, Asociația Stea derulează proiectul “Cu recunoștință și grijă de sine ne construim viitorul împreună” al cărui obiectiv general este dezvoltarea capacității organizaționale a serviciului social "Centrul de zi Stea" prin implicarea în decurs de 4 luni a principalilor factori interesați în creșterea calității serviciilor și planificarea dezvoltării serviciului social. Proiectul este finanțat de Organizația Umanitară CONCORDIA, în cadrul programului Green Light Funds- CentreZI.RO. 

Astfel, primele trei luni de proiect au adus în prim-plan activități cu copiii de la centru de tip focus grupuri și întâlniri individuale cu 15 părinți din comunitatea defavorizată din Sătmărel. În cadrul acestor activități, echipa educativă a încurajat exprimarea părerilor tuturor legate de serviciile oferite la centru de zi. De asemenea, copiii și părinții lor au fost chestionați cu privire la dificultățile întâmpinate la centru, la aspectele pe care aceștia ar dori să fie schimbate sau îmbunătățite, la ideile de activități sau servicii noi de care consideră că este nevoie.

“Ne educați copiii, vă pasă de ei. Acasă nu sunt așa cuminți, la Stea respectă regulile și copiii mei merg la școală că le-au zis doamnele de aici să nu lipsească. Nu știu ce să zic că aș vrea să se schimbe, e foarte bine așa. Poate dacă mai mult s-ar putea cu cititul și scrisul, că acasă nu vor să facă teme iar noi nu putem ajuta că nu știm din astea”, este concluzia Veronicăi (34 de ani).

Un accent deosebit a fost pus pe dezvoltarea parteneriatului dintre părinți și echipa centrului de zi pornind de la nevoile copiilor de a fi educați cu blândețe și fermitate, astfel încât să aibă limite sănătoase și suportul necesar pentru a se dezvolta la potențial maxim.

„Eu la Stea mă simt ca în familie. Știu că îi învățați lucruri bune pe copiii mei, că îmi povestesc multe când se întorc de la activități. Se vede tare că le place. Și eu acasă tot așa le spun să se gândească bine la viitor, să facă mai multă școală ca mine, că tare îmi pare rău că am lăsat școala la 15 ani și mi-o fost tare greu. Ei pot mai mult și de aia mă bucur că îi duceți în atâtea locuri să vadă și ce este în afara Sătmărelului”, ne spune Csilla (29 de ani).

Pe primul loc în topul preferințelor copiilor față de activități se află șahul, urmat de programul EduMotivation și atelierele de robotică. Întrebați ce ar schimba la activitățile de la centru, aceștia au fost unanim de acord că ar dori să petreacă și mai mult timp jucându-se, dansând sau folosind tehnologia IT, spre deosebire de mame care au avansat ideea unor cursuri de alfabetizare pentru părinții care nu știu să scrie și să citească, cursuri de limba engleză/germană pentru cei mici și o profundare a materiei școlare cu ei ceea ce în prezent îi depășește pe părinții care au un nivel redus de studii.

Detalii suplimentare despre proiect pot fi obținute de la Asociația Stea, persoană de contact Diana Bretan – responsabil comunicare, la numărul de telefon 0743174169 sau e-mail: diana.bretan@asociatiasteasm.ro        

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație, capacitare și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre CONCORDIA România

CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova), Odobești (județul Dâmbovița) și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.org.ro.

Citește mai mult

vineri, 28 octombrie 2022

ONG-iști de mici – copiii și tinerii de la Stea și Pirita, în sprijinul animalelor fără stăpân, oamenilor fără adăpost, copiilor cu dizabilități și mediului înconjurător

“Semeni o faptă, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter. Semeni un caracter, culegi un destin!” (Dalai Lama). 

110 copii și tineri din comunitățile defavorizate din Sătmărel și Pirita au trecut în ultimele luni prin experiențe valoroase de simulare a constituirii și funcționării unui ONG, reușind cu brio să ducă la bun sfârșit primele lor proiecte de solidaritate.

Prin programul "ONG de exercițiu" aceștia și-au petrecut toată vara construind de la zero planuri de acțiune cu ce le stă lor în putere să facă, în urma identificării unor probleme cu care se confruntă societatea. Împărțiți în grupe cu diferite domenii de interes, ei au trecut printr-un exercițiu prin care au experimentat ce înseamnă crearea unei organizații nonguvernamentale, după care au trecut la treabă, sub îndrumarea echipelor educative.

“Lucrăm de câțiva ani cu unii dintre copiii și tinerii implicați în proiectul acesta. Cu alții, doar de câteva luni. Am avut momente frumoase împreună, s-au bucurat de foarte multe experiențe de-a lungul timpului. Dar niciodată, nici măcar când s-au aflat pe podiumuri la concursurile de șah sau când au primit cadouri, eu nu i-am văzut atât de fericiți, atât de dedicați unei cauze, atât de entuziasmați și mândri ca și când au dus mâncarea pentru cățeii de la adăpost, când au plantat copăcei și au confecționat hrănitoarele pentru păsări, când au gătit mâncare și prăjitură pentru oamenii străzii, când au oferit ghiozdane copiilor cu dizabilități și când au confecționat cele mai frumoase pernițe pentru copiii cu autism”, afirmă Katalin Gabriș, asistent social la Asociația Stea.

“ONG de exercițiu” i-a adus pe copiii vulnerabili din postura de beneficiari de ajutor și sprijin, în cea de mici ONG-iști care identifică probleme, caută soluții, planifică și acționează pentru cauza în care cred. Iar rezultatele au fost pe măsura eforturilor lor.

„Cu 2 lei cumperi hrană la căței / Dacă dai înzecit faci un câine fericit!”, acesta a fost unul dintre sloganurile create de către micii ONG-iști care și-au ales ca domeniu de activitate protecția animalelor. ONG -ul lor intitulat “Cățelușii fericiți” a reușită să strângă 160 de kilograme de hrană pentru căței ce a ajuns la adăpostul organizației Freelife Satu Mare.ONG-ul “Pentru o lume mai bună”, creat de un alt grup de copii din Sătmărel a avut misiunea de a sprijini persoanele cu dizabilități, iar vizita la Centrul de Educație Incluzivă Satu Mare le-a oferit prilejul de a se conecta cu preșcolarii de acolo. Bucuria a fost și mai mare atunci când ong-știi de la Stea au oferit câte un ghiozdan celor mici. Ecologiștii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Aceștia au adunat resurse și au confecționat hrănitoare de păsări ecologice. Vizita la pădurea din Crucișor, plantarea a 20 de arbori, instalarea hrănitoarelor cu semințe pentru păsărele au fost apogeul muncii lor de solidaritate cu Mama Natură.

„O să venim înapoi la pădure să vedem dacă păsărelele au mâncat tot ce le-am pus și cum cresc copacii noștri. Ăsta eu l-am pus înăuntru, e al meu", povestește cu mândrie Ilonka (8 ani).

Grupul care și-a ales ca domeniu de intervenție sprijinirea vârstnicilor/persoanelor fără adăpost, hotărând ca denumirea „ONG-ului lor de exercițiu” să fie „ AJUTOR PENTRU UN NOU VIITOR” a organizat la finalul lunii septembrie o acțiune care a marcat apogeul primului lor proiect de solidaritate. Aceștia au gătit 52 de porții de cartofi scăzuți cu cârnați și salată de murături pentru beneficiarii Centrului Social de Urgență al Direcției de Asistență Socială Sau Mare iar la Centrul de zi Stea s-a creat o adevărată echipă de patiseri care au preparat prăjitura Rafaello.

“Colegii noștri fac mâncare la organizația “O masă caldă” iar noi pregătim aici desertul pentru oamenii fără adăpost. Ne-ați întrebat ce folosim... noi punem multă dragoste aici, în primul rând. Și cacao, biscuiți, unt, zahar și cocos”, a spus Luca entuziasmat.

Cel de al 5-lea „ONG de exercițiu” este cel al tinerilor din Sătmărel care au ales să folosească ceva din ceea ce știu ei să facă cel mai bine pentru a realiza câte un dar autentic, venit din suflet, pentru copiii cu autism de care se ocupă organizația „Fluturașii albaștri”. Pentru că la centrul de zi Stea au învățat să utilizeze mașinile de cusut, ei au decis să confecționeze câte o jucărie tip perniță de pluș pentru copii. Designul original l-au ales împreună, la fel și culorile, după care, timp de mai multe săptămâni au lucrat în atelierul de croitorie pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul de solidaritate.

Aceste activități se desfășoară în cadrul programului „ONG de exercițiu”, parte a proiectului Și EU pot! IMAGINEZ, CRED și CONSTRUIESC un VIITOR de SUCCES!”. Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității de a-și construi un viitor de succes şi susținerea incluziunii a 110 copii și tineri vulnerabili, din două dintre comunitățile cele mai marginalizate din Satu Mare și Baia Mare în decurs de 24 de luni prin crearea unor mecanisme puternice de intervenție care să susțină abilitarea romilor, acționând sinergic asupra reducerii decalajelor privind accesul la educație, oportunitățile de dezvoltare, participarea la viața comunității și creșterii nivelului de acceptare a romilor.