luni, 16 iulie 2018

Voluntariat - resursă pentru comunitate 2018



Asociația Stea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare și cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare continuă tradiția promovării voluntariatului în rândul tinerilor sătmăreni printr-un nou proiect realizat în cadrul concursului local de proiecte de tineret.

Voluntariat - resursă pentru comunitate 2018desfășurat până în 5 noiembrie 2018 are ca scop creşterea gradului de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii şi promovarea voluntariatului ca valoare personală şi resursă comunitară în judeţul Satu Mare.

Proiectul se adresează tinerilor cu vârste între 14 și 24 ani, tinerilor cu oportunități reduse 14 – 35 de ani, ONG-urilor și instituțiilor cu activități de și pentru tineret și comunității locale urmărind dezvoltarea unui cadru favorabil de punere în valoare în mod eficient a resurselor, a nevoilor și a oportunităților tinerilor din comunitatea sătmăreană prin educaţie non-formală şi voluntariat activ.

La fel ca în anii precedenți, elementul central al proiectului va fi organizarea Festivalului Voluntariatului în parteneriat cu alte organizații și instituții sătmărene interesate, o sărbătoare a valorilor de implicare și cetățenie activă, care va prezenta sătmărenilor oportunitățile de voluntariat existente la nivel local în diferite domenii: social, tineret, protecția mediului, protecția animalelor, etc... Proiectul va cuprinde și o amplă campanie de informare a elevilor cu privire la ofertele de voluntariat și educație nonformală realizată în parteneriat cu diverse unități de învățământ din Satu Mare. În cadrul proiectului tinerii vor beneficia de multiple oportunități de dezvoltare prin sesiuni de instruire și workshop-uri de creație fotografică și ateliere de dezvoltare personală. Finalul proiectului va fi marcat de o expoziție de fotografie pe teme de interes care duc la excluziune socială, realizată cu implicarea a 16 tineri instruiți în cadrul proiectului sub îndrumarea unui fotograf profesionist

Proiectul oferă o cale de a descoperi faptul că voluntariatul înseamnă mult mai mult decât o activitate caritativă, este o experiență ce are potențialul de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea personală și profesională a celor implicați, prin abilitățile și competențele pe care aceștia și le dezvoltă în timpul activităților realizate. Voluntariatul asigură căi de a cunoaște persoane care împărtășesc aceleași valori, creează cadrul potrivit pentru implicarea activă în viața comunității și aducerea unei contribuții la rezolvarea unor probleme existente în societate. Voluntariatul cultivă valori, dezvoltă atitudini pozitive, capacitează oamenii să înfăptuiască schimbări benefice în jurul lor.

„Majoritatea oamenilor se plâng de lucrurile care-i nemulțumesc în jurul lor și sunt nefericiți. Unii însă au înțeles că schimbarea pornește de la ei și au ales să se implice, ceea ce le-a schimbat viața în bine. Acest proiect oferă tinerilor sătmăreni numeroase oportunități de a pune în practică mesajul inspirațional al lui Mahatma Gandhi – „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume și de a câștiga experiențe valoroase pentru viitorul lor.” -  Tarța Diana, coordonator voluntari, Asociația Stea.

Asociația Stea și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare invită toate organizațiile, instituțiile și persoanele interesate de promovarea voluntariatului să li se alăture în activitățile acestui proiect, contactând responsabilii la telefon : 0743174169, 0361884330, e-mail: asociatiastea@gmail.com sau prin pagina de Facebook: Voluntarinsatumare

Despre Asociaţia Stea                        
Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

0 Comments