joi, 27 martie 2014

Interviu cu presedintele Solidarite Enfance Roumanie, Dan Adrian Michaloux

Auzisem numai cuvinte frumoase din partea echipei Stea despre acest om care se zbate in Franta, impreuna cu membrii organizatiei Solidarite Enfance Roumanie, sa sustina financiar munca Asociatiei Stea. Vorbiseram o data la telefon iar vocea era cea a unei persoane calde, cu sufletul impacat, optimiste si atente la ce se intampla la mii de kilometri distanta, adica aici la Satu Mare. Iar momentul in care ne-am cunoscut in carne si oase a fost exact asa cum ma asteptam sa fie: natural, relaxant, cu o nota de voiosie si umor de calitate. Aveam in fata o persoana plecata de mic copil in alta tara, devenit doctor la Paris, care insa nu si-a uitat originile, ba mai mult, face tot ce-i sta in putinta ca sa-si ajute conationalii. Si chiar sufera cand lucrurile nu decurg asa cum ar trebui....


-         Cine este Dan Adrian Michaloux? Prenume romanesc, nume francez….

-         In 1965, tata a fugit din Romania. Pe atunci aveam 10 ani. Dupa 5 ani de sedere in Franta, in epoca aceea, Republica Franceza avea o politica de asimilare a strainilor. Trebuia sa fiu francez neaparat pentru ca urma sa merg la facultatea de medicina si, ca sa fiu sigur ca o sa am nationalitatea franceza inainte de a ma inscrie la facultate, statul francez mi-a propus sa-mi “francizez” numele. Credeam ca vor face ceva in genul Eugen Ionesco sau Elvira Popesco, insa mi-au spus ca nu sunt nici academician, nici vreum actor renumit. Asa ca trebuia sa aleg intre Michal, Michele, Michaloux. Am vorbit cu parintii mei despre asta dat fiind ca eram ultimul baiat din familie care sa duca numele nostru de Mihalcu mai departe. Ei mi-au spus simplu: “Tu stii cine esti, noi stim cine esti si unde ne-am nascut si tot Mihalcu vom ramane”. Asa ca am devenit Michaloux.

-         Solidarite Enfance Roumanie si dvs., in calitate de presedinte, sprijiniti de ani de zile Asociatia STEA. De ce?

-         Pentru mine este o parghie care permite sa schimb nitel lucrurile in aceasta tara. Am fost intotdeauna activ in cadrul asociatiilor romanesti care existau in exil, intre anii 1968 – 1989. Cand au avut loc evenimentele din ’89 am vazut in ce hal era Romania si nu puteam sa cred ca pot sta doar sa ma uit si sa vad cum vor evolua lucrurile. Am avut dorinta sa fac ceva. Am inceput cu domeniul politic insa nu mi-a placut felul in care se desfasurau lucrurile asa ca am preferat socialul deoarece este, in primul rand, activitatea mea de zi cu zi iar pe de alta parte, este un domeniu care iti permite sa schimbi lucrurile mai in profunzime, e drept foarte incet, insa rezultatul e de durata..
           Cand am venit la Satu Mare si s-a terminat prima parte a activitatii noastre – crearea primei case familiare la Satu Mare – si cand am vazut situatia copiilor si tinerilor strazii in acest oras, in primul rand am avut o reactie de neintelegere a stigmatizarii de care acestia au parte. Ei sunt, din punctul meu de vedere, tapul ispasitor al societatii civile si un pretext usor de utilizat ca sa explici un anumit numar de dificultati. Ceea ce ma deranjeaza foarte mult este forma de nepasare de aici, generala. E mai usor sa nu vezi problema, chiar daca ea exista, ci sa treci pe partea cealalta a trotuarului si sa-ti vezi de ale tale decat sa te intrebi: “Ce pot face eu?”.
Solidarite Enfance Roumanie este o organizatie formata dintr-un grup de francezi, eu fiind singurul dintre ei de origine romana, carora le pasa de aceste suflete, chiar daca sunt la mii de kilometri distanta. Le pasa si sprijina Asociatia Stea pentru a-i ajuta in continuare pe beneficiari

-         Cum percep tinerii francezi munca de voluntariat cu copiii si tinerii strazii din Satu Mare?        

La aceasta intrebare raspunsul meu va da si motivul       pentru care noi continuam sa ajutam Asociatia STEA. Ceea ce ma determina sa continuu este ceea ce am vazut si vad in ochii tinerilor francezi voluntari care vin la Satu Mare inca din 1997. Cand acestia se intorc acasa, timp de 2 – 3 saptamani exista o liniste totala. Ei nu spun nimic si sunt atat de surprinsi de ceea ce au vazut incat in urma cu 5 ani chiar am apelat la um membru al organizatiei noastre – psiholog – pentru a vedea daca nu sunt probleme de ordin psihologic cu ei. Nu erau nici un fel de astfel de probleme. Atitudinea lor de tacere era un fel de a digera tot ce traisera si vazusera aici, in Romania. Iar odata iesiti din aceasta perioada de liniste si de introspectie, ca sa-i spun asa, 99% dintre ei au spus: “Ceea ce este cel mai important in toata aceasta experienta traita este ceea ce am primit, nu ceea ce  am dat”.Iar aceasta fraza revine de ani de zile, in mod regulat, de la fiecare tanar care a facut voluntariat in Romania. Si acesta este si indemnul nostru ca trebuie sa continuam ceea ce am inceput cu ani si ani in urma.

-         A existat vreodata un moment care sa va marcheze in mod deosebit, de-a lungul experientelor dvs. cu aceasta categorie de persoane?

-         Da, am fost foarte marcat cand am facut turul locatiilor in care acestia traiau. Am fost coplesit de ceea ce am vazut insa foarte surprins de bunatatea lor. N-am sa uit niciodata, era frig, noapte, ningea…Am mers acolo cu anumite rezerve, poate cu putina frica insa nu voi uita niciodata caldura cu care ne-au primit. Acesta este unul dintre momentele care justifica eforturile depuse de membrii Solidarite Enfance Roumanie dar si continuarea acestor eforturi pentru a ajuta cat mai multi sarmani sa se apropie cat de cat de conditiile normale de trai.

-         Ce le transmiteti tinerilor satmareni care ar putea face voluntariat si totusi nu se implica ?

Recomand tinerilor sa vina la Asociatia STEA si sa vada. Ceea ce au descoperit, au vazut, au experimentat semenii lor de aceeasi varsta din Paris, nu se poate ca cei de aici sa nu aiba aceeasi experienta, aceeasi simtire, dat fiind ca sunt aceeasi generatie, au aceleasi dorinte de a vedea societatea evoluind intr-un sens pozitiv. Vor spune si tinerii satmareni ca ceea ce este mai important este ceea ce au primit si nu ceea ce au dat, iar acesta va fi momentul in care vor vedea altfel lumea.                                                                                                                                                                                                                                                                            

0 Comments