vineri, 26 iulie 2013

O vizita speciala a membrilor Grenoble Isere Roumanie, la Asociatia STEA

                 Cand am fost anuntata ca vom primi vizita a 4 membri ai organizatiei Grenoble Isere Roumanie, una dintre sustinatoarele Asociatiei STEA de peste hotare, am avut oarecum emotii. Nu stiu de ce, ma gandeam la o vizita “oficiala” insa in momentul in care au intrat pe usa si le-am vazut chipurile, emotiile au disparut instant. Am cunoscut patru persoane minunate, care, trecute de prima varsta, emanau atata energie si caldura incat instant am simtit ca putem fi prieteni, fara a sti nimic unul despre celalalt. Le-am observat atitudinea, reactiile, modul in care ne priveau beneficiarii... Oameni simpli, de o bunatate aparte, cu zambetul pe buze si hotarati sa continue ceea ce fac pentru noi si pentru multi alti romani....

                            

                Astfel, i-am cunoscut pe Jean-Louis si Marie Cheval si pe Guy si Regine Maurel. Sunt 4 dintre cei 100 de membri ai Grenoble Isere Roumanie (GIR), o asociatie creata in 1991. Mi-au povestit cum a luat nastere GIR. Un amanunt pe care nu-l stiam si totusi face parte din istoria noastra, a romanilor. Faptul ca Ceausescu dorise in ultima perioada a dictaturii sale sa desfiinteze 8000 de sate din Romania a creat mare valva la nivel international. In urma unei cereri din partea organizatiei Operation Village Roumania, cateva persoane cu suflet mare s-au mobilizat cautand metode ca sa salveze satele romanesti. A fost o mobilizare extraordinara, potrivit celor spuse de catre membrii GIR, caci fiecare sat din zonele care intrau in acest proiect a “adoptat” cate un sat din Romania, jucand astfel un rol de parinte pentru cei de la noi. Imediat dupa caderea comunismului, GIR a trimis in decurs de 4 ani sute de camioane cu ajutoare in toate regiunile din Romania, ajutand mii si mii de nevoiasi.



De ce Asociatia STEA?

             In anul 2005, presedintele GIR, Pierre Bages, alaturi de Benedicte si Claude Farges, au vizitat Centrul de zi al Asociatiei STEA. Cuplul francez a fost atat de impresionat de munca echipei STEA cu copiii si tinerii strazii incat au hotarat sa ajute asociatia indiferent daca o vor face sau nu prin Grenoble Isere Roumanie. Bineinteles ca membrii GIR au fost entuziasmati de initiativa astfel incat s-a nascut nu doar un parteneriat solid si durabil ci si o prietenie intre cele doua organizatii, o excelenta colaborare atat pe partea umanitara cat si pe partea de schimburi de experienta, schimburi culturale etc.
          Un obiectiv major al organizatiei franceze este integrarea rromilor in societatea romaneasca. “Sunt foarte multi rromi care au plecat din Romania in Occident, crezand ca vor gasi o viata mai buna, dar este dramatic sa vezi ca nici in alte tari situatia lor nu se schimba, traiesc in aceleasi conditii ca si in Romania sau chiar mai rau. Ajung sa faca prostitutie fete tinere in loc sa mearga la scoala in tara lor, traiesc in conditii mizere si ajung sa comita ilegalitati ca sa poata sa supravietuiasca. Pentru noi este dureros sa vedem asemenea lucruri, este normal sa se integreze, sa studieze, sa munceasca si sa traiasca in tara de origine caci mirajul Occidentului este inselator”, a mai spus Marie-Claude Cheval.
          Peste 85% dintre beneficiarii Asociatiei STEA sunt de etnie rroma. Tocmai din acest motiv, GIR va continua sa sustina in continuare munca echipei STEA care se ocupa de educarea si integrarea copiilor si tinerilor strazii, ajutandu-i sa-si construiasca un viitor mai bun.


Pentru GIR, Romania este....


                                 

                  Membrii Grenoble Isere Roumanie sunt oameni care au invatat sa nu judece, sa nu atace, sa nu critice ci sa faca ceva ca sa schimbe lucrurile. Deviza lor: “GIR este deschisa la toate formele de initiative fata de Romania si fata de romani” iar pentru GIR, Romania este asa: o istorie turmentata; o limba latina care faciliteaza schimburile; persoane care au marcat arta si cultura – Brancusi, Ionescu, Enescu etc.- obiective turistice specifice – lacuri sarate, izvoare termale, manastiri pictate, biserici de lemn – o ospitalitate extraordinara, numerosi studenti romani in Grenoble s.a.m.d.
                 Printre obiectivele organizatiei franceze se numara incurajarea schimburilor culturale de orice natura, organizarea de evenimente locale, sustinerea activitatilor sociale legate de copii atat in Franta cat si in Romania, dezvoltarea legaturilor romano-franceze, incurajarea turismului in tara noastra, intr-un cuvant PREZENTAREA ROMANIEI DINTR_UN PUNCT DE VEDERE POZITIV.

Iar noi, familia STEA, le multumim din suflet!



0 Comments