joi, 4 iulie 2013

O noua actiune de curatenie a Asociatiei STEA

             In urma sesizarilor primite de la satmareni, astazi, 4 iulie, Asociatia STEA a iesit din nou la curatenie in comunitate, locatia fiind zona Ostrovului.

             Aceasta actiune face parte din proiectul de civism finantat de organizatia fr5anceza La Voix de l’Enfant. La acest eveniment au participat 12 copii si tineri ai strazii dar si 8 voluntari francezi. Am fost placut impresionanti de faptul ca la un moment dat, peste 15 copii cu varste intre 3 si 13 ani, care locuiesc in zona respectiva,ne-au cerut saci si manusi si s-au alaturat grupului pentru a curata spatiile verzi din zona si trotuarele.


             La sfarsitul actiunii, toti participantii au primit cate un sapun si un plic de sampon, in semn de multumire pentru implicarea lor in aceasta activitate.

Sirul iesirilor in comunitate la curatenie continua.

Niciun comentariu:

Mirela Molnar de la Asociația Stea a obținut premiul I pentru asistentul social al anului, categoria incluziune socială – economie socială

  Ateneul Român a găzduit luni seara Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, ediția a VII-a, a cărei gazdă a fost Andreea Marin. ...