Cu o zi inainte
de a ajunge la Satu Mare am fost cuprinsa de o teama ciudata pe care am
simtit-o pana in momentul in care am pus piciorul in Centrul de zi al
Asociatiei STEA.
Probabil aceasta
senzatie a mea a fost generata de faptul ca cunosteam un fenomen trist, care de
decenii caracterizeaza societatea romana. Cunoasteam acest fenomen indirect,
din povestile unor persoane care au avut prilejul sa intre in contact cu
tinerii fara adapost din Romania sau prin intermediul documentarelor difuzate
in mass-media care subliniau faptul ca si clasa politica romana neaga existenta
acestor probleme sau incearca sa le ascunda. Pe de alta parte societatea civila
ramane indiferenta si ba mai mult, se face si ca nu observa aceste probleme.
Cand i-am
cunoscut pe tinerii care vin la Centrul de zi al Asociatiei STEA acea teama a
disparut fara sa-mi dau seama. Acum stiam ce aveam in fata mea: copii si tineri
care zi de zi se lupta cu realitatea dura a vietii in care traiesc, insa sunt
mereu pregatiti sa ofere afectiune si zambete celor care decid sa-i ajute si
sa-i sustina in viata.
Acestia sunt
tineri cu varste cuprinse intre 10 si 35 de ani, majoritatea dintre ei
participand intens de ani de zile la activitatile care au loc in Centrul de zi.
90% dintre acestia sunt de etnie rroma. Provin din familii dezorganizate – in
cazul in care au o familie – iar in trecut, in majoritatea cazurilor, au fost
victime violentelor ori in familiile lor ori in vechile orfelinate. Este chiar
cauza acestei realitati care a facut ca majoritatea acelor copii sa fuga din
familii sau orfelinate la inceputul anilor ’90 si continua sa fuga si astazi,
alegand sa traisca pe strazi.
M-au pus pe
ganduri povestile Cristinei, directoarea Asociatiei STEA, despre politicile
implementate in ultimii 25 de ani legate de orfelinate: de la introducerea in
orfelinate care trebuiau sa faca fata numarului mare de nou-nascuti – din cauza
legii care interzicea avorturile pe vremea lui Ceausescu – pana la inchiderea
acelor orfelinate care erau numite “lagare”, care s-a intamplat putin inaite ca
Romania sa intre in Uniunea Europeana. Copiii cu care Cristina a inceput sa
lucreze in orfelinate, dupa ani de zile au disparut si nu au mai fost gasite
nici macar rudeniile carora serviciile sociale le-au dat in grija copiii (unchi
sau matusi, bunici cu care nu au mai avut niciodata vreo relatie si care,
majoritatea dintre ei, treceau prin perioada de mari dificultati financiare).
Dupa indelungi
cautari Cristina a reusit sa gaseasca cativa dintre copiii pe care i-a intalnit
ani in urma in orfelinate: acum, casa lor era pe strada, dormeau sub poduri
erau lihniti de foame si inghetati de frig.
Asa a luat
nastere Asociatia STEA, care de ani de zile lupta impotriva discriminarii de
care au parte tinerii fara adapost. Ei reprezinta teoretic “gunoiul” societatii
si in plus, sunt si rromi.
Sa incerci sa
integrezi in societate si sa integrezi
profesional acesti “invizibili” discriminati nu este un lucru usor.
Am ramas
surprinsa si impresionata de rezultatele atinse de Asociatia STEA in decurs de
cativa ani de activitate, in special in ceea ce priveste cresterea stimei de
sine a acestor tineri si implicarea lor in activitati la Centrul de zi. Vor sa
faca ceva, vor sa se faca vazuti, sa li se dea atentie, vor sa demonstreze ca
au o valoare, sa fie integrati in societate.
In splendida
Romanie, care din punctul meu de vedere a fost distrusa de politicile adoptate
in ultimii 20 de ani, astazi salariul mediu se invarte in jurul a 250 de euro,
dar costul vietii este extraordinar de mare, dat fiind faptul ca inflatia a
atins maxime istorice in ultimii ani. De asemenea, criza actuala pune din ce in
ce mai mult in risc viata acestor persoane care nu au beneficiat niciodata de
drepturile elementare de care ceilalti cetateni beneficiaza.
Este o provocare
dificila cea pe care Popica Onlus din Italia si Asociatia STEA au decis sa o
accepte si este clar ca au facut-o fara sa se gandeasca la dificultatile de
care se lovesc in munca cu tinerii pe care ii sustin si educa.
Cred oricum ca in
cele 9 luni cat voi lucra in Satu Mare vom fi toti in masura sa infruntam
realitatea cruda si sa punem pe picioare proiecte care sa ne ajute in atingerea
obiectivelor pe care intentionam sa le ducem la bun-sfarsit in urmatoarea
perioada de timp.
de Ylenia Perrottelli (voluntara SEV Popica Onus)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu