sâmbătă, 16 iunie 2012

Programul de formare internă a echipei Stea continuă cu cel de al doilea modul


În perioada 15 – 16 iunie 2012, la Asociaţia Stea are loc cel de al doilea modul al unui program de formare internă pe termen lung destinat angajaţilor şi voluntarilor noşti. Acesta vizează dezvoltarea programelor de consiliere şi intervenţie pe care le realizăm cu copiii şi tinerii străzii la toate nivele noastre de acţiune (unitatea mobilă, centrul de zi şi apartamentul social) prin aprofundarea unor teme din domeniul psihologiei.
Şi de această dată echipa de formatori este compusă din 2 psihologe : Antoinette le GOUVELLO şi Aurelie BERNARD, voluntare în cadrul asociaţiei Solidarite Enfance Roumanie, unul dintre principalii parteneri ai Asociaţiei Stea, care implementează alături de Asociaţia Popica Onlus din Italia, proiectul numit StradAlternativa pentru susţinerea integrării sociale a copiilor şi tinerilor străzii.
Temele pe care le abordăm în cursul acestui modul sunt : etapele dezvoltării copilului (3-10 ani); tipuri de ataşament, modul de formare a acestuia, legătura dintre ataşament şi problemele de socializare, ataşamentul la adult, posibilităţi de a folosi ataşamentul ca instrument de a sprijinii evoluţia tinerilor; toxicomanie şi adicţii; diagnostic şi strategii de intervenţie pentru reducerea comportamentelor adictive. 
Formarea este construită din nou pe un model cu un puternic caracter interactiv şi practic. La fiecare subiect abordat, membrii echipei educative sunt încurajaţi de a reflecta cu privire la situaţiile întâlnite în în munca de zi cu zi cu copiii şi tinerii străzii, identificând aspectele esenţiale ale intervenţiei şi căutând soluţii care să crească impactul acesteia astfel încât să sprijinim cât mai eficient copiii şi tinerii să îşi dorească şi să depună eforturi pentu a-şi construi ei înşişi, un viitor mai bun.
În cadrul acestei sesiuni de formare am realizat şi o activitate practică de monitorizare a situţiei unor beneficiari în stradă, analizând împreună cu psihologele metodele şi tehnicile pe care le folosim pentru a stabili şi a întări o relaţie bazată pe încredere cu copiii şi tinerii străzii, ca bază absolut necesară pentru a putea apoi să muncim împrună pentru integrarea lor socială.
Următoarea sesiune de formare va avea loc în toamnă, urmand să aprofundăm unele subiecte abordate cu această ocazie precum: adicţiile şi dezvoltarea copilului, să abordăm alte subiecte precum: depresia şi unele tulburări de comportament şi să ne dezvoltăm cunoştinţele şi comptetenţele în ceea ce priveşte elaborarea, adaptarea şi folosirea unor instumente practice de evaluare şi intervenţie psihosocială.
Mulţumim celor 2 psihologe pentru munca depusă şi deplasarea la Satu Mare, respectiv asociaţiei Solidarite Enfance Roumanie pentru sprijinul acordat şi în acest domeniu.

0 Comments