miercuri, 17 martie 2010

Copiii şi tinerii străzii de la Satu Mare sărbătoresc “Ziua Internaţională a Copiilor Străzii”










COMUNICAT DE PRESĂ

La data de 21 martie atât în România cât şi în alte ţări din lume se sărbătoreşte « Ziua Internaţională a Copiilor Străzii », care a fost instituită începand din 1998 prin rezoluţia Forumului Internaţional "Prietenii copiilor străzii" desfăşurat la Varşovia. Din dorinţa de a marca acest eveniment Asociaţia Stea din Satu Mare invită comunitatea locală la “Ziua Porţilor Deschise” ce va avea loc în data de 25 martie 2010 în cadrul centrului de zi pentru copiii şi tinerii străzii al Asociaţiei Stea din Satu Mare, B-dul Octavian Goga Nr.14, între orele 1000 şi 1600.
Rolul acestui eveniment este acela de a sensibiliza opinia publică în ceea ce priveste situaţia copiilor şi tinerilor străzii, oferind posibilitatea de a-i întâlni într-un context diferit de cel al străzii. Sub îndemnul “Cunoaşte omul dincolo de fenomen !” orice persoană interesată este binevenită în mijlocul nostru pentru a vizita centrul de zi şi a descoperi ce înseamnă munca spre reintegrare socială şi care este atitudinea şi implicarea personală a benficiarilor noştri în această direcţie.
Punctul culminant al evenimentul îl reprezintă prezentarea unui spectacol ce se bazează pe o poveste construită de către copiii şi tinerii străzii de la centrul de zi, pusă în şcenă sub îndrumarea echipei educative şi a voluntarilor Stea. Piesa, oferă o perspectivă asupra unora din aspectele pe care beneficiarii noştri le consideră reprezentative pentru viaţa lor şi combină cu succes elemente ce aparţin stilului dramatic cu cele de umor, cântec, dans tradiţional, circ şi cultură internaţională.
Spectacolul va avea loc în data de 25 martie 2010, începând cu ora 14 00, la centrul de zi al Asociaţiei Stea situat în Satu Mare, B-dul Octavian Goga, nr.14
Având în vedere complexitatea fenomenului „copiii străzii”, pentru reducerea amplorii acestuia şi combaterea efectelor pe care viaţa în condiţii de stradă le are asupra copiilor şi tinerilor, Asociaţia Stea lucrează prin intermediul unui dispozitv complex de intervenţie socială având trei componente principale : unitatea mobilă, centrul de zi şi locuinţa protejată, prin intermediul cărora se urmăreşte construirea graduală a unei punţi de legătură între societate şi copiii şi tinerii străzii, precum şi creşterea treptata a gradului lor de integrare socială.
Centrul de zi al Asociaţiei Stea are rolul de a creşte motivaţia copiilor şi tinerilor străzii (0-35 de ani) pentru integrare socială şi de a le dezvolta abilităţile de viaţă prin activităţi de socializare, alfabetizare, consiliere şi educaţie, susţinându-i să reducă consumul de droguri, să devină responsabili şi să-şi crească gradul de autodeterminare.
Asociaţia STEA este o organizatie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.
Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0743174169. Persoana de contact: Cristina-Maria Bala, Director, E-mail: asociatiastea@gmail.com.

0 Comments