A fost dus la un
orfelinat în primele săptămâni de viață, căci familia lui care trăia în sărăcie
a ales să-l abandoneze. De când se știe, a fost un copil-problemă. Își
amintește vag vizite la doctori și faptul că i se administrau medicamente. Era
mereu nervos și agitat iar din cauza reacțiilor lui deseori era legat de mâini,
imobilizat. La vîrsta de aproximativ 11 ani, David este luat acasă, în familia naturală.
Însă ceea ce visase în orfelinat despre mirajul de a avea o familie, s-a
dovedit în scurt timp a fi un adevărat calvar. Era bătut atât de părinți cât și
de frații lui, care – culmea, nu fuseseră dați în plasament. Dacă la orfelinat
fusese obligat să meargă la școală și terminase cele 4 clase primare, întors în
sânul familiei i s-a interzis accesul la educație, ba mai mult, pe lângă că
încasa bătăi până la sânge, era trimis la cerșit și la furat prin curțile sau
pământurile sătenilor, în plină noapte.
Sătul de
chinurile trăite, David își ia lumea în cap și fuge de acasă. Și fiindcă tratamentul
pentru problemele lui mentale se terminase odată cu reîntoarcerea lui în
familie, David ajunge să nu mai discearnă realitatea din jurul lui.
“M-am urcat pe un tren și am plecat. Habar n-aveam unde merg dar fugeam de viața chinuită pe care
o trăiam acasă. Mi-am dorit mereu părinți adevărați care să aibă grijă de mine
și să mă educe astfel încât să ajung și eu un om ca voi, angajat undeva,
îmbrăcat frumos, cu casa mea. Am umblat prin toată țara, când mă prindeau
controlorii mă coborau la prima stație. Dormeam prin gări, prin parcuri și
mâncam din gunoaie resturi. Muream de frig iarna. Am fost și prin Constanța.
Eram un boschetar defect cu capul de care toată lumea își bătea joc”, povestește
David.
Consideră că a
suferit ca Isus pe cruce însă nu se victimizează, dimpotrivă. Crede că Dumnezeu
e bun, că a vazut câte a indurat de mic copil și că tot EL l-a ajutat să ajungă
la Adăpostul de noapte din subordinea Primăriei iar apoi la Asociația Stea. De
câțiva ani doarme la dăpostul de noapte și lucrează ocazional la vaci, oi,
capre, pe la țară. Dar nu are un loc de muncă constant tocmai din cauza
problemelor mentale de care suferă. “Nu pot să mă controlez mereu, mă enervez
foarte repede și vorbesc urât cu cei din jur. Apoi îmi pare rău dar nu prea mai
am ce face. Poate sunt defect și din cauză că am tot primit lovituri în cap”,
se scuză oarecum tânărul.
Atât la Adăpostul
de noapte cât și la Asociația Stea a învățat ca trebuie să respecte niște
reguli, că trebuie să-i respecte pe cei din jur, că nu vrea nimeni să-i facă
rău ci doar să-l ajute. De mai bine de un an , David a fost inclus în proiectul
de terapie prin horticultură, numit Grădina Stea. Îi place foarte mult ceea ce
face: să are, să semene, să taie iarba, să ude plantele.
„Am evoluat
foarte mult, lucrez cu plăcere, mi-ați întins o mână de ajutor și mi-aș dori să
vă ajut și eu”, spune David.
Și-a găsit un
sens în viață, și-a găsit o pasiune și poate în sfârșit vedea roadele muncii lui.
Legumele frumoase și gustoase din Gradina Stea și zâmbetele și felicitările
clienților atunci când David livrează coșuri la domiciliu.
0 Comments