vineri, 3 mai 2013

Jurnal al voluntarei SEV (Ylenia Perrottelli) la Satu Mare - Prima parte -



Cu o zi inainte de a ajunge la Satu Mare am fost cuprinsa de o teama ciudata pe care am simtit-o pana in momentul in care am pus piciorul in Centrul de zi al Asociatiei STEA.
Probabil aceasta senzatie a mea a fost generata de faptul ca cunosteam un fenomen trist, care de decenii caracterizeaza societatea romana. Cunoasteam acest fenomen indirect, din povestile unor persoane care au avut prilejul sa intre in contact cu tinerii fara adapost din Romania sau prin intermediul documentarelor difuzate in mass-media care subliniau faptul ca si clasa politica romana neaga existenta acestor probleme sau incearca sa le ascunda. Pe de alta parte societatea civila ramane indiferenta si ba mai mult, se face si ca nu observa aceste probleme.
Cand i-am cunoscut pe tinerii care vin la Centrul de zi al Asociatiei STEA acea teama a disparut fara sa-mi dau seama. Acum stiam ce aveam in fata mea: copii si tineri care zi de zi se lupta cu realitatea dura a vietii in care traiesc, insa sunt mereu pregatiti sa ofere afectiune si zambete celor care decid sa-i ajute si sa-i sustina in viata.
Acestia sunt tineri cu varste cuprinse intre 10 si 35 de ani, majoritatea dintre ei participand intens de ani de zile la activitatile care au loc in Centrul de zi. 90% dintre acestia sunt de etnie rroma. Provin din familii dezorganizate – in cazul in care au o familie – iar in trecut, in majoritatea cazurilor, au fost victime violentelor ori in familiile lor ori in vechile orfelinate. Este chiar cauza acestei realitati care a facut ca majoritatea acelor copii sa fuga din familii sau orfelinate la inceputul anilor ’90 si continua sa fuga si astazi, alegand sa traisca pe strazi.

M-au pus pe ganduri povestile Cristinei, directoarea Asociatiei STEA, despre politicile implementate in ultimii 25 de ani legate de orfelinate: de la introducerea in orfelinate care trebuiau sa faca fata numarului mare de nou-nascuti – din cauza legii care interzicea avorturile pe vremea lui Ceausescu – pana la inchiderea acelor orfelinate care erau numite “lagare”, care s-a intamplat putin inaite ca Romania sa intre in Uniunea Europeana. Copiii cu care Cristina a inceput sa lucreze in orfelinate, dupa ani de zile au disparut si nu au mai fost gasite nici macar rudeniile carora serviciile sociale le-au dat in grija copiii (unchi sau matusi, bunici cu care nu au mai avut niciodata vreo relatie si care, majoritatea dintre ei, treceau prin perioada de mari dificultati financiare).

Dupa indelungi cautari Cristina a reusit sa gaseasca cativa dintre copiii pe care i-a intalnit ani in urma in orfelinate: acum, casa lor era pe strada, dormeau sub poduri erau lihniti de foame si inghetati de frig.
Asa a luat nastere Asociatia STEA, care de ani de zile lupta impotriva discriminarii de care au parte tinerii fara adapost. Ei reprezinta teoretic “gunoiul” societatii si in plus, sunt si rromi.
Sa incerci sa integrezi in societate  si sa integrezi profesional acesti “invizibili” discriminati nu este un lucru usor.

Am ramas surprinsa si impresionata de rezultatele atinse de Asociatia STEA in decurs de cativa ani de activitate, in special in ceea ce priveste cresterea stimei de sine a acestor tineri si implicarea lor in activitati la Centrul de zi. Vor sa faca ceva, vor sa se faca vazuti, sa li se dea atentie, vor sa demonstreze ca au o valoare, sa fie integrati in societate.

In splendida Romanie, care din punctul meu de vedere a fost distrusa de politicile adoptate in ultimii 20 de ani, astazi salariul mediu se invarte in jurul a 250 de euro, dar costul vietii este extraordinar de mare, dat fiind faptul ca inflatia a atins maxime istorice in ultimii ani. De asemenea, criza actuala pune din ce in ce mai mult in risc viata acestor persoane care nu au beneficiat niciodata de drepturile elementare de care ceilalti cetateni beneficiaza.

Este o provocare dificila cea pe care Popica Onlus din Italia si Asociatia STEA au decis sa o accepte si este clar ca au facut-o fara sa se gandeasca la dificultatile de care se lovesc in munca cu tinerii pe care ii sustin si educa.

Cred oricum ca in cele 9 luni cat voi lucra in Satu Mare vom fi toti in masura sa infruntam realitatea cruda si sa punem pe picioare proiecte care sa ne ajute in atingerea obiectivelor pe care intentionam sa le ducem la bun-sfarsit in urmatoarea perioada de timp.
de Ylenia Perrottelli (voluntara SEV Popica Onus)

Niciun comentariu:

Program de formare în domeniul pedagogiilor digitale pentru profesioniști din centre de zi

  La sfârșitul lunii trecute am dat startul primului atelier de formare în domeniul pedagogiilor digitale organizat în cadrul proiectului “R...