luni, 21 martie 2022

COPII ȘI TINERI DIN MEDII SOCIALE DIFERITE, LA ACEEAȘI TABLĂ DE ȘAH


60 de copii și tineri dintre care 40 provenind din medii defavorizate din județele Satu Mare, Vaslui și Iași, continuă până în luna aprilie 2022 programul inovativ care combină antrenamentele și competițiile de șah cu activități de dezvoltare personală. Rezultatele obținute până în acest moment sunt remarcabile. La baza succesului stau experiențele prin care copiii câștigă la antrenamente și competiții, fapt care duce la creșterea stimei de sine și a motivației acestora.

"EduȘah empowerment și incluziune prin șah este un proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah GAMBIT Huși și finanțat prin programul „În stare de bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Scopul proiectului este creșterea incluziunii sociale a copiilor din comunitățile vulnerabile din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare și 5 localități din județele Vaslui și Iași, printr-un program inovativ de folosire a șahului ca instrument de empowerment care oferă unui grup de 60 de copii din medii sociale diferite, oportunități de dezvoltare a abilităților cognitive, emoționale și de interacțiune pozitivă prin sport.

De la începutul proiectului și până în acest moment 29 de copii și tineri au câștigat medalii la turneul de șah de la Putna, organizat la sfârșitul lunii ianuarie. Alți 10 copii au obținut premii la un campionat local iar o fetiță de 13 ani a făcut progresele cele mai rapide, reușind să se claseze pe primul loc la un concurs de șah organizat în județul vecin, la doar două luni de la începerea proiectului.

În prezent, copiii și tinerii incluși în proiect se antrenează pentru întâlnirea de la Satu Mare de la începutul lunii următoare, unde vor participa la aceeași tablă de șah cu alți copii din medii sociale diferite la Cupa EduȘah Satu Mare. Cu această ocazie, aceștia vor petrece un week-end împreună, participând la activități comune.

“Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, iar toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor. O educaţie separată ar duce la marginalizare şi discriminare, împiedicând formarea, împlinirea de sine şi afirmarea personalităţii. Beneficiile incluziunii sunt reciproce, dar majoritatea dintre noi n-a conștientizat încă acest lucru evident. Separarea ne limitează înţelegerea reciprocă. Familiaritatea şi toleranţa reduc frica şi respingerea, favorizând relaţii de comunicare şi colaborare în beneficiul tuturor. Incluziunea poate fi pusă în practică prin tehnici concrete de predare/învăţare şi adaptare curriculară individualizată, prin formarea şi dezvoltarea conştiinţei tuturor copiilor pentru acceptarea diversității de orice tip », a afirmat Cornel Ursan, instructor de șah în cadrul Asociației Clubul de Șah GAMBIT Huși.

Astfel, în contextul desfăşurării acestui proiect, prin strategii didactice bazate pe cooperare, antrenorii de şah au favorizat unele procese de interacţiune socială, diferenţele dintre copii fiind percepute ca modalităţi de îmbogăţire a practicii pedagogice, iar strategiile învăţării - ca modalităţi de abordare a diversităţii.

Un număr impresionant de studii ştiinţifice realizate de-a lungul anilor au probat potenţialul "jocului minţii" în dezvoltare capacităţilor mentale, aptitudinilor şi abilităților. Acest joc duce la dezvoltarea proceselor cognitive umane: îmbunătăţeşte memoria – jocul de şah este de aşa natură încât, aspectele vizuale ale jocului (configurarea pozițiilor, anticiparea mișcărilor, număratul etc.), au un impact puternic în zona creierului responsabilă cu memoria; dezvoltă logica – mulţi dintre jucătorii de şah intervievaţi au afirmat că în urma practicării acestui joc au constat că fac mai puţine greşeli în luarea unor decizii; observaţia şi analiza - jucătorii de şah devin mult mai conştienţi de detaliile şi nuanţele fiecărei poziţii. Aceştia trebuie să analizeze cu atenţie situaţia de pe tabla de şah, pentru a face calcule mentale bazate pe poziția observată și pe cunoașterea regulilor. Atât conştientizarea, cât şi analiza exersate în timpul jocului, devin transferabile şi în situaţiile întâlnite în viaţa de zi cu zi.

Informații suplimentare pot fi obținute de la dl. Ursan Cornel la telefon 0767-802.543 sau prin e-mail: cornelmariusursan@yahoo.com

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah Gambit Huși și finanțat prin programul „În stare de bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a programului „În stare de bine”.

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc
 
Citește mai mult

miercuri, 16 martie 2022

Redirecționează 3,5% din impozit pentru copiii vulnerabili!

 

Fie că participă la cursurile de robotică și/sau de șah organizate la Centrul de zi, fie că sunt incluși în programele de literație și numerație, fie că grădinăresc împreună cu echipa Stea, fie că descoperă meserii de viitor și oameni de succes care îi inspiră, fie că participă la competiții sau că merg în excursii și tabere, fie că fac sport și mișcare pentru un stil de viață sănătos, copiii vulnerabili de la Asociația Stea se bucură de aceste momente în care se simt prețuiți, respectați, iubiți și protejați.

Cu toate că o copilărie lipsită de griji este dreptul fiecărui copil din naștere, mediul în care trăiesc aceștia, sărăcia lucie și lipsa educației în familie dar și a perspectivelor de viitor fac ca ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă perioadă din viață să fie de fapt o luptă continuă pentru supraviețuire, fără siguranța zilei de mâine.

Dintre drepturile copilului, pe înțelesul lui, extrase de pe site-ul http://andpdca.gov.ro/w/drepturile-copilului/ subliniem dreptul la a fi tratat la fel cu toți ceilalți copii, indiferent de culoare, etnie, sex, limbă sau religie; dreptul la o educație potrivită aptitudinilor și abilităților fiecărui copil; dreptul la a nu fi obligat să muncească; dreptul la o locuință, la haine și mâncare sănătoasă etc.

Alătură-te și tu misiunii noastre și susține educația copiilor din mediile defavorizate prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Stea. E atât de simplu să faci bine!

                               
                             AJUT
Ă-NE SĂ LE DĂM O ȘANSĂ LA EDUCAȚIE!

 

Noi îți punem la dispoziție formularul, tu doar îl completezi și semnezi. Nu te costă nimic!

Persoană de contact – Diana Bretan, 0751909535, email: diana.bretan@asociatiasteasm.ro

sau te așteptăm direct la sediul nostru, Asociația Stea Bdul Octavian Goga nr.14, Satu Mare.

https://www.asociatiasteasm.ro/

 

Citește mai mult

marți, 15 martie 2022

Și mamele din comunitățile vulnerabile pot să-și împlinească visele

 

Tema abordată la activitatea de empowerment/dezvoltare personală le-a pus oarecum în dificultate în această săptămână pe mamele de la Centrul de zi al Asociației Stea. Proiectarea în viitor necesită un mare efort de imaginație însă scopul este acela de a le pune în mișcare pentru a putea experimenta schimbarea pe care o doresc în viața lor.

Asistentul social Diana Săvianu a provocat doamnele să vorbească despre visele lor din perioada copilăriei sau adolescenței și despre ceea ce-și doresc ele pentru viitor.

Gabriela (49 de ani) și-a amintit că i-ar fi plăcut să devină doctor, însă sărăcia și lipsa interesului pentru școală au făcut imposibilă realizarea acestui vis. S-a căsătorit devreme și a devenit mamă tânără iar de atunci are grijă de familie. Acum își dorește să aibă un loc de muncă stabil ca și femeie de servici și să-și ajute în continuare copiii și nepoții.

Aniko (44 de ani) a fost de mică atrasă de coafuri și de aranjarea părului. Lipsa educației și a unui model de urmat în comunitatea în care a crescut au făcut-o să renunțe la a-și îndeplini această dorință. Și-a crescut copiii și a început să muncească ca și sezonier în străinătate din 2019, alături de soțul ei. Visul ei pentru viitor este să muncească în continuare ăn străinătate și să contribuie și ea la creșterea nivelului de trai al familiei.

Rita (49 de ani) își dorește să învețe să gătească mai diversificat pentru familia ei numeroasă dar mai ales să facă prăjituri. Nu a umblat la școală când a fost copil și s-a căsătorit la 18 ani, devenind mamă iar apoi bunică. Acum întâmpină greutăți când vine vorba de a scrie sau citi rețete dar își dorește să devină tot mai bună pe partea de gătit. Asistentul social i-a sugerat să urmărească filmulețele de pe canalul youtube unde rețetele sunt prezentate pas cu pas foarte explicit.

Veronica (34 de ani) nu s-a gândit niciodată ce meserie ar fi vrut să aibă pentru că nu a întrebat-o nimeni. Marele ei regret este că părinții nu au trimis-o la școală. Totuși speră să se angajeze ca și ajutor bucătar și să învețe să gătească.

“Noi încurajăm tinerii și mamele să-și facă planuri de viitor cât mai ambițioase și credem în ei, în forțele lor. Desigur că este nevoie de multă muncă pe partea de dezvoltare personală însă este important ca ei să  înțeleagă că alegerile potrivite făcute astăzi vor schimba ziua de mâine", Diana Săvianu.

Citește mai mult

duminică, 6 martie 2022

Convoi cu ajutoare din Franța pentru ucrainieni

 

        Mobilizare exemplară pentru vecinii noștri aflați în război a avut loc în acest week-end la Satu Mare. Organizația Emmaus Rodez a organizat în timp record o strângere de alimente, medicamente, produse de igienă și îmbrăcăminte în Franța iar un convoi de 7 camioane și 16 francezi au ajuns sâmbătă seara la Micula.

        Asociația Stea în parteneriat cu Uniunea Ucrainienilor Micula au coordonat expedierea ajutoarelor până în Ucraina prin Vama Halmeu, organizată în cursul zilei de ieri.

        Grupului de francezi li s-au alăturat voluntarii Asociației Stea care au petrecut întreaga zi ajutând la transportul donațiilor, voluntari cărora Asociația Stea le mulțumește din suflet pentru ajutorul acordat.

       Donațiile urmează să fie distribuite pe întregul teritoriu al Ucrainei, în zonele cele mai grav afectate de război, iar membrii și voluntarii Uniunii Ucrainienilor Micula fac eforturi supraomenești să contribuie la asigurarea ajutoarelor umanitare, solicitând în continuare sprijin din partea tuturor.

Citește mai mult

joi, 27 ianuarie 2022

SATU MARE REPREZENTAT CU BRIO LA „CUPA INCLUZIUNII PRIN ȘAH 2022”

În acest sfârșit de săptămână a avut loc la Putna, județul Suceava, o puternică competiție regională de șah organizată de Clubul de Șah Gambit Huși în cadrul proiectului “EduȘah empowerment și incluziune prin șah” cu participarea a 120 de copii șahiști din regiunea de nord a țării. Județul Satu Mare a fost reprezentat de o echipă compusă din 20 de copii care participă la antrenamente de șah în cadrul Asociației Stea sub îndrumarea antrenorului Mircea Sălăjan. Dintre aceștia 12 s-au întors acasă cu premii.
  
„Cupa incluziunii prin șah – ediția 2022” a avut ca scop principal să ofere participanților oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copii provenind din diferite medii sociale, promovând solidaritatea și incluziunea socială a celor aflați în dificultate. 40 dintre participanți au fost copii proveniți din medii vulnerabile din județele Iași, Vaslui și Satu Mare care din octombrie 2021 încoace sunt implicați în programul de dezvoltare personală prin șah derulat în cadrul proiectului mai sus menționat.

În cadrul acestui eveniment, copiii au avut ocazia să concureze împreună cu alți copii șahiști veniți din localități aflate în zona Bucovinei. Jocul de șah a oferit și de această dată importante oportunități de a-și pune în valoare cunoștințele și abilitățile cognitive, exersând strategiile învățate la antrenamentele de șah, dar și abilitățile de comunicare și relaționare, în spiritul de fair-play specific acestui sport al minții.

Copiii de la Satu Mare au reșit să obțină 12 premii după cum urmează :


Locul I și premiu special, U14, băieți

Locul II și premiu special, U14, fete

Locul II și premiu special, U14, băieți

Locul II,  > 14, fete

Locul II,  > 14, băieți

Locul III și premiu special, U12, băieți

Locul III, > 14, fete

Locul IV, > 14 fete

Locul I, începători, băieți

Locul II, începători, fete

Locul III, începători, fete

Locul III, începători, băieți

Totodată, în clasamentul general al turneului, 3 dintre sportivii sătmăreni s-au clasat printre primii 10 cei mai buni șahiști, un rezultat deosebit având în vedere faptul că la competiție au participat și sportivi de perfornanță cu ani buni de experiență.  

Și sportivii de la Asociația Clubul de Șah Gambit Huși au obținut o mulțime de premii câștigând trofeul la general pentru ambele secțiuni OPEN A și B prin cele două fete de aur Ursan Elena și Dumitriu Iasmina. De asemenea au obținut pe categorii un număr de 6 cupe - medalii de aur, 3 medalii de argint și 6 medalii de bronz.  Din cei 20 copii un număr de 17 au urcat pe podium.


O performan
ță deosebită este cea a Adrianei, 13 ani, din Satu Mare, care deși a început să joace șah abia din luna octombrie a anului trecut, a reușit săștige locul II la categoria U14 și locul 5 în clasamentul general la fete. A fost un eveniment care va rămâne pentru mult timp întipărit în mintea și sufletul copiilor, așa cum ne mărturisește chiar ea: „Acest turneu a fost pentru mine cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o vreodată. La început am avut mari emoții, dar pe măsură ce am văzut că reușesc să câștig o rundă și încă o rundă, am văzut că pot, chiar mai mult decât credeam și am prins curaj. M-am simțit foarte bine împreună cu noii mei prieteni pe care i-am cunoscut în tabăra de șah”.

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah Gambit Huși și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a programului „În stare de bine”.

***** 

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc


 

 

Citește mai mult