luni, 15 februarie 2021

Învățăm să grădinărim

                           “O grădină umple mai mult decât o masă, ea umple întreg sufletul

     Astăzi, 15 februarie, am dat startul activităților de grădinărit cu copiii din comunitatea din Sătmărel, la centrul de zi al Asociației Stea. 

     De ce grădinărit? Experiența și rezultatele fantastice obținute cu beneficiarii Asociației Stea de-a lungul anilor cu terapia prin horticultură ne-au determinat să includem grădinăritul și în proiectul derulat în parteneriat cu Pirita Children Baia Mare prin care 48 de copii împreună cu familiile lor au acces până în luna aprilie a acestui an la un program educațional special conceput pentru îmbunătățirea sănătății lor.
     Și pentru că horticultura ne dă o STARE DE BINE, pe lângă toate celelalte efecte benefice (reducerea stresului, dezvoltarea atenției, stimularea activității creierului, îmbunătățirea rezistenței și a respirației), munca cu solul și cu plantele ne aduce mai aproape de natură și ne învață grija, răbdarea, atenția, speranța și încrederea de sine.

     Teoria e interesantă dar practica ne-a captat toată atenția: grădinile sandwish de astăzi au fost realizate cu multă pasiune și implicare. Evident, învățând lucruri noi și experimentând, vom ajunge la rezultate. Dar suntem pe drumul cel bun!

#instaredebine #kaufland #fdsc #implicareafacediferenta

 

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.


0 Comments