În perioada 5 –
25 august 2017, 9 copii proveniți din mediile sărace din Satu Mare, împreună cu
doi însoțitori de la Asociația Stea, au participat la tabăra internațională din
Franța, Copain du monde (Prietenii lumii), organizată de ONG-uri partenere ale
Asociației Stea. 
         Localitatea
Gravelines a găzduit și în acest an tabăra care a reunit peste 280 de copii
proveniți din toate colțurile lumii. Au fost trei săptămâni pline de activități
artistice, culturale, sportive și educative, zile în care copiii prezenți au
avut parte de momente de neuitat: excursie la Disney Land, excursie în Belgia,
croazieră pe Sena, cadouri, prietenii, schimburi culturale etc.
         Scopul acestui
eveniment este acela de a reuni sub sigla prieteniei, copiii care trăiesc în
sărăcie, urmărindu-se susținerea motivației pentru incluziunea socială dar și
dezvoltarea abilităților de viață.
“Cei 9 copii din Satu Mare care
au participat la această tabără au avut o prezență bună la școală, în ciuda
posibilităților materiale și a condițiilor în care trăiesc. În plus, aceștia au
fost prezenți cel mai des la activitățile organizate după-masa la centrul de zi
al Asociației Stea. Această călătorie a fost o recompensă pentru implicarea lor
de-a lungul anului școlar 2016-2017. A fost o experiență de neuitat pentru ei, poate
unică în viață, căci ei trăiesc marginalizați, în condiții grele, iar acum, timp de 3
săptămâni, s-au bucurat din plin de posibilitatea de a vedea lucruri și locuri
minunate, de a lega prietenii cu copii de alte naționalități, de a avea mancare
și dulciuri la discreție”, a afirmat asistentul social Diana Tarța.
 
 
0 Comments