Ceea ce a pornit
de la o idee, s-a transformat într un vis împlinit: Grădina Stea, un proiect
ambițios, curajos și totodată extrem de frumos.
Cu ajutorul
Primăriei Satu Mare, care ne-a pus la dispoziție terenul din Curtuiuș cu sprijinul
angajaților prin proiect, al echipei Stea și al tuturor voluntarilor care au
depus mari eforturi pentru a realiza acest vis, cu ajutorul instituțiilor
publice și private care au contribuit la buna desfășurare a activității de
gradinărit și, nu în ultimul rând, cu suportul și prin munca constantă și
asiduă a tinerilor beneficiari ai Centrului de zi Stea, astăzi putem spune că
suntem mândri să avem o grădină superbă, unde zi de zi, tineri proveniți din
mediul străzii și din zone defavorizate, muncesc cu pasiune, dezvoltându-și
abilitățile de viață, formându-și competențe profesionale în domeniul
agriculturii etc.
Și așa cum
Grădina Stea devine din ce în ce mai frumoasă și mai rodnică, tot așa și
numărul voluntarilor din comunitatea sătmăreană se mărește, aceștia dorind să
ajute echipa dar și să contribuie la dezvoltarea activității de grădinărit,
alături de tinerii beneficiari ai Asociației Stea.
Pentru suportul
și munca lor, noi le mulțumim din suflet!
0 Comments