marți, 17 iunie 2014

Caravana EDUCALTERNATIVA te asteapta in Centrul Nou




               Maine, 18 iunie 2014, între orele 14.00 -16.30, Asociaţia Stea aşteaptă sătmărenii, mici si mari, in Pasajul Corneliu Coposu, la un program interactiv de activităţi ale Caravanei "Educalternativa" pregătit în mod special pentru cei mici cu ajutorul voluntarilor din Franta si Italia.
                De asemenea, echipa STEA va oferi informatii celor care vor sa devina voluntari si sa dea o mana de ajutor la actiunile educative desfasurate in mediile sarace ale orasului.
Această acţiune se derulează în cadrul proiectului “Educaţie pentru viitor”, „Educaţie pentru viitor” care are ca scop susţinerea educaţiei timpurii, a integrării în sistemul educativ şi a dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor din medii defavorizate din municipiul Satu Mare. Proiectul, iniţiat şi coordonat de Andrei Henciu, angajat Orange,  a fost selectat în cadrul concursului „Susţine un ONG” organizat de Fundaţia Orange, ce oferă anual fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţii Orange România, program ce a oferit în 2014 finanţări de peste 125.000 lei.

              Activitatea Caravanei "Educalternativa", combinată cu servicii sociale şi programe educative complexe desfăşurate în cadrul centrului de zi al Asociaţiei Stea contribuie la dezvoltarea de cunoştinţe şi abilităţi în rândul copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate, reducând astfel decalajele educaţionale generate de lipsa stimulării în mediul familial şi de neasumarea adecvată a rolurilor parentale, care există între aceştia şi ceilalţi copii şi tineri din comunitate. De asemenea, activităţile proiectului se axează pe influenţarea pozitivă a atitudinii părinţilor faţă de viitor reducând lipsa de perspective specifică mediului defavorizat în care trăiesc, dezvoltându-le cunoştinţele şi abilităţile şi determinându-i să susţină educaţia copiilor lor şi să facă paşi importanţi spre incluziunea socială.

Despre Asociaţia STEA

Asociaţia STEA este o organizavie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a carei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecarui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociatia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.



Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange România este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Fundaţia Orange desfăşoară proiecte de educaţie, cultură, sănătate şi integrare socială în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vedere, ajutându-le să comunice şi să relaționeze, pentru a se integra în societate şi pentru a trăi mai bine. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi http://www.fundatiaorange.ro/.

Niciun comentariu:

Mirela Molnar de la Asociația Stea a obținut premiul I pentru asistentul social al anului, categoria incluziune socială – economie socială

  Ateneul Român a găzduit luni seara Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, ediția a VII-a, a cărei gazdă a fost Andreea Marin. ...