Joi dupa-masa,
copiii si tinerii Asociatiei STEA au oferit un spectacol de teatru emotionant.
Dupa indelungi repetitii, sub indrumarea actritei Adriana Vaida de la Teatrul
de Nord, prestatia beneficiarilor Stea a adus lacrimi pe chipurile
spectatorilor.
Piesa
de teatru, scrisa de catre echipa Stea impreuna cu beneficiarii sai, a fost jucata
chiar de acesti copii si tineri care s-au nascut, au crescut sau pur si simplu
au ajuns in strada din cauza unor evenimente nefavorabile. Piesa, intitulata
sugestiv
“Viata in strada” prezinta experienta de viata, emotiile si dorintele
lor.
“Locatia
a fost aleasa tocmai intr-o cladire parasita deoarece acolo se pot regasi cel
mai bine, este mediul lor. Totodata, centrala termica dezafectata in care a
fost jucata piesa, cea din Micro 15, a fost aleasa deoarece acolo vom face un
centru de zi, Sfanta Tatiana, pentru care exista deja proiect, asteptam doar
dupa aprobari ca sa putem sa demaram ceea ce ne-am propus”, a afirmat Olimpia
Silaghi, reprezentanta Asociatiei “Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului”,
partener al Asociatiei STEA la acest eveniment.
Spectacolul face parte din proiectul de
promovare a valorilor civice in comunitatile din Satu Mare si Madaras, finantat
de organizatiile franceze La Voix de l’Enfant si Solidarite Enfance Roumanie,
implementat de Asociatia STEA in parteneriat cu Primaria Ardud si Primaria Satu
Mare.
0 Comments