vineri, 16 decembrie 2011

Un gest de solidaritate din partea copiilor de la Şcoala cu clasele I - VIII Păuleşti


Ieri, copiii şi tinerii străzii de la centrul nostru de zi au primit o vizită deosebită. Este vorba de un grup de 15 copii de la Şcoala generală din Păuleşti, însoţiţi de consilierul şcolar Maier Francisc, care au venit să colinde Asociaţia Stea şi să împartă cadouri copiilor şi tinerilor noştri.
Elevi in clasele a III-a, a IV-a şi a VI-a, copiii din Păuleşti, s-au pregătit cu mult sârg pentru acest eveniment. Ei au făcut desene şi au adunat bani pentru a cumpăra dulciuri, haine şi jucării pentru semenii lor care nu au avut şansa de a se naşte într-o familie iubitoare care să-i educe şi să-i sprijine.
Copiii şi tinerii străzii de la centrul de zi au fost foarte surprinşi să-i vadă pe elevi, mai ales având în vedere că aceasta a fost prima ocazie din această lună când au primit cadouri. Spre deosebire de alţi ani, anul acesta, de Moş Nicolae, copiii şi tinerii străzii nu au primit daruri materiale ci au avut ocazia să simtă bucuria de a dărui prin acţiunea de împărţire a unor felicitări 3D şi beţişoare decorate de ei înşişi în cadrul aterielelor de creaţie realizate la centrul de zi, oferite trecătorilor din zona unde se află Asociaţia Stea în data de 5 decembrie.
Şi totuşi, bucuria de a primi cadouri este greu de egalat de altceva, astfel încât gestul elevilor de la Păuleşti a adus bucurie mare în sufletele copiilor şi tinerilor noştri. Întâlnirea dintre ei a fost plină de emoţie. Ambele grupuri au cântat colinzi străduindu-se să-şi arate talentul, după care elevii au împărţit darurile aduse.
Mulţumim pe această cale, elevilor, părinţilor şi familiilor lor, conducerii Şcolii cu clasele I – VIII Păuleşti şi nu în ultimul rând, consilierului şcolar, Maier Francisc care îi învaţă de mici pe aceşti copii o lecţie de viaţă extrem de utilă, cea a solidarităţii faţă de persoanele află în dificultate şi a responsabilităţii sociale, a implicării pentru promovarea incluziunii sociale a persoanelor care au nevoie de sprijin pentru ca şi acestea să devină parte activă a comunităţii noastre.

Acţiunea elevilor de la şcoala din Păuleşti este un model de implicare socială care merită să fie promovat, o activitate de educaţie civică care contribuie la dezvoltarea unei atituini pro-active la aceşti elevi care învaţă cât de uşor este să aduci o mică contribuţie pentru a schimba ceva ce nu îţi place în jurul tău. Suntem convinşi că aceşti elevi reprezintă voluntarii de mâine care vor duce mai departe viziunea asociaţiei noastre pentru o societate unde drepturile fiecărui copil şi tânăr sunt respectate având condiţiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă.

0 Comments