Încheiere derulare proiect – “Atelier ocupaţional pentru sprijinirea incluziunii copiilor si tinerilor străzii”
Asociaţia Stea anunţă finalizarea proiectului intitulat „Atelier ocupaţional pentru sprijinirea incluziunii copiilor si tinerilor străzii” derulat la Satu Mare în perioada 1 iulie 2010 – 30 iunie 2011, proiect co-finanţat de către Fundaţia Soros România, prin intermediul programului “Fondul de Urgenţă”, Consiliul Local Satu Mare prin intermediul SPAS Satu Mare şi asociaţiile Popica Onlus din Italia şi Croire Que Tout Est Possible din Franţa.
Acest proiect face parte dintr-un amplu program inţiat în primavara anului 2009 numit „StradAlternativa”, condus de Asociaţia Stea, Popica Onlus din Italia şi Solidarite Enfance Roumanie din Franţa, care urmăreşte sprjinirea unei graduale integrări sociale a copiilor şi tinerilor străzii printr-un mecanism complex de intervenţie socială ce cuprinde 3 etape : contactul stradal prin unitatea mobilă, centrul de zi şi locuinţa protejată.
Proiectul „Atelier ocupaţional pentru sprijinirea incluziunii copiilor si tinerilor străzii” s-a adresat beneficiarilor din centrul de zi al asociaţiei şi a celor din locuinţa protejată urmărind pe de o parte diminuarea decalajelor în domeniul educaţiei, dezvoltăriii abilităţilor de viaţă, informarii, orientarii şi incluziunii sociale între copiii şi tinerii strazii din Satu Mare şi cei din comunitatea locală şi pe de altă parte dezvoltarea competenţelor echipei Asociaţiei Stea de realizare de programe de consiliere şi terapie ocupaţională care să determine dezvoltarea abilităţilor beneficiarilor, creşterea stimei de sine şi a motivaţiei pentru incluziune socială.
Pe parcursul celor 12 luni de implementare a proiectului, un număr total de 64 de copii şi tineri ai străzii din Satu Mare cu vârste între 7 şi 35 de ani au beneficiat de servicii sociale, educaţionale şi medicale direcţionate pe 4 mari domenii : igienă, sănătate şi reducerea riscurilor de transmitere a bolilor cu transmitere sexuală şi a virusului hepatitei B; alfabetizare şi dezoltarea deprinderilor de matematice de bază; dezvoltarea abilităţilor de integrare în câmpul muncii şi formarea competenţelor profesionale în meseria de impletitor nuiele şi alte meşteşuguri.
Majoritatea activităţilor directe cu beneficiarii în cadrul proiectului s-au desfăşurat la centrul de zi al Asociaţiei Stea din Satu Mare cu un program de 4 ore şi jumătate pe zi luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 14.30. Programul zilnic pe perioada de funcţionare a centrului de zi a cuprins următoarele momente principale : activităţi practice de igienă, activităţi de alfabetizare / activităţi de socializare, activităţi de consiliere de grup / activităţi de instruire în tehnici meşteşugăreşti, masă, activităţi de consiliere individuală / activităţi de socializare şi animaţie socio-educativă. Activitatile educative au fost realizate după un plan de acţiune având următoarea structură : consiliere de grup în domeniul igienei şi sănătăţii - de două ori pe săptămână, instruire pentru formarea de deprinderi de lucru folosind tehnici meşteşugăreşti - o dată pe săptămână până în luna februarie inclusiv / activităţi de terapie ocupaţională în atelierul meşteşugăresc – de 2 până la 4 ori pe săptămână în perioada martie - iunie, consiliere de grup în domeniul integrării profesionale - o dată pe săptămână, consiliere de grup pe teme de educaţie sexuală - o dată pe săptămână. De asemenea în funcţie de cerinţe şi de nevoile exprimate de către copii şi tineri, echipa educativă a realizat zilnic activităţi de consiliere individuală cu aceştia.
Cu sprijinul domnului doctor Micul Nicolae Sorin, partener al asociaţiei în calitate de preşedinte al asociaţiei GIR Satu Mare, copiii şi tinerii implicaţi în proiect au beneficiat de servicii medicale de bază fiind consultaţi cel puţin o dată pe semestru, au primit tratament, în caz de nevoie, pentru diferitele afecţiuni de care au suferit, iar 17 dintre ei au primit vaccin anti-hepatită B, antigripal şi alte maladii transmisibile, reducându-se astfel riscurile de transmitere a unor boli grave în comunitate.
În parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din Satu Mare, beneficiarii proiectului au fost consiliaţi de către specialiştii centrului în vederea informării şi sensibilizării lor cu privire la efectele nocive ale drogurilor asupra sănătăţii şi alternative de a reduce şi chiar de a renunţa la droguri.
În parteneriat cu asociaţia Solidarite Enfance Roumanie, organizaţie care pune la dispoziţie Asociaţiei Stea spaţiul în care funcţionează centrul de zi, 17 dintre copiii şi tinerii, beneficiari proiectului, au avut oportunitatea de a pune în practică abilităţile şi cunoştinţele dobândite în cadrul activităţilor educaţionale, participând la tabere organizate în judeţul Satu Mare de către voluntari francezi de la liceul Franklin din Paris. Pe lângă faptul că au reprezentat adevărate cure de dezintoxicare având în vedere regula de bază privind interzicerea consumului de alcool şi droguri, taberele au fost prin excelenţă mijloace de educaţie pentru igienă şi sănătate, copiii şi tinerii participanţi fiind responsabilizaţi să aplice şi acele reguli de igienă pe care în mod curent nu pot să le exerseze la centrul de zi.
Atelierul de terapie ocupaţională şi activităţile de instruire cu privire la tehnicile meşteşugăreşi şi au fost conduse de către formatori din cadrul partenerului nostru, Asociaţia Culturală Aranykapu, care ne-au sprijinit şi în acţiunile de promovare a rezultatelor muncii copiilor şi tinerilor străzii în comunitate. Astfel, în cadrul a două evenimente : Târgul de Crăciun (în perioada 20 – 23 decembrie 2010, desfăşurat pe una dintre străzile pietonale din centrul oraşului Satu Mare) şi expoziţia „MeşteşugArt – Potenţialul creator al copiilor şi tinerilor străzii” (în perioada 27 iunie – 3 iulie 2011, găzduită de Muzeul Judeţean din Satu Mare), am avut posibilitatea de a transmite mesaje nediscriminsare în comunitate faţă de copiii şi tinerii străzii, demonstând că aceştia sunt dornici să înveţe şi să evolueze şi au potenţial să muncească şi să se integreze în societate.
Având în vedere rezultatele deosebite obţinute la nivelul dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor străzii, a creşterii motivaţiei lor pentru schimbare prin implicarea în atelierul meşteşugăresc şi realizarea de obiecte artizanale cu un real potenţial de valorificare, Asociaţia Stea va continua acest tip de activitate urmărind ca pe termen mai lung să căutăm soluţii pentru a o dezvolta în cadrul unei întreprinderi sociale.
Asociaţia STEA este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecarui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociatia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.
Pentru mai multe detalii, va stam la dispozitie la telefon 0361-884330. Persoana de contact: Cristina-Maria Bala, Director, E-mail:
asociatiastea@gmail.com.
0 Comments