miercuri, 29 august 2018

ONG-urile și instituțiile sătmărene pregătesc împreună Festivalul Voluntariatului


Azi a avut loc la sediul centrului de zi al Asociației Stea prima reuniune comună din acest an a ONG-urilor și instituțiilor sătmărene care derulează programe de voluntariat, în vederea pregătirii ediției cu numărul 3 a Festivalului Voluntariatului.  Evenimentul, care începe să prindă tradiție în Satu Mare urmărește să promoveze voluntariatul ca o adevărată valoare, oferindu-le tinerilor oportunități de a descoperii multiplele posibilități de dezvoltare personală prin voluntariat și activități de educație nonformală care există pe plan local și județean în diferite domenii: social, tineret, protecția mediului, ecoturism, etc… Festivalul Voluntariatului este un eveniment public, prevăzut pentru data de 3 Octombrie 2018 și va fi precedat de o amplă campanie de promovare a voluntariatului și a educației nonformale în unitățile școlare ce se va desfășura în perioada 17 – 29 septembrie în 10 licee sătmărene. Astfel tinerii din Satu Mare vor avea multiple ocazii să interacționeze cu promotorii programelor de voluntariat având posibilitatea să aleagă ceea ce li se potrivește cel mai bine în funcție de interese și aptitudini. 

Reprezentanții celor 12 organizații și instituții prezenți la întâlnirea de azi au discutat despre strategia prin care tinerii vor fi sensibilizați să aprecieze voluntariatul la justa sa valoare de alternativă de dezvoltare personală accesibilă lor. Cunoștințele acumulate la școală și rezultatele bune la învățătură nu sunt suficiente pentru a asigura reușita în viață a tinerilor din ziua de azi. O serie de competențe cheie, vitale pentru succesul profesional, precum cele de leadearship, comunicare, lucru în echipă, negociere, și management de resurse, nu se dobândesc pe calea educației formale. Pentru a ajunge încrezători în sine, comunicativi, curajoși să-și pună ideile în practică, tinerii au nevoie de experiențe pozitive. Voluntariatul este o cale atât de simplă prin care ei pot să învețe în mod practic să devină oamenii de succes de mâine.
Asociația Stea invită în continuare toate organizațiile și instituțiile care au oferte de voluntariat pentru tinerii sătmăreni și care încă nu și-au manifestat interesul de a participa la Festivalul Voluntariatului, să se alăture echipei de pregătire. Acesta se dorește a fi un eveniment comun care pe de o parte să le ofere tinerilor cât mai multe alternative și pe de altă parte care să aibă un impact cât mai mare în direcția promovării voluntariatului.
Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului de tineret Voluntariat - resursă pentru comunitate 2018realizat de Asociația Stea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare și cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare.
Citește mai mult

marți, 14 august 2018

Oportunități part-time pentru cadre didactice și lucrător social


În cadrul unui nou parteneriat cu o importantă organizație internațională, Asociația Stea își dezvoltă intervenția menită să susțină incluziunea socială și economică a comunității marginalizate din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare. Una din principalele noastre axe de intervenție este consolidarea accesului la educație și a reușitei școlare a copiilor aflați în dificultate. În acest context, următoarele posturi noi sunt disponibile începând cu luna septembrie în cadrul echipei noastre:

Învățător / Institutor  – 6 posturi

Locație: Satu Mare, Centrul de zi Stea pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți

Program: part – time, 9 ore pe săptămână (3 zile x 3 ore)

Cerințe : absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării «Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar» sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările «învăţător» ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă; modulul psihopedagogic 3 ani; cadru didactic întro instituție de învățământ cu vechime de minim 2 ani; experiență de lucru cu copii provenind din medii defavorizate; atitudine nediscriminatoare, pasiune pentru educația copiilor, empatie, răbdare și capacitate ridicată de adaptare.

Scopul postului : Reducerea decalajelor în domeniul competențelor școlare (scris, citit, matematică, limba română, etc.) a copiilor din clasele primare proveniți din comunitatea marginalizată față de ceilalți copii.

Activități principale :

  • -       Evaluează nevoile individualizate de sprijin ale elevilor,
  • -       Construiește programe de recuperare (obiective, conținut, materiale didactice, metode de instruire) adaptate nevoilor acestora,
  • -       Realizează activități de alfabetizare, activități didactice de specialitate și sprijin la teme.
  • -       Evaluează progreselor copiilor
  • -       Revizuiește metodele și strategiile de învățare în raport cu progresul realizat de către elevi și dezvoltă strategii alternative de învățare

Profesor în învățământul gimnazial, specialitatea matematică – 1 post și specialitatea limba și literatura română – 1 post

Locație: Satu Mare

Program: part – time, 9 ore pe săptămână (3 zile x 3 ore)

Cerințe : studii superioare de specialitate; modulul psihopedagogic 3 ani; cadru didactic întro instituție de învățământ cu vechime de minim 2 ani; experiență de lucru cu copii provenind din medii defavorizate; atitudine nediscriminatoare, pasiune pentru educația copiilor, empatie, răbdare și capacitate ridicată de adaptare.

Scopul postului : Reducerea decalajelor în domeniul competențelor școlare (scris, citit, matematică, limba română, etc.) a copiilor de gimnaziu proveniți din comunitatea marginalizată față de ceilalți copii.

Activități principale :

  • -       Evaluează nevoile individualizate de sprijin ale elevilor
  • -       Construiește programe de recuperare (obiective, conținut, materiale didactice, metode de instruire) adaptate nevoilor acestora,
  • -       Realizează activități didactice de specialitate și sprijin la teme.
  • -       Evaluează progreselor copiilor
  • -       Revizuiește metodele și strategiile de învățare în raport cu progresul realizat de către elevi și dezvoltă strategii alternative de învățare


Lucrător social – 1 post

Locație: Satu Mare

Program: part – time, 15 ore pe săptămână

Cerințe : studii medii, aptitudini pedagogice in lucrul cu copiii, atitudine nediscriminatorie și flexibilitate în metodele de abordare a copiilor, bune abilități de comunicare și negociere, responsabilitate, conduită etică impecabilă, empatie, permis de conducere categoria B.

Scopul postului : Prevenirea abandonului școlar, reducerea numărului de absențe nemotivate de la școală a copiilor cu vârste între 6 și 14 ani din comunitatea marginalizată din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare și creșterea implicării părinților acestora în aspectele ce țin de accesul la educație și reușita școlară a copiilor lor.

Activități principale :
  • Sprijină pregătirea pentru școală și asigură în fiecare dimineață însoțirea copiilor de vârstă școlară (6-14 ani) din comunitatea marginalizată din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare până la școala din cartier
  • Monitorizează și încurajează prezența elevilor la orele de curs și la programele socio-educative furnizate de Asociația Stea
  • Identifică familiile în care adulții nu își asumă în mod corespunzător rolul de a trezi copiii și de a-i pregăti pentru școală, oferindu-le sprijin individualizat pentru îmbunătățirea gradului de răspuns la nevoile copiilor
  • Informează părinții cu privire la situația școlară a copiilor lor și le transmite acestora anunțurile importante legate de școală (ședințe cu părinții, informări pe diverse teme, etc...)
Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți o scrisoare de motivație și un CV Europass până la data de 24 august 2018, la adresa asociatiastea@gmail.com
Citește mai mult

vineri, 3 august 2018

Angajăm responsabil dezvoltare programe și relații publice


Prin intermediul unui nou parteneriat cu o importantă organizație internațională, asociația noastră își lărgește echipa și își dinamizează activitatea. În acest context căutăm o persoană responsabilă cu dezvoltarea programelor noastre. După etapa de formare pe care v-o propunem, vă veți alătura unei echipe internaționale de profesioniști dinamici și motivați. În plus, în îndeplinirea sarcinilor dumneavoastră veți avea o legătură strânsă cu diferitele servicii ale partenerilor noștri străini a căror expertiză și experiență vă vor ajuta să vă îndepliniți misiunile descrise mai jos având ocazia de a vă dezvolta abilitățile și competențele profesionale.
Locație: Satu Mare
Program: full – time, 40 ore pe săptămână

Cerințe:
Nivel de studii: Facultate cu profil de Comunicare / Marketing / Jurnalism / Business / CSR
Experiență: Minim 1 an într-unul din domeniile mai sus-menționate
Cunoașterea limbii engleze, nivel avansat (oral și scris)
Permis de conducere categoria B
Capacități excelente de comunicare și relaționare pentru construirea relațiilor durabile cu partenerii, sposorii și susținătorii organizației
Bune abilități organizatorice și de management a resurselor necesare dezvoltării programelor asociației
Disponibilitate pentru deplasări în țară și în străinătate
Experiența de voluntariat sau colaborarea în domeniul ONG constituie un avantaj
Cunoașterea limbii franceze constituie un avantaj

Sarcini :

Sub directa coordonare a directorului asociației veți fi responsabil de dezvoltarea și managementul unor dintre cele mai importante resurse necesare programelor Asociației Stea:
- dezvoltarea parteneriatelor solide la nivel local, național și internațional în concordanță cu strategia organizației. Veți îndeplini această misiune cultivând și lărgind rețeaua de parteneri a asociației, deplasându-vă în țară și în străinătate pentru a ne reprezenta, dar și asigurând managementul relațiilor publice și dezvoltarea comunicării externe (crearea și managementul instrumentelor de comunicare, relaționarea cu mass-media și cu partenerii, organizarea de evenimente și participarea la diverse reuniuni, conferințe, etc…)
- dezvoltarea resurselor financiare pentru realizarea acțiunilor noastre. Veți îndeplini această misiune cultivând relațiile cu sponsorii, donatorii și partenerii asociației, dezvoltând strategia noastră de strângere de fonduri și explorând oportunități noi de a atrage resurse pentru programele Asociației Stea
- managementul și dezvoltarea anumitor resurse umane suport care susțin munca echipei salariate a organizației. Veți îndeplini această misiune coordonând voluntarii români și străini implicați în programele asociației, în derularea de campanii și acțiuni punctuale împreună cu Asociația Stea.

Profil :
Spirit de inițiativă, dinamism, centrare pe soluții și capacitate ridicată de implementare a acestora
Empatie și motivație pentru a susține cauza educației și a incluziunii sociale a persoanelor marginalizate
Foarte bun comunicator și negociator, având capacitatea de a stabili relații durabile cu diverși interlocutori
Implicare, atitudine pro-activă, asumare de responsabilități și interes pentru calitatea muncii sale
Integritate și respectarea eticii profesionale
Adaptabilitate și interes pentru perfecționare continuă
Viziune strategică, planificare și bune capacități organizatorice

Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți o scrisoare de motivație și un CV, la adresa asociatiastea@gmail.com

Citește mai mult