marți, 24 iulie 2018

Continuăm cursurile de formare pentru tinerii voluntari




Azi am continuat atelierele de dezvoltare personală din cadrul cursului de formare pentru tinerii care au ales să devină voluntari la Asociația Stea. Printr-o serie de activități de educație nonformală cei 18 tineri prezenți azi au învățat diferite jocuri de cunoaștere specifice tehnicilor de animație socio-educativă. Am trecut apoi la un exercițiu de autocunoaștere ce le-a permis explorarea propriilor pucte forte. 


Tinerii au descoperit informații interesante despre principalele tipuri de roluri existente în cadrul unei echipe și care dintre acestea li se potrivesc lor cel mai bine în funcție de personalitatea fiecăruia.
 În partea a doua a atelierului, voluntarii străini le-au prezentat sătmărenilor 4 idei de mini-proiecte la care i-au invitat să se înscrie pentru a le realiza în grupuri mici până la finalul vacanței de vară : „Copiii au talent” – concurs artistic cu copii de la centrul de zi Stea, „Research team” – construirea unui ghid al animatorului socio-educativ la Asociația Stea; „Vive la Mamelade” – let’s have fun making jam; „Art&Communication team” – decorații pentru activități cu copiii și tinerii. 


După curs, o parte dintre voluntari au rămas la centrul de zi Stea pentru activitățile practice cu copiii asigurându-se că după activitățile de scris, citit și socotit realizate cu doamnele profesoare, copiii au parte și de jocuri și activități sportive care să-i motiveze să învețe cu drag. O zi plină de voie bună !

Cei interesați să se alăture voluntarilor noștri sunt așteptați la următorul atelier care va avea loc săptămâna viitoare marți, 31 iulie de la ora 10, in Satu Mare, B-ul Octavian Goga nr.14. Vom avea ocazia să aprofundăm subiectul muncii în echipă printr-o serie de exerciții și provocări practice.
Aceste activități pentru tineri sunt realizate în cadrul proiectului „Inspiraţie-Atitudine-Determinare” susținut de către Primăria Municipiului Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu.

0 Comments