miercuri, 19 mai 2021

„Biblioteca vie” – inspirație pentru parteneriate în domeniul educației

   




   32 de profesioniști de la 14 organizații non-guvernamentale și instituții din România s-au întâlnit ieri în mediul online la biblioteca vie organizată de Asociația Stea în parteneriat cu Școala de Valori, în cadrul programului de formare în domeniul pedagogiilor digitale organizat prin proiectul “Rețea de inovare socială pentru drepturile copiilor marginalizați: RISDEM’’.

      Invitații acestui eveniment au fost: Daniela Niste, directoare-adjunctă la Școala Gimnazială “Regman Daneș” (Mureș), care a inițiat construirea unui centru de zi pentru copii, facilitând finanțări private și a scăzut abandonul școlar la nivel gimnazial de la 50% la 20%; Paul Katz, președintele Asociației FAVOR din județul Bacău, care a reușit să creeze un ecosistem în jurul centrului de zi Curcubeu unde copiii din mediile vulnerabile au parte de educație, activități recreative, o masă caldă etc.; Ionela Pădure, licențiată în didactica Limbilor în Franța și doctorand la Sorbona, care se pregătește să pună bazele în țara noastră a unui Centru Popular de cercetare și documentare și Loredana Mihaly, profesoară de limba rromani și facilitator comunitar al Grupului de acțiune Baia Mare și membră a Asociației Young Roma Maramureș.


 Au  fost momente intense și pline de emoții iar membrii rețelei RISDEM au primit nu doar răspunsuri la întrebări ci și experiență practică și experiență de viață. Sentimentul că există soluții pentru orice situație cu care se confruntă fiecare în munca cu beneficiarii, în relațiile cu instituțiile publice (școală, autorități etc.) și cu sectorul privat (organizații, agenți economici etc.) a fost de-a dreptul reconfortant.

      “Am obosit să găsesc vinovați (Guvernul, primarul, părintele, Statul) și am spus STOP, voi căuta soluții. Nu am găsit rețeta magică, dar am evoluat de la an la an și punem în aplicare metodele care funcționează. Avem o absolventă a Liceului Pedagogic care provine dintr-o familie de analfabeți dintr-o comunitate de rromi, a refuzat locurile pentru rromi și s-a pregătit intens, acum este învățătoare”, a spus invitata Daniela Niste, câștigătoarea titlului de directorul de școală al anului 2020, oferit de către Asociația pentru Valori în Educație (AVE).

     “Învățătoarea îmi spunea Madonna. Mi se părea ciudat pentru că eu eram brunetă cu pielea închisă la culoare, ce legătură vedea femeia aia în mine cu vedeta blondă? Ulterior am înțeles sarcasmul și discriminarea. Copil fiind, mi-aduc aminte și acum ce am simțit, nu pot descrie în cuvinte”, a povestit Ionela Pădure, un exemplu de putere, perseverență și dorință de a reuși în viață.

       “Eram al doilea copil din cei 8, iar mama mea a decedat când aveam 10 ani. Tatăl meu, deși analfabet, era un om harnic și nu și-a pus niciodată problema ca noi, copiii, să abandonăm școala. N-a fost ușor pentru că în timp ce mergeam la școală, am preluat și rolul de mamă pentru frații mei mai mici. După alți 10 ani s-a dus și tata la îngeri, dar Dumnezeu a avut un plan pentru mine, iar ceea ce fac acum este darul pe care l-am primit de la viață, ne-a spus Loredana Mihaly, al treilea invitat al evenimentului. Ascensiunea ei a avut loc datorită cadrelor didactice dedicate și sufletiste care au susținut-o și i-au dat încrederea de care avea nevoie.

  Invitatul Paul Katz a ales să ajute copiii din județul Bacău unde a venit în anii 1999. 

De atunci a înființat o asociație, apoi un centru de zi, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Deși se lovește frecvent de probleme și situații dificile, invitatul nostru consideră că “puțin înseamnă mai mult decât nimic, iar dacă a ales acest drum în domeniul socialului, cu dragoste și încredere se pot face minuni”.

       
Proiectul « Rețea de inovare socială privind drepturile copiilor marginalizați: RISDEM » este realizat de către Asociația Stea
, cu sprijin financiar din partea Ambasadei Franței în România și Institutului Francez din România, fiind unul dintre proiectele laureate în cadrul concursului de proiecte, dedicat consolidării societății civile românești, dar și cu ajutor din partea partenerilor francezi, asociațiile Aide et Action, Grenoble Isère Roumanie și Solidarité Enfance Roumanie.

 

Niciun comentariu:

Mirela Molnar de la Asociația Stea a obținut premiul I pentru asistentul social al anului, categoria incluziune socială – economie socială

  Ateneul Român a găzduit luni seara Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, ediția a VII-a, a cărei gazdă a fost Andreea Marin. ...