sâmbătă, 30 martie 2019

Grădina Stea – un loc cu adevărat special


 
Grădina Stea nu este ceea ce ar putea părea la o primă vedere. Este mult mai mult decât o sursă de hrană sănătoasă pentru cei care înțeleg cât este de important să avem grijă ce mâncăm. Este un loc în care grija, nu doar pentru natură, ci și cea pentru om, face diferența !

Oamenii care îngrijesc Grădina Stea sunt cu toții deosebiți. Pe de o parte, cei aflați  încă în dificultate, sunt cei care au cea mai mare nevoie de ea, ca un element important de sprijin care îi ajută să se dezvolte. Ei sunt de apreciat pentru eforturile pe care le fac pentru a crește calitatea vieții copiilor și a familiilor lor. Ei nu stau degeaba, „să le pice ajutorul din cer”, ci participă activ la programul de terapie prin horticultură prin care învață să devină responsabili de propriul lor destin. Pe de altă parte, avem o echipă de oameni dedicați, educatori în adevăratul sens al cuvântului, care prin implicarea lor, reușesc „să mute munții”. Sunt oameni care și-au descoperit adevărata vocație, aceea de a schimba în bine destinele celor care au atât de mare nevoie de ajutor.

Este foarte ușor să condamni un om aflat în dificultate și să spui că este vina lui. Însă este nevoie de multă muncă, răbdare și iscusință să-l faci să ajungă să creadă în forțele proprii, să-și propună să-și schimbe viața în bine și să aibă tăria de a muncii în mod serios pentru a înfăptui pentru sine și familia lui schimbările necesare.

Activitatea care stă la baza Grădinii Stea s-a născut cu mai mulți ani în urmă, în perioada 2010 – 2012 din nevoia identificată de echipa educativă a Asociației Stea de a găsi un instrument prin care să susțină tinerii străzii din Satu Mare să iasă din cercul vicios al dependențelor. Treptat, printr-o intensă activitate experiențială și studiul unor modele de intervenție de succes de pe plan internațional, am ajuns să construim ceea ce am numit „program de terapie ocupațională prin horticultură”. Dezvoltarea acestuia a fost însă posibilă numai printr-o îmbinare de forțe care au susținut munca noastră: o finanțare prin granturile SEE 2009 – 2014[1]; un teren pus la dispoziție de către autoritatea locală a municipiului Satu Mare și sprijin metodologic, moral și financiar din partea partenerilor noștri francezi, asociațiile Grenoble Isère Roumanie și Solidarité Enfance Roumanie.

Rezultatele deosebite obținute prin acest proiect ne-au determinat în 2016, să facem un nou pas și anume, dezvoltarea programului de terapie prin horticultură cu înființarea unei activități de economie socială intitulată „Grădina Stea” care să permită valorificarea legumelor produse și realizarea de progrese în vederea autosuținerii sale. Pentru aceasta am obținut sprijin de la nivel național în cadrul programului „Țara lui Andrei”[2].

Scopul „Grădinii Stea” este unul dublu: pe de o parte să răspundă nevoii de legume produse respectând principiile agroecologiei, fără îngrășăminte și pesticide care dăunează pe termen lung sănătății și pe de altă parte să susțină incluziunea în muncă a persoanelor aflate în dificultate, oferindu-le un cadru protejat în care să-și dezvolte abilitățile de muncă.

Pe termen lung ne propunem să creștem productivitatea grădinii și să o dezvoltăm astfel încât să poată să asigure adevărate locuri de muncă celor care datorită problemelor sociale, au nevoie de o perioadă de învățare, până să fie capabili să respecte cerințele de pe piața convențională a locurilor de muncă. Nici un patron nu-și permite să-și piardă timpul și banii cu oameni care nu sunt suficient de responsabili și productivi. Adulții cu probleme sociale au însă nevoie de căi prin care să se dezvolte pentru că altfel, vor fi toată viața lor o povară pentru societate. O astfel de cale este oferită de către „Grădina Stea”, după un model al întreprinderilor de inserție care funcționează cu succes în multe țări din lume.

Dar până să ajungem acolo mai este nevoie de multă muncă, însă rezultate concrete cu adevărat remarcabile există deja. Vorbim de oamenii pe care Grădina Stea i-a ajutat să-și găsească un rost în viață și care au reușit să facă progrese importante. Unora dintre ei, putem afirma cu convingere că le-a salvat viața. Este și cazul lui Z.K., un tânăr ajuns de mic să trăiască pe străzi cu familia lui, care în urmă cu 6 ani ajunsese într-o stare atât de avansată de dependență de alcool și alte droguri încât, ne îngrozea perspectiva iminentă a morții sale. Ne amintim și acum cu cei mai vechi membrii din echipă, iernile în care în perioadele cu temperaturi extreme, ne duceam pe teren să distribuim o supă caldă oamenilor străzii. Când ajungeam în apropiere de locul unde trăia Z.K., pășeam cu groază, rugându-ne în gând să nu cumva să îl găsim înghețat. Datorită stării sale avansate de dependență, Z.K. refuza cu tărie orice fel de soluție de adăpost. Nu vom uita niciodată întâmplarea în care, într-una din zile, nici măcar nu am avut în ce să îi turnăm supa caldă din termosul cu care am venit. Lingura sa înghețase bocnă în singurul blid pe care îl avea în cabana lui improvizată de pe malul Someșului, și care acum era plină cu un strat gros de gheață. În mod voit Z.K. nu își făcea foc în colibă în momentele în care se droga, de frică să nu adoarmă și să ardă de viu. Simțeam o neputință dureroasă pentru un om de o politețe și un bun simț rar întâlnit, în aproape orice situație relaționam cu acesta.

Din fericire însă lucrurile s-au schimbat în bine în mod radical odată cu implicarea lui Z.K. în programul de terapie prin horticultură: tânărul deprimat, care nu mai avea nici un alt scop în viață decât acela de a face rost de bani pentru drogurile sale, a fost ajutat prin munca extraordinară a asistentei sociale responsabile de grădină, să descopere că și el este un om valoros, capabil de multe lucruri bune. Și așa, treptat, cu multe eforturi și multe perioade de recădere și iar luând-o de la capăt, dar fără a pierde niciodată speranța, Z.K. a ajuns să fie azi, un om pe picioarele sale, un tânăr care muncește cu normă întreagă la o firmă din oraș de mai bine de 6 luni. Visul lui este să-și cumpere o mică garsonieră pentru a-și putea întemeia o familie, să poată fi fericit. Și aceasta nu este deloc o speranță deșartă ci a devenit pentru Z.K. o forță interioară puternic mobilizatoare, ce credem noi, că i-a salvat viața și l-a ajutat până acum să economisească deja din salariul său aproape 20% din banii necesari pentru locuința visată. Z.K. a devenit un om cumpătat, responsabil, care are o șansă reală la o viață mai bună și care plătește taxe și impozite contribuind la bunul mers al comunității noastre.

Grădina Stea nu este încă o întreprindere socială profitabilă, capabilă să se autosusțină din vânzări, tocmai de aceea are nevoie de sprijin pentru a putea să meargă mai departe. Astăzi, ea este o parte importantă a unui alt proiect „Împreună pentru o viață mai bună”[3], care continuă munca de dezvoltare de până acum cu suținerea autorității și partenerilor locali și internaționali care au înțeles potențialul său uriaș de a transforma în bine viețile unor oameni cu mari probleme și nevoi de ajutor.

Prin intermediul acestui proiect, la îngrijirea Grădinii Stea participă două tipuri de beneficiari: părinți ai copiilor din comunitatea marginalizată din cartieurl Sătmărel al muncipiului Satu Mare și alți tineri/adulți aflați în dificultate, o parte fiind încă tineri ai străzii. Scopul nostru comun este incluziunea lor socială prin dezvoltarea cât mai rapidă a capacității lor de muncă. În paralel cu părinții lucrăm pe îmbunătățirea abilităților lor parentale și creșterea resurselor lor astfel încât să fie capabili să asigure un nivel de trai mai bun familiilor lor.

Suntem recunoscători tuturor celor ce susțin munca noastră și așteptăm cu drag doritorii să comande frumoasele coșuri de legume sănătoase, produse local prin tehnici agroecologice, proaspăt cu culese și livrate la client pe raza muncipiului Satu Mare. Mai multe detalii pe: gradinastea.ro



[1] Proiectul „Start pentru incluziune socială prin muncă”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Detalii pe: http://www.asociatiasteasm.ro/index.php?page=content&p=65&id=930&id_meniu=887

[2] Proiectul „Grădina Stea” a fost sponsorizat în perioada 2016 - 2017 de Fundația PACT cu suținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”. Detalii pe: http://www.asociatiasteasm.ro/index.php?page=content&p=65&id=1025&id_meniu=887


[3] Proiectul „Împreună pentru o viață mai bună” este implementat în perioada 2018 – 2019 de către Asociația Stea în parteneriat cu organizația internațională Aide et Action France (www.france.aide-et-action.org), Primăria Municipiului Satu Mare, Direcția de Asistență Socială Satu Mare, Școala Gimnazială Octavian Goga din Satu Mare și asociațiie Grenoble Isere Roumanie și Solidarite Enfance Roumanie din Franța.

0 Comments