marți, 14 decembrie 2010

VERNISAJ EXPOZIŢIE FOTOGRAFIE « Faţă în faţă cu drogurile »



Miercuri, 15 decembrie 2010 începând cu ora 16, la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie cu tematică antidrog: FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU DROGURILE.
Expoziţia de fotografie este parte integrantă a proiectului „Faţă în faţă cu drogurile” finanţat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin intermediul Programului european „Tineret în acţiune”, implementat în perioada martie 2010 – martie 2011.


Proiectul este o initiativa a unui grup informal de tineri satmareni, compus din 2 tineri de liceu din cadrul Colegiului National „Mihai Eminescu” si 2 tineri care activeaza in cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare si este coordonat de Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare in parteneriat cu Asociatia Stea Satu Mare.

În cadrul acestui proiect, pe parcursul a şase luni au fost organizate ateliere de creaţie fotografică, film de scurt metraj şi spot publicitar, ateliere ce au avut ca scop: sprijinirea tinerilor voluntari în formarea de competenţe şi abilităţi necesare realizării de materiale educative cu tematică antidrog.

Fotografiile expuse sunt realizate în cadrul atelierului de fotografie, sub îndrumarea şi coordonarea artistului ALEXANDRU ARDELEAN, de către şase tineri artişti sătmareni: ARDELEAN GABRIELA IOANA, AVRAM LORENA ANCA, CÂMPAN BEATRIX PUŞA, GYORFI HENRIETTA, NAGY BERNARD, VAIDA CĂTĂLIN VASILE.
Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor pînă în data de 31 decembrie 2010, la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti”, iar în perioada ianuarie-martie 2011 fotografiile vor fi expuse în liceele din municipiul Satu Mare.

Responsabil de proiect: Boca Ştefania, specialist educaţie CPECA SM, tel 0261-710900.
Citește mai mult