miercuri, 13 aprilie 2022

Conferință națională « Sportul – instrument puternic de empowerment și incluziune »

 


Asociația STEA în parteneriat cu Clubul Sportiv Gambit Huși și
Colegiul Național al Asistenților Sociali – Structura Teritorială Satu Mare are deosebita plăcere de a invita persoanele interesate, să participe în data de 20 aprilie 2022, ora 14.00,  la conferința națională online de lansare a ghidului metodologic al unui program inovativ de empowerment, dezvoltare personală și sprijin pentru incluziune prin șah. Acest eveniment de transfer de bune practici este dedicat atât antrenorilor de șah, cât și profesioniștilor din domeniul social care lucrează cu copii preșcolari și școlari în cadrul a diferite programe complementare cursurilor școlare, inclusiv a serviciilor sociale ce vizează susținerea incluziunii sociale a copiilor din medii defavorizate și combaterea discriminării.

Scopul conferinței este de a promova la nivel național un model de parteneriat între organizații din domeniul social și cluburi sportive de șah care, prin punerea în comun de know-how și resurse, creează excelente oportunități de dezvoltare personală și de interacțiune pozitivă prin sport între copii din medii sociale diferite, susținând empowermentul și incluziunea tuturor participanților.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah”, implementat în perioada 15 septembrie 2021 – 30 aprilie 2022 de către Asociația STEA în parteneriat cu Asociația Club de Șah Gambit Huși. Elementul central al proiectului îl reprezintă colaborarea dintre experții din Satu Mare cu o vastă experiență în domeniul social și specialiștii din Huși din domeniul șahului, într-un proces de construire și testare de metodologii și instrumente inovative de susținere a dezvoltării personale și a abilităților de viață a copiilor preșcolari și școlari, folosind ca element central potențialul enorm al jocului de șah de a stimula creșterea stimei de sine și dezvoltarea abilităților cognitive ale copiilor.

Timp de 7 luni, echipele de specialiști din cadrul celor 2 ONG-uri au lucrat în strânsă colaborare, reușind să creeze un program de empowerment prin șah, de a cărui implementare au beneficiat un număr de 60 de copii de vârstă școlară din județele Satu Mare, Iași și Vaslui, două treimi dintre aceștia fiind copii vulnerabili din comunități defavorizate. Programul constă din îmbinarea armonioasă a antrenamentelor de șah (realizate inclusiv cu copii care nu au mai jucat niciodată șah) cu activități de mindfulness, educație nonformală, consiliere de grup și o serie de activități complementare (competiții regionale de șah, tabere și antrenamente comune) ce au oferit valoroase oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copii proveniți din medii sociale diferite. Rezultatele înregistrate la copiii implicați în acest program sunt cu adevărat remarcabile atât în ceea ce privește dezvoltarea abilităților cognitive (atenție, logică, rezolvarea de probleme), cât și în ceea ce privește abilitățile emoționale și interpersonale (a-și recunoaște și a-și verbaliza emoțiile; a-și gestiona mai bine emoțiile; a-și identifica punctele forte și a reflecta asupra propriei persoane; a comunica eficient, a lucra în echipă; a identifica persoanele resursă din jurul său; a identifica motive de bucurie din viața sa; a exprima recunoștința, etc.).

În cadrul conferinței, profesioniștii din organizațiile implicate în proiect vor prezenta metodologia, tehnicile și instrumentele dezvoltate. De asemenea, vor evidenția rezultatele și concluziile experiențelor de implementare a programului de empowerment prin șah creat în cadrul acestui proiect, obținute la nivelul copiilor cu care s-a lucrat în organizațiile partenere și care au interacționat în cadrul activităților comune.

Participanții la conferință vor putea primi gratuit ghidul ce descrie metodologia și oferă modele ale principalelor instrumente create. Modelul propus oferă soluții practice pentru a contribui la atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă ODD.10. Inegalități reduse prin:

  • Dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru problemele comune de incluziune socială a comunităților defavorizate cu ajutorul sportului
  • Crearea de oportunități de reducere a lacunelor de dezvoltare a competențelor de viață pe care le au copiii aflați în dificultate față de alți copii
  • Utilizarea potențialului enorm de dezvoltare al șahului asupra copiilor, ca element central pe care se bazează un program de intervenție socială
  • Creșterea încrederii în sine și sprijinirea incluziunii sociale a copiilor din comunitățile marginalizate
  • Crearea de oportunități concrete pentru interacțiuni pozitive prin sport între membrii comunităților și persoanele vulnerabile, contribuind astfel la schimbarea mentalității ancorate în stereotipuri negative

Partea finală a evenimentului este dedicată unor schimburi de idei între participanții la conferință și echipa care a elaborat acest program despre posibilitățile de scalare, transfer și adaptare a acestuia la nevoile și constrângerile specifice altor copii, inclusiv celor din grupuri vulnerabile, ca serviciu ce susține dezvoltarea personală și incluziunea acestora.

Evenimentul va avea loc online, în data de 20 aprilie 2022 de la ora 14.00. Persoanele interesate sunt rugate să se înscrie până cel târziu în data de 19 aprilie 2022 ora 16.00, folosind următorul formular: https://forms.gle/9s3jspWFU9mWYVGR9. Persoanele înscrise vor primi e-mail cu link-ul de acces pentru eveniment în cursul zilei de 19 aprilie 2022. Participarea la conferință este gratuită. Evenimentul este în curs de avizare pentru ca asistenții sociali înscriși în CNASR să poată beneficia de 1 credit profesional. Informații suplimentare: Asociația STEA, persoana de contact Cristina Bala, manager proiect, tel: 0743174169.

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah Gambit Huși și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a programului „În stare de bine”.

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc

 

0 Comments