sâmbătă, 29 septembrie 2018

Final de proiect „Inspiraţie-Atitudine-Determinare”


Sfârșitul lunii septembrie marchează finalul proiectului „Inspiraţie-Atitudine-Determinare” susținut de către Primăria Municipiului Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu,  sursa unor frumoase experiențe de implicare a tinerilor sătmăreni în activităţi extra-curiculare şi extraşcolare ce au acţionat ca bariere de protecţie faţă de tentaţia consumului de droguri și le-au permis să-și pună în valoare potențialul printr-un program de voluntariat inovativ.

În cadrul proiectului, un număr de 73 de elevi din municipiul Sau Mare au răspuns pozitiv provocării de a-şi exprima, într-o formă de comunicare artistică, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri participând la următoarele secţiuni ale concursului de creație cu mesaj antidrog: I. film scurt metraj şi spot publicitar ; II. eseu literar: română, maghiară; III. arte vizuale: grafică, desen şi fotografie. Lucrările a 24 de tineri au fost selectate pentru premiere, în cadrul Galei organizate în data de 6 iunie, cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu fiind decernate 11 premii I în valoare totală de 770 lei, 7 premii II, în valoare totală de 350 lei și 6 premii III în valoare de 198 lei.
Prima parte a lunii iunie 2018 a fost dedicată realizării unei ample campanii de promovare a voluntariatului în liceele sătmărene, realizată în parteneriat cu 10 instituții de învățământ din Satu Mare. Astfel, un număr de peste 500 de tineri au fost informați cu privire la oferta de cursuri de dezvoltare personală și activități de voluntariat propuse de Asociația Stea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare pe parcursul vacanței de vară, asigurând tinerilor importante oportunități de a-și folosi timplul liber pentru se preocupa de evoluția personală și în aceelași timp pentru a da o mână de ajutor acolo unde este atât de mare nevoie de implicare.

Vacanța de vară a elevilor a debutat cu cu o etapă de formare. Un număr de 20 de tineri sătmăreni au fost selectați să participe la programul de dezvoltare personală realizat de către formatori experimentați în activități de tineret. Pe parcursul a 6 săptămâni, tinerii au participat la ateliere de educație nonformală, dezvoltându-și abilitățile de comunicare, lucru în echipă, negociere şi rezolvarea conflictelor. 
Programul de formare a avut un al doilea scop de a-i pregăti pe tineri pentru implicarea în activități de voluntariat activ propunându-le pe perioada rămasă din vacanța de vară să se implice în diverse tipuri de activități de voluntariat, printre care să devină adevărați mentori ai copiilor aflaţi în dificultate beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul centrului de zi a Asociaţiei Stea. 
În realizarea activităților de mentorat, voluntarii sătmăreni au avut ocazia de a lucra în echipă cu voluntari internaționali prezenți la Asociația Stea din Franța, Portugalia, Cipru, Georgia, China, Tailanda și Turcia, în cadrul proiectului de educație non-formală Discover realizat în parteneriat cu organizația AIESEC din Cluj-Napoca conceput pe baza Obiectivului de Dezvoltare Durabilă Nr. 4: Educație Calitativă, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite.  
Astfel, tinerii sătmăreni au avut posibilitatea de a-și dezvolta ei înșiși o serie de abilități și competențe foarte importante pentru viitorul lor parcurs școlar și profesional, dobândite prin interacțiuni multiculturale într-un cadru ce promovează cetățenia activă, leadership-ul, comunicarea în diferite limbi de circulație internațională, empatia și dezvoltarea personală.

Informații suplimentare despre acest proiect pot fi obținute la Asociația Stea, persoană de contact Cristina Bala, director, telefon: 0743174169 sau la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, persoană de contact Camelia Iacob, coordonator centru, telefon: 0261710900.

Despre Asociaţia Stea                        
Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.
Citește mai mult

miercuri, 19 septembrie 2018

Oportunități de dezvoltare personală pentru tinerii sătmăreni în anul școlar 2018-2019




Asociația Stea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare desfășoară în perioada 19-28 Septembrie 2018 o campanie de informare a tinerilor sătmăreni cu privire la oportunitățile de voluntariat, educație nonformală și dezvoltare personală disponibile la Satu Mare în cadrul proiectului „Voluntariat - resursă pentru comunitate 2018”.

Derulată în parteneriat cu diverse instituții de învățământ din Satu Mare, campania își propune să promoveze voluntariatul ca valoare esenţială în dezvoltarea tinerilor și să stimuleze dialogul pentru implicarea acestora în activități prin care pot să contribuie activ la schimbarea pozitivă a comunităţii din care provin.

Astfel, o echipă formată din reprezentanții diferitelor organizații și instituții de profil, va fi prezentă în 10 dintre liceele și colegiile sătmărene, pentru a oferi o imagine completă și de ansamblu a proiectului în cauză precum și a perspectivelor acestuia: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, Colegiul Naţional „Ioan Slavici”, Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc”, Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară “George Emil Palade”, Liceul Teoretic German “Johann Ettinger”, Liceul de Artă „Aurel Popp”, Liceul Reformat, Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”.
Asociația Stea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, va organiza un amplu program de educație nonformală pentru tineri constând din două tipuri de activități realizate în paralel pe parcursul lunii octombrie 2018. Cele de dezvoltare personală se adresează unui număr de 15 tineri care pe parcursul a 4 săptămâni vor dobândi abilităţi avansate de comunicare, negociere, luarea deciziilor și muncă în echipă. Cel de al doilea tip de activități se vor desfășura în cadrul atelierului de creație fotografică, unde alți 15 tineri, selectați pe baza aptitudinilor și interesului lor, vor realiza sub îndrumarea unui profesionist o adevărată incursiune în tainele artei foto. Ei vor participa la 4 sesiuni de instruire teoretică și două workshopuri practice pentru dobândirea de abilități specifice realizării de fotografii tematice, familiarizarea cu diverse programe informatice folosite în prelucrarea fotografiilor și pregătirea lucrărilor pentru expoziții. În cadrul proiectului tinerii vor avea oportunitatea de a-și pune în valoare talentul și cunoștințele dobândite printr-o expoziție publică organizată la final prezentând lucrările acestora care vor sensibiliza publicul sătmărean pe două teme de interes care duc la excluziune socială: consumul de droguri și discriminarea.
Locurile pentru programul de formare sunt limitate, tinerii fiind selectați prin interviu pe baza motivației și angajamentului lor de a-și folosi abilitățile dobândite în activități ulterioare de voluntariat. Înscrierile se fac până în data de 27 septembrie prin e-mail la adresa: asociatiastea@gmail.com.
De asemenea, în cadrul campaniei va fi prezentat și programul Festivalului Voluntariatului organizat la începutul lunii octombrie 2018 în parteneriat cu alte organizații și instituții sătmărene interesate, o adevărată sărbătoare a valorilor de implicare și cetățenie activă, care va prezenta sătmărenilor oportunitățile de voluntariat existente la nivel local în diferite domenii: social, tineret, protecția mediului, protecția animalelor, etc.
Detalii suplimentare pot fi obținute la Asociația Stea, persoană de contact Cristina Bala, director, telefon: 0743174169 sau la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, persoană de contact Camelia Iacob, coordonator centru, telefon: 0261710900.

Despre Asociaţia Stea                        
Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.
Citește mai mult