joi, 11 aprilie 2013

Astazi am creat si am dansat pentru dumneavoastra

Ne pregatim intens pentru spectacolul din 9 mai, intitulat sugestiv “Eleganta in scop nobil”, care va avea loc la Filarmonica “Dinu Lipatti”.
Astazi am avut primele repetitii cu instructorul de street dance, Iulian Tartan. Timp de mai bine de doua ore, pe ritmul muzicii de strada, beneficiarii nostri de la Centrul de zi al Asociatiei STEA au dansat sub atenta indrumare a acestui suflet mare care s-a oferit voluntar sa isi impartaseasca talentul acestor tineri si, de ce nu, chiar sa descopere noi talente.

Street dance va fi unul dintre momentele care vor incanta spectatorii in data de 9 mai, printre recitaluri de pian, prezentare de moda, concert de folk, dans de societate etc.



Totodata, beneficiarii Asociatiei Stea au lucrat mai bine de 3 ore in cadrul programului MestesugArt, iar rezultatele au fost pe masura: avem bratari, coliere, brose confectionate din margele, avem suporturi suspendabile de ghivece in stil etno, realizate din sfori. Aceste obiecte hand-made vor fi oferite cadou atat in cadrul targurilor noastre hand-made care vor avea loc in Centrul Satmarului cat si in semn de multumire celor care ne vor onora cu prezenta la marele eveniment “Eleganta in scop nobil”.



Noi continuam sa cream si sa dansam pentru a va oferi in spectacol din suflet pentru sufletele dumneavoastra.

0 Comments