vineri, 26 octombrie 2012

Oportunităţi de voluntariat la Asociaţia Stea promovate în cadrul campaniei „Europa, casa noastră”


În cadrul unei acţiuni derulate ieri, 25 octombrie la Satu Mare de către echipa de comunicatori ai campaniei naţionale „Europa, casa noastră”, directorul asociaţiei noastre, Cristina Bala, a fost invitată să prezinte elevilor din clasele IX-XII de la Liceul Teoretic German – "Johann Ettinger" din Satu Mare avantajele voluntariatului şi oportunităţile de a se implica în rezolvarea unor probleme ale comunităţii noastre.
Această acţiune este parte a campaniei de informare şi comunicare “Europa, casa noastră”, aflată la a doua ediţie, campanie lansată de Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
Echipa de comunicatori venită de la Bucureşti a transmis liceenilor informaţii utile despre proiectul “Lider european” care le oferă posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs cu două etape: locală şi naţională. Concursul presupune ca liceenii să-şi îndrepte atenţia asupra comunităţii în care trăiesc, să identifice probleme ale comunităţii şi să implementeze proiecte pentru rezolvarea acestora. Proiectele lor trebuie să aibă capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni (alţi elevi, părinţi, profesori, persoane din comunitate etc.) care să lucreze împreună pentru susţinerea unor programe de voluntariat.

Un exemplu este posibilitatea realizării de către elevi a unui astfel de proiect de voluntariat în cadrul Asociaţiei Stea, a cărei acţiuni are la origini tocmai implicarea unor voluntari liceeni şi studenţi din Satu Mare care au descoperit împreună că pot să facă ceva concret în direcţia unor rezolvării unor probleme din comunitate.
În continuare, asociaţia noastră este deschisă voluntarilor, a căror implicare este esenţială pe de o parte deoarece prin dinamismul, imaginaţia şi talentul lor dau curaj copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de dificultate să-şi manifeste şi ei ideeile şi să creadă cu adevărat că sunt şi ei capabili să realizeze ceva valoros, pe de altă parte voluntarii contribue la creşterea stimei de sine şi la incluziunea copiilor şi tinerilor străzii prin comportantentul nondiscriminant şi acceptarea de care dau dovadă în cursul activităţilor comune.
Experienţa echipei Stea arată că aceste activităţi au un potenţial extrem de benefic şi pentru voluntari. În primul rând aceştia au posibilitatea de a-şi folosi energia în mod constructiv, realizând acţiuni în folosul unor copii şi tineri care nu au avut şansa de a se naşte într-o familie care să-i sprijine. Voluntarii ajung să înţeleagă dificultăţile prin care trec copiii şi tinerii străzii, dându-şi seama de propria lor şansă, şi fiind sensibilizaţi să aprecieze mai bine ceea ce au şi să-şi dezvolte spiritul civic pentru reducerea discriminării şi creşterea implicării oamenilor din comunitate în rezolvarea problemelor sociale. Această experienţă ajută voluntarii să devină mai responsaili, să aibă o gândire mai matură, să-şi devolte o serie de abilităţi care pe viitor le vor fi deosebit de utile în viaţa profesională: comunicare, munca în echipă, creativitate, rezolvarea de probleme, asumare de responsailităţi.
Asociaţia noastră propune diferite domenii de acţiune pentru voluntari. Pentru cei interesaţi de realizarea de activităţi cu copii şi tineri, centrul nostru de zi oferă o serie de oportunităţi, de la activităţi artistice (teatru, dans, ateliere de creaţie), jocuri şi activităţi de animaţie, activităţi sportive (fotbal, ping-pong, baschet, şah), până la alfabetizare şi diferite tipuri de activităţi educative. De asemenea, voluntarii sunt încurajaţi să vină cu proiecte şi ideei noi beneficiind de toată susţinerea echipei de profesionişti şi de baza materială existentă. Exemple ar fi realizarea de proiecte cu copiii şi tinerii străzii folosind calculatoarele existente la centrul de zi (editarea unei reviste, gestionarea blogului centrului de zi, realizarea unor filmuleţe, editarea de poze, etc)
Pentru elevii şi studenţii interesaţi de o carieră în domeniul socio-uman, al comunicării, managementului, scrierii de proiecte, dezvoltării durabile, asociaţia noastră poate deveni un loc important în care vor putea experimenta diferite aspecte legate de aceste job-uri şi vor dobândi unele cunoştinţe şi abilităţi de bază prin implicarea în activităţile de management, comunicare şi fundraising derulate în cadrul asociaţiei.

Oricine poate devi voluntar la asociaţia noastră, indiferent de vârstă* şi profesie, avem nevoie doar de motivaţie, entuziasm, optimism şi deschidere. Voluntarii îşi stabilesc singuri cât timp doresc să se implice şi frecvenţa cu care participă la activităţi, aceştia beneficiind de formare şi îndrumare din partea profesioniştilor noştri.
Personele interesate ne pot contacta telefonic : 0361884330 sau 0743174169, prin e-mail : asociatiastea@gmail.com si personal de luni până vineri între orele 9.00 – 17.00 la centrul de zi : B-dul Octavian Goga nr. 14 (cartierul Soarelui) din Satu Mare.

Campania “Europa casa noastră” se va derula pe parcursul întregului an, sub egida Anului European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii şi conţine trei seturi de activităţi: “Vizite şi dezbateri în şcoli”, „Lider european” şi „Ziua Europei”.  Activităţile programului sunt disponibile pe portalul web www.europacasanoastra.ro, dar şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/EUcasanoastra, ambele oferind elevilor şi profesorilor participanţi în program conţinut educaţional, o serie de servicii şi aplicaţii utile.

* minorii necesită acordul părinţilor pentru a se putea implica în activităţi de voluntariat

miercuri, 17 octombrie 2012

Continuă pregătirea echipei de copii care va reprezenta România la Paris în cadrul „Fraternity Cup”

Sub coordonarea responsabilului centrului de zi, Bogdan Pintea, şi a profesoarei Crina Napradi de la liceul tehnologic din Ardud, cei 6 copii cu vârste între 11 şi 13 ani, au fost implicaţi într-o nouă sesiune de pregătire a plecării în Franţa unde vor participa în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie la „Fraternity Cup”. Şi de această dată activităţile realizate au avut ca temă comună pentru toate cele 15 delegaţii din ţările participante la acest eveniment : valorile civismului.
Activitatea noastră a fost gândită sub forma unor serii de consursuri. Copiii au fost împărţiţi în două echipe prima sarcină fiind aceea de a-şi găsi nume potrivite pentru membrii şi pentru echipe aşa încât să reflecte tema centrală a acestei zile. Astfel, prima echipă s-a numit : „Libertate, Egalitate, Fraternitate” având ca membrii : comunitatea, Napoleon, justiţia, ordinea şi respectul, iar cea de a doua echipă a fost : „Eco-cetăţenia”, membrii acesteia fiind : pacea, ajutorul, cetăţenia, consilierul şi muncitorul. Cele două echipe s-au întrecut apoi în cadrul unor probe sportive şi de îndemânare, la finalul fiecărei runde, ajungând să descopere câte o valoare specifică civismului pe care, prin mimă, trebuia să o prezinte spre a fi ghicită de către echipa adversă.
La finalul concursurilor, toate valorile au fost afişate pe un panou, pentru fiecare dintre ele copiii fiind îndemnaţi să găsească cât mai multe comportamente marcante ce o caracterizează. De exemplu, „solidaitatea” a fost explicată de către copii prin „într-ajutorare”; „patriotismul” prin „a-şi iubi ţara şi a-i respecta valorile” iar pentru „a şti să trăieşti în comunitate” copiii au dat explicaţia de „a se implica în comunitate, a fi prietenos şi respectuos”. Lista construită de către copii face parte din materialul pregătit pe care aceştia vor avea ocazia să-l prezinte în cadrul activităţilor din timpul „Fraternity Cup” unde copiii din cele 12 ţări participante îşi vor împărtăşi viziunile despre civism.
Fraternity Cup reprezintă un eveniment excepţional, cu o puternică misiune de promovare a valorilor de solidaritate si cetatenie, avand o importantă latură de acţiune socială şi pedagogică, la care participă în fiecare an aproximativ 100 de copiii aparţinând unor medii defavorizate din diferite ţări ale lumii. România va fi reprezentată la acest eveniment de către Asociaţia Stea.

joi, 11 octombrie 2012

Un excelent exerciţiu de dezvoltare a deprinderilor de comunicare pentru tinerii străzii


În data de 10.10.2012 tinerii de la Asociaţia Stea au fost invitaţi către Fundatia FARA Romania, filiala FOYER  Satu Mare să participe la un eveniment festiv cu ocazia aniversării a 10 ani de la infiintarea programului Caminului de Tranzit Foyer din Satu Mare. 
Tinerii nostri au fost primiţi cu multă deschidere de către gazde şi au avut ocazia să participe la un campionat de tenis de masă. Activitatea s-a dovedit a fi deosebit de plăcută şi totodată instructivă pentru ei deoarece au avut ocazia să pună în practică reguliele de comportament învăţate la centrul de zi şi în apartamentul social şi să-şi exerseze deprinderile de comunicare şi de socializare în mediul extern. 
Cu toţii au dat dovadă de un comportament exemplar reuşind chiar să-şi facă noi prieteni cu care şi-au propus să se mai întâlnească, transmiţându-ne ideea de a organiza şi alte eveimente comune şi de ce nu, data viitoare să fim noi cei care vor avea rolul de gazde.

Mulţumim Fundaţiei FARA Romania, filiala FOYER Satu Mare pentru această invitaţie şi le dorim colegilor noştri mult succes şi putere de muncă în continuare !

miercuri, 3 octombrie 2012

Lecții de civism cu copiii aflați în pregatire pentru participarea la Fraternity Cup 2012


Grupul de copii de la Asociația Stea care va reprezenta România la Fraternity Cup se află într-o perioadă intensă de pregătire. În acest sens copiii din cadrul celor 15 delegații din toate țările participante la eveniment sunt incluși într-un program de activități având ca temă centrală valorile civice. 
Începând cu luna septembrie, copiii coordonați de responsabilul centrului de zi al Asociației Stea și profesorul de istorie a liceului tehnologic Ardud organizează în fiecare săptămână activități tematice menite să dezvolte cunoștințele și abilitățile copiilor în domeniul specificat. Programul este cu atât mai interesat cu cât, fiind coordonat de către organizația La Voix de L’Enfant, toate delegațiile lucrează cu copiii pornind de la câte o întrebare comună. Răspunsurile și rezultatele activităților cu copiii din fiecare țară sunt apoi colectate de către organizatori la Paris, pe baza lor construindu-se articole ce oferă o extraordinară imagine de ansamblu asupra valorilor unor copii veniți din toate colțurile lumii.
Una dintre primele întrebări de la care au pornit activitățile cu copiii noștri a fost : “Care este personalitatea care în opinia dumneavoastră reprezinta un model de bun cetățean ?”
După câteva exerciții pentru a-i ajuta să intrare în atmosfera activității, copiii, sprijiniți de cei 2 coordonatori, au pornit o dezbatere exprimându-și punctele de vedere cu privire la cine este pentru ei un model atunci când se gândesc la implicare și conduită civică. După îndelungi discuții și propuneri diferite analizate pro și contra, echipa a ales-o ca personalitate reprezentativă pentru țara noastră pe Majestatea Sa Maria, Regină a României pentru actele sale de caritate și implicarea civică de care a dat dovadă. Ideea i-a aparținut unui dintre copiii din grup care le-a povestit celorlalți ceea ce a aflat despre Regina Maria la școală, la ora de istorie. Copii au fost impresionați să afle că Regina Maria a fost supranumită de popor „Mama răniților” și „Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie și a coordonat activitatea unei fundații de caritate. Ei au concluzionat ca nici o personalitate din zilele noastre dintre cei propuși de ceilalți copii nu întrece acest exemplu de implicare civică.