marți, 21 aprilie 2009

Tabara de Paste cu copiii strazii

În perioada 14 – 19 aprilie, la Noroieni, Asociaţia Stea în parteneriat cu Asociaţia Solidarite Enfance Roumanie din Franţa şi Asociaţia Samtoul din Noroieni organizează o nouă tabără pentru un grup de copii ai străzii din Satu Mare.

Este vorba de o acţiune de voluntariat realizată de un grup de 8 liceeni de la Paris care, împreună cu însoţitorii lor, au pregătit un program special prin care 6 copii se vor bucura de Lumina Sărbătorii Paştelui într-un cadru marcat de prietenie, solidaritate şi căldură sufletească.


Iată mesajul transmis de grupul de voluntari francezi :

« De la Turnul Eiffel la câmpiile din Noroieni, de la zgomotul maşinilor la murmurul naturii, cei 3000 de kilometrii care ne separă de modul de viaţă şi de spiritul necunoscut al României au fost uitaţi cu repeziciune.


Cine suntem noi? Un grup de 8 tineri francezi şi trei însoţitori animaţi de o dorinţă de a se deschide, de a descoperii şi de a se dedica celor care au nevoie.

După 6 luni de pregătiri intense şi căutare de fonduri, am ajuns în sfârşit la Asociaţia Stea pentru a organiza o tabără cu copiii aflaţi în dificultate din Satu Mare.



Ambiţia care ne motivează nu este aceea de a bulversa existenţa acestor 6 copiii ai străzii, ci dorim să le transmitem interesul pe care mulţi îl au faţă de ei şi să de dăruim un dram de iubire şi fericire.
De Marţi până Sâmbătă am ales să derulăm numeroase activităţi sportive şi de creaţie care urmăresc să consolideze luarea de iniţiativă şi spiritul de echipă deja prezent.

Le propunem, astfel, un program diversificat care cuprinde de la fotbal şi pictură la activităţi de igienă şi implicare în treburi gospodăreşti.
Uşoara teamă pe care am avut-o înainte de sosirea lor a fost ştearsă de zâmbetele şi bunăvoinţa copiilor pe care i-am găzduit. Spiritul de echipă nou format care guvernează viaţa noastră cotidiană şi diferenţele culturale dintre noi dau culoare acestei experienţe privilegiate.

Si dacă speranţa, pe care fiecare dintre noi a încercat să o facă să renască, va prinde rădăcină în inimile curate ale copiilor, acesta ar fi cel mai frumos rezultat al proiect nostru.
Astfel, mulţumim Asociaţiei Stea care, având încredere în noi, a făcut posibilă realizarea acestui proiect. »

Şi noi, la rândul nostru, le mulţumim voluntarilor implicaţi în proiect şi tuturor celor care ne-au susţinut pentru organizarea acestei acţiuni subliniind importanţa şi valoarea implicării personale pentru inducerea unor schimbări într-o realitate mult prea dură pentru unii dintre semenii noştri.

luni, 23 februarie 2009

Tabără cu copiii şi tinerii străzii februarie 2009

În perioada 17-20 februarie 2009 in localitatea Noroieni, Asociaţia Stea din Satu Mare împreună cu Asociaţia SOS (Solidaritate Orfani Speranţa) din Toulouse şi Asociaţia Samtoul din Noroieni au organizat o tabără cu un grup de 7 copiii şi tineri ai străzii din Satu Mare.

Acţiunea se înscrie în programul Asociaţiei STEA de intervenţie socială în vederea sprijinirii integrării sociale a copiilor şi tinerilor străzii. Tabăra oferă un cadru propice derulării unor activităţi socio-educative cu rol de socializare şi stabilire a unei legături de suport care se află la baza muncii de asistenţă socială cu aceşti copii şi tineri.

Principalul finanţator al acestei acţiuni este Asociaţia SOS din Toulouse, o mică asociaţie creată de studenţi francezi de la Şcoala de Comerţ din Toulouse. Această instituţie are o îndelungată tradiţie de susţinere a unor acţiuni sociale din România însă este pentru prima dată când un grup de studenţi se deplasează la faţa locului pentru a se implica direct în acţiunile realizate cu beneficiarii serviciilor sociale la a căror finanţare participă.


În primul semestru al acestui an universitar, grupul format din Sylvain Ledez, Celia Sauermann, Julien Adde, Florent Muller, Jean De Lasse şi Claudia Mevel au derulat diverse acţiuni de strângere de fonduri pentru a realiza tabăra cu copiii şi tinerii străzii. Ei au contact Asociaţia Samtoul şi Asociaţia Stea în vederea pregătirii taberei şi au ajuns la Satu Mare în cursul zilei de 14 februarie pentru a participa şi la pregătirea efectivă a programului de activităţi şi a detaliilor logistice legate de tabără.

Asistenţii sociali de la Asociaţia Stea au selectat şi însoţit pentru tabără un grup de 7 copii şi tineri ai străzii cu vârste între 11 şi 33 de ani, dintre cei care participă cu regularitate la activităţile realizate la biroul asociaţiei şi cei care se află în perioada de pregătire pentru o viitoare integrare în locuinţa protejată a Asociaţiei Stea. Ca de fiecare dată, principala condiţie pentru a putea participa la tabără a fost renunţarea la consumul de droguri şi respectarea regulilor de comportament.

Activităţile derulate pe parcursul taberei au fost în principal activităţi de animaţie socio-educativă : jocuri de societate, activităţi de creaţie de măşti, competiţii sportive, dans, ieşiri în aer liber. Prin implicarea în realizarea sarcinilor gospodăreşti (gătit, spălat vase, curăţenie, etc.) şi impunerea unor reguli stricte de igienă personală, copiii şi tinerii au exersat importante deprinderi de viaţă şi roluri în cadrul echipei. Fiecare efort depus de copii şi tineri a fost pus în valoare fiind încurajaţi şi susţinuţi pentru a-şi creşte stima de sine şi motivaţia pentru schimbare. Ei s-au arătat dornici de a învăţa şi au fost deosebit de harnici fiind mândrii să îşi asume responsabilităţi şi să le ducă la bun sfârşit.

Derularea taberei a fost posibilă prin implicarea celor 6 voluntari de la Toulouse, prin importantul sprijin logistic oferit de Asociaţia Samtoul, prin munca asistenţilor sociali de la Asociaţia Stea şi nu în ultimul rând prin ajutorul efectiv al celor două voluntare străine care sunt zi de zi cu Asociaţia Stea, Cristina Cayetano din Satele Unite (voluntar Peace Corps) şi Maelle Launay din Franţa (stagiară).

vineri, 23 ianuarie 2009

Tabără şi spectacol de marionete cu copiii şi tinerii străzii

În perioada 13 – 16 ianuarie 2009 Asociaţia Stea în partenerait cu Asociaţia Evasion Roumanie din Paris şi Asociaţia Samtoul de la Noroieni au desfăşurat o tabără pentru copiii şi tinerii strazii din Satu Mare. În centrul activităţilor s-au aflat o serie de ateliere de creaţie având ca finalitate realizarea unui spectacol de marionete.

Această acţiune face parte din programul de intervenţie al echipei asociaţiei Stea cu copiii şi tinerii străzii fiind un instrument prin care se asigură condiţiile propice unei intervenţii educative aprofundate.
În ciuda unei durate atât de scurte din experienţa echipei Stea, astfel de acţiuni au efecte benefice asupra muncii cu copiii şi tinerii străzii. Pe de o parte prin socializare se stabileşte o legătură de suport care va facilita intervenţia ulterioară a asistenţilor sociali, pe de altă parte tabăra este o ocazie pentru copiii şi tinerii străzii de a renunţa măcar temporar la consumul de droguri şi a-şi dezvolta unele abilităţi sociale.

Tabăra a fost organizată la iniţiativa unui grup de 5 voluntari francezi, membrii ai asociaţiei Evasion Roumanie, organizaţie studenţească de la o şcoală de comerţ din Paris. Coordonatoarea grupului, Emilie Vuillequez, altături de Therese, Jules, Philippe şi Julien au fost promotorii unor acţiuni de strângere de fonduri organizate în ultimele luni prin care s-au obţinut resursele financiare necesare derulării taberei.

Pregătirea activităţilor s-a realizat în parteneriat cu echipa de asistenţi sociali şi voluntari de la Asociaţia Stea şi a fost condusă de Maelle Launay, stagiară în cadrul unui Master în psihologie la Universitatea Lumiere 2 din Lyon.

La tabără a participat un grup de 5 copii şi tineri ai străzii cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani beneficiari ai servicilor sociale ale Asociaţiei Stea.

Activităţile desfăşurate combină tehnici de animaţie socio-educativă cu cele de art-terapie alcătuind un program diversificat ce cuprinde de la jocuri, activităţi de socializare, manuale, sportive, drumeţii, etc., până la ateliere de creaţie pentru fabricarea marionetelor, a decorului, construirea şcenariului şi punerea în şcenă a spectacolului. Tehnicile creative sunt folosite cu scopul de a-i ajuta pe copii şi tineri să-şi dezvolte abilitati de comunicare, stima de sine şi inserţie socială, ajutând astfel la elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor.

Sub coordonarea asitentului social, copii şi tinerii au fost implicaţi în realizarea activităţilor gospodăreşti : gătit, menaj, curăţenie şi au învăţat reguli de igienă personală şi sănătate.

Ultima zi a taberei, 16 ianuarie a fost rezervată organizării spectacolului de marionete şi a unei mese festive la care au fost invitaţi şi ceilalţi copiii şi tineri ai străzii cu care Asociaţia Stea lucrează la Satu Mare.

Tabăra nu putea avea loc fără implicarea şi sprijinul primit din partea asociaţiei Samtoul din Noroieni care a pus la dispoziţie locaţia pentru cazare, asigurând condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a tuturor activităţilor. De asemenea o parte a resurselor a fost asigurată de compania Accor Services care susţine munca cu copiii şi tinerii străzii de la Satu Mare.

Oportunități gratuite de dezvoltare pentru tinerii voluntari

Am dat startul cursurilor gratuite pentru tineri organizate pe parcursul lunii octombrie 2018 în cadrul proiectului „Voluntariat – r...